În luna septembrie a acestui an, compania Autoliv a oficializat formarea unei noi divizii la Brașov, RBE (Romania Brasov Electronics), urmând ca echipa de ingineri de aici să își concentreze eforturile în vederea inovării și dezvoltării sistemelor electronice de siguranță din zona de Passive Safety.

Evenimentul are loc în contextul desprinderii oficiale a entității Veoneer, reprezentată de fostele divizii Autoliv din Timișoara și Iași. Noua divizie RBE va beneficia de îndrumarea colegilor cu experiență care au ales să facă mutarea din Timișoara în Brașov. Echipa de ingineri brașoveni va avea drept prime proiecte o serie de inovații din domeniul Pre-Pretensioner, sistemul responsabil pentru funcții inteligente ale centurii de siguranță, prin care sunt folosite informații primite de la senzori pentru a reține în scaun ocupantul, chiar și înainte de o coliziune iminentă.

Divizia de electronice din Brașov crește astfel nivelul de expertiză pentru Tech Center-ul Autoliv deja existent. În acesta lucrează peste 450 de ingineri care dezvoltă și testează soluții de siguranță pasivă pentru majoritatea producătorilor auto din lume.

Autoliv recrutează pentru noua divizie ingineri de dezvoltare și testare software, iar odată cu completarea echipei la începutul anului 2019, activitatea inovativă se va extinde în zona de ”Active Seatbelts” – cu proiecte precum încorporarea unui sistem de vibrații în centură pentru diverse atenționări, de exemplu la depășirea marcajelor – dar și în zona de ”Steering Wheels”, cu aplicații inovative integrate în volanele autoturismelor.

Inginerii Autoliv dezvoltă soluții bazate pe cercetare multi-disciplinară. Capabilitățile senzoriale ale vehiculelor trebuie încorporate astfel încât acestea să țină cont atât de contextul rutier, cât și de starea șoferului, atunci când răspund unor evenimente din trafic.

În structura noii divizii din Brașov există deja echipele de ingineri de dezvoltare și testare software, urmând să li se alăture Project Manageri, dar și specialiști în zona de Quality Assurance, pentru a asigura integritatea portofoliului de activități al diviziei.

Autoliv este liderul mondial în sisteme de siguranţă auto, iar prin intermediul subsidiarelor sale dezvoltă şi produce sisteme de siguranţă auto pentru cei mai mari producători auto din lume. Autoliv are peste 72.000 de angajaţi în 27 de ţări. În plus, compania are 23 de centre tehnice în nouă ţări din întreaga lume. În România, Autoliv este prezentă din 1997, având peste 11.000 de angajați, dintre care aproximativ 5000 la Brașov. În fiecare an, produsele Autoliv salvează peste 30.000 de vieți și contribuie la evitarea a sute de mii de accidente grave.