Care sunt brandurile preferate de brașoveni atunci când vine vorba de cumpărături online, în conformitate cu rezultatele studiului „Cele mai admirate branduri – Brașov 2016”, realizat de Agenția Metropolitană Brașov, împreună cu partenerii săi – Agenția de cercetare de piață BrandBerry și revista economică fwdBV.

1. eMAG

eMAG a luat ființă încă din anul 2001, ca un magazin online de sisteme de calcul și produse de birotică, inițiatorii proiectului fiind Radu Apostolescu, Dan Teodosescu si Bogdan Vlad. eMAG este acum un magain online care vinde de ka electorcasnice și echipamente IT, până la produse auto, de îngrihire personală sau articole pentru copii.

În anul 2009, 51% din acțiunile companiei au fost cumpărate de Asesoft Distribution, iar director general al eMAG a devenit Iulian Stânciu. Din 2012, eMAG s-a extins și pe piață externă realizând comerț online în Bulgaria, iar mai apoi în Ungaria, în 2013. eMAG deține 10 showroom-uri în țara, unul fiind la Brașov.

2. CEL.ro

CEL.ro a fost construit de la zero de către Tiberiu Pop, unul dintre antreprenorii români de mare succes, care a reușit să pună pe picioare un business ce a înregistrat o creștere solidă în ultimii ani. Magazinul online CEL.ro este administrat de compania Corsar Online, firmă cu acționariat integral romanesc. Retailerul a înregistrat anul trecut vânzări de 40 milioane de euro, potrivit datelor companiei. În 2016, CEL.ro și-a propus atingerea unei cifre de afaceri de 60 milioane euro, țintind astfel o creștere cu 50% fată de 2015.

Anul 2016 este și cel care marchează, pentru CEL.ro, consolidarea afilierii în mixul de marketing prin investiții de timp și resurse financiare în creșterea lui. Programul de afiliere a fost lansat în platforma 2Parale la final de 2014, înregistrând o creștere spectaculoasă în a doua parte a anului 2015.

3. Elefant.ro

Motto-ul Elefant.ro este este „Mall-ul online al familiei tale”. Magazinul online a fost lansat în 17 iunie 2010. Proiectul a început prin a fi o librărie online oferind o experiență complexă de shopping cultural online, iar ulterior a devenit „Mallul Online„, în ofertă regăsindu-se produse pentru cei mici și pentru cei mari, pentru casă și pentru grădină. Elefant.ro comercializează în prezent în jur de 300.000 de produse din categoriile carte, eBooks, eReadere, film, muzică, jucării, ceasuri, parfumuri, îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii, cosmetice şi produse de îngrijire personală, electronice și electrocasnice. Anul acesta, Elefant.ro a deschis în luna mai a acestui an un punct de livrare și la Brașov, pe strada 13 Decembrie.

Mai multe amănunte despre realizarea studiului „Cele mai admirate branduri – Brașov 2016”, puteți citi aici sau din numărul 7 al Revistei Forward Brașov, care se găsește în Librăria Cărturești și în cafenelele Hof Cafe și Cafeteca Hirscher și Patria.

TOP 20 BRANDURI MAGAZINE ONLINE

20. evoMag ro
19. Clickshop ro
18. PCGarage ro
17. Libris ro
16. Flanco ro
15. H & M ro
14. Dormeo ro
13. Animax ro
12. Decathlon ro
11. Ebay com
10. Okazii ro
9. Careffour ro
8. Bonprix ro
7. Alibaba com
6. Aoro ro
5. OLX ro
4. Altex ro
3. Elefant ro
2. CEL ro
1. eMag ro