Pentru Rădăcini Motors, anul 2016 a fost unul din cei mai buni ani de după criză, an în care au fost înregistrate creşteri cu două cifre, atât pe segmentul vânzărilor auto, cât şi în zona de service.

Cu o investiție de 4 milioane de euro, acum aproape zece ani, Grupul Rădăcini deschidea la Brașov un centru integrat de vânzări şi service. Astfel, Braşovul, un centru important pentru piaţa auto românească, a devenit unul dintre punctele cheie ale reţelei Rădăcini. Centrul integrat de la poalele Tâmpei are o suprafaţă de 5.800 mp, din care suprafaţă construită este de 2.250 mp, peste 40 de angajaţi certificaţi, beneficiind de cele mai noi dotări, în conformitate cu standardele producătorilor pe care îi reprezintă.

Dacă la momentul inaugurării, în 2007, centrul integrat de vânzări şi service reprezenta doar mărcile Opel şi Chevrolet, de-a lungul celor aproape 10 de ani de activitate, în ciuda faptului că dinamica pieţei nu a fost una pozitivă, a adăugat treptat în portofoliul companiei mărcile Mazda, la finalul anului 2008, iar din 2014 a devenit dealer autorizat Honda, după retragerea mărcii Chevrolet din Europa. „În continuare, privim cu încredere în viitor şi suntem deschişi către noi achiziţii în segmentul auto chiar şi prin preluarea altor dealership-uri. Un lucru de remarcat este faptul că, într-un timp relativ scurt, am devenit reprezentantul numărul unu din ţară, exceptând Bucureştiul, pentru mărcile Honda şi Mazda. Pentru Honda este al doilea an consecutiv când urcăm pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. De altfel, prin volumele de vânzări realizate, Grupul Rădăcini este cel mai mare dealer Opel, Mazda si Honda din România”, ne-au declarat reprezentanții companiei.

Opel, cel mai bine vândut brand

După cum ne-au declarat reprezentanții companiei, cea mai bine vândută marcă din portofoliul companiei este Opel, care asigură aproximativ 40% din cifra de afaceri urmată de Mazda şi Honda. „Opel este cea mai vândută marcă din portofoliu, deoarece deţine o gamă largă de produse care acoperă toate nevoile, satisface cele mai înalte exigenţe, reuşind astfel să satisfacă o mare parte din cererea clienţilor”, au explicat oficialii Rădăcini. În schimb, cel mai bine vândut model în 2016 a fost Honda Civic Sedan, care a depăşit prognozele companiei. „Fiind foarte bine echipat şi având o motorizare echilibrată, la un preţ competitiv, l-au transformat într-un best seller al anului trecut. Din gama Opel putem evidenţia însă modelele Corsa, Astra şi Mokka care au înregistrat creşteri ale vânzărilor peste aşteptări susţinute, atât de programul RABLA 2016, cât şi de vânzările către persoanele juridice. De altfel, toate produsele Opel au înregistrat creşteri semnificative faţă de prognozele începutului de an. Pentru marca Mazda, evidenţiem modelul CX-3 care a fost cel mai bine vândut atât pe plan local, cât şi pe plan naţional, urmat de modelul Mazda 3”, au mai precizat reprezentanții Rădăcini Motors Brasov. Pentru acest an, Rădăcini Motors Brasov va face tot posibilul să-și păstreze locul fruntaş la nivel naţional pentru mărcile Honda şi Mazda.

Pentru varianta completă a articolului, detalii AICI.