Ce branduri de producători de carne preferă brașovenii, în conformitate cu rezultatele studiului „Cele mai admirate branduri – Brașov 2016”, realizat de Agenția Metropolitană Brașov, împreună cu partenerii săi – Agenția de cercetare de piață BrandBerry și revista economică fwdBV.

1. Avicola Codlea (Avicod)

După ce, în 1997, a trecut prin faza lichidării administrative, Avicola Codlea a reușit să se redreseze și să reintre pe piață și să nu ajungă ca alte firme de profil cu lacătul pe poartă. „Puiul de Codlea” a luat ființă în urmă cu 35 de ani, iar în prezent „Avicod” este pe locul șase în țară după cantitatea de carne de pasăre produsă. Compania produce o medie lunară de 1.000 de tone de carne de pasăre și are în derulare mai multe investiții prin care își propune ca în 2018 să devină al patrulea producător de carne de pasăre din țară.

2. Sergiana

Produsele din carne cu marca Sergiana Poiana Mărului au fost lansate în decembrie 1994. Gustul a devenit atributul forte şi elementul distinctiv major în raport cu percepţia primilor consumatori. Aceasta a demonstrat că Sergiana a câştigat mizând pe carne de calitate şi reţete tradiţionale. Succesul a fost tradus prin necesitatea dezvoltării, iar mica fabrică a devenit nucleul acestui proces ce viza extinderea pe orizontala şi verticala a acestei industrii. Anii 2004 – 2008 au însemnat reconstruirea şi reutilarea fabricii prin investiţii de peste 7 milioane de euro. Din 1999 sursa de materie primă este propriul complex de creştere şi îngrăşare a porcilor, Europig. Acesta este situat în comuna Şercaia şi include ferma animală, o fabrică de nutreţuri combinate şi un abator pentru porcine şi bovine.

Produsele Sergiana poartă din 2006 emblema „Bunătăţuri din Ardeal”, iar portofoliul Sergiana Poiana Mărului este structurat pe 10 game de produse şi include peste 170 de produse şi preparate din carne. Dintre acestea, 8 sunt mărci înregistrate în catalogul de profil din România.

3. Cris-Tim

Cris-Tim este una dintre cele mai cunoscute companii de pe piață de mezeluri din România. Este o afacere care a crescut și s-a dezvoltat datorită pasiunii și entuziasmului Cristinei și lui Radu Timiș. Filozofia Cris-Tim se învârte în jurul a câtorva concepte cheie: familie, calitate, seriozitate și creativitate. Primele sale încercări ale soților Timiș de afaceri s-au încheiat cu eşecuri. Antreprenorul a pierdut de mai multe ori totul însă a reuşit să găsească forţa să o ia din nou de la zero pentru ca acum să se afle în fotoliul de preşedinte al unui business de 80 de milioane de euro pe an. Cea de-a treia afacere începută de Radu Timiş s-a dovedit însă câştigătoare în condiţiile în care acesta a fost fundaţia pe care a crescut ulterior grupul Cris-Tim.

Topul complet a celor mai apreciate 20 de branduri de producători de carne este prezentat pe larg în numărul 7 al Revistei Forward Brașov, care se găsește în Librăria Cărturești și în cafenelele Hof Cafe și Cafeteca Hirscher și Patria.