În perioada 9-15 mai se desfășoară cea de-a IV-a ediție a Festivalului național de teatru Săptămâna Comediei

Pentru al patrulea an consecutiv, suntem invitați să râdem în hohote, dar cu stil, pentru că glumele vor fi puse în scenă de adevărați maeștri ai actoriei, în piese de teatru consacrate. Din 9 până pe 15 mai, pe scena Teatrului Sică Alexandrescu vor urca cele mai renumite companii de teatru din România: Odeon, Nottara, Metropolis, Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Național București I.L. Caragiale.

În prima zi de festival ești invitat la premiera „Musca Spaniolă”, să renunţi la prejudecăţi şi să savurezi o comedie plină de coride, mascarade groteşti şi… muştar, care provoacă sughiţuri de plăcere, dincolo de cele mai onorabile aparenţe ale decenţei.

Nici de data aceasta nu va lipsi de la festival Teatrul Odeon. Pavel Bartoș, Alexandru Papadopol, Dorina Lazăr joacă în „Titanic vals”, o piesă ce stârnește hohote de râs de peste opt decenii, dar care rămâne de actualitate atâta timp cât vor exista „soacre, neveste şi prefecturi.”

Teatrul Nottara vine în premieră la Brașov, la Săptămâna Comediei, cu spectacolului „Efecte colaterale”, cu maestrul Alexandru Repan, Vlad Zamfirescu, Dan Bordeianu sau Ioana Calotă.

În închiderea festivalului, ești invitat la o altă premieră prin care se comemorează 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, cu piesa „A douăsprezecea noapte”, prezentată de Teatrul Metropolis București.

PROGRAM Sala Mare, Teatrul “Sică Alexandrescu”

Luni, 9 mai

Ora 20:00, Teatrul Evreiesc de Stat:

”Musca Spaniolă”

Marti, 10 mai

Ora 20:00, Teatrul Odeon:

„Titanic Vals”

Miercuri, 11 mai

Ora 20:00, Teatrul National București:

”Între noi e totul bine”

Joi, 12 mai

Ora 20:00, Teatrul Metropolis:

„Tarelkin”

Vineri, 13 mai

Ora 20:00, Teatrul TOMA CARAGIU PLOIEȘTI

„MENAJERIA DE STICLĂ”

Sâmbătă, 14 mai

Ora 20:00, Teatrul Nottara București

„Efecte Colaterale”

Duminică, 15 mai

Ora 20:00, Teatrul Metropolis București

„A douăsprezecea noapte”