Acum cinci ani, Andreea și Ana au decis să transforme plăcerea de a lucra cu copiii într-un business, astfel că au trecut de la munca de profesor la aceea de antreprenor și au deschis o frizerie dedicată celor mici.

Andreea și Ana s-au cunoscut pe vremea când erau tinere profesoare la Liceul Silvic din Brașov. Ocuparea unui post în sistemul de învățământ era însă o adevărată provocare, fiindcă erau destul de puține posturi titularizabile. Astfel, după ce a stat doi ani în concediul de creștere a copilului, Andreea se cam săturase să tot alerge după o suplinire sau după un post refuzat de alții și voia cu tot dinadinsul să se reorienteze pe plan profesional. Ana a mai încercat totuși o dată în învățământ, dar s-a lovit de metehnele sistemului. „După ce m-am întors din concediul de maternitate, am mai făcut o încercare. Am obținut o notă bună la examenul de titularizare, dar erau destul de puține posturi pe Limba Română și vedeam cum alții iau posturile înaintea mea. Atunci am decis să abandonez sistemul de învățământ și să mă alătur Andreei pentru a ne deschide propria afacere”, ne-a mărturisit Ana Sîrbu.

Din dragoste pentru copii

Nici una dintre ele nu avea cunoștințe de business, însă alături le-au fost partenerii de viață care le-au sprijinit pentru a-și duce visul la îndeplinire. Ținând cont că aveau copii mici și lucraseră până atunci tot cu copiii, au ales să exploateze o nișă destul de puțin exploatată la Brașov, aceea de a deschide o frizerie pentru copii. „Ne doream să ne continuăm activitatea profesională tot într-un domeniu care să aibă legătură cu copiii, iar în Brașov era o singură frizerie dedicată celor mici. Având și noi copii mici, am văzut că există loc pentru încă ceva pe acest palier, astfel că am pornit pe noul drum”, a explicat Ana.

Astfel, pe 23 octombrie 2012, au deschis frizeria Chițibuș. „Deschiderea frizeriei a fost într-adevăr o provocare. Nici una dintre noi nu avea cunoștințe de business, dar nici despre acest domeniu. Am învățat din mers, ne-am dezvoltat, fiindcă pe parcurs vezi de ce are nevoie clientul și vii în întâmpinarea cererii. La început a fost destul de greu până ne-am atras clientela, fiindcă românul este consecvent atunci când vine vorba de frizer, medic sau stomatolog. Am reușit însă și am ajuns ca acum să avem clienți chiar și din afara Brașovului”, a subliniat Andreea Gîlea. În primăvara lui 2014, povestea Chițibuș a ajuns și în paginile unei prestigioase publicații economice, Ziarul Financiar, reușita unei astfel de afaceri de nișă stârnind interesul presei economice la acea vreme.

Au creat o atmosferă unde copiii să se simtă bine

Investiția de început a fost de 20.000 de euro și au ales să lucreze cu un arhitect specializat, Dania Sfârghiu, pentru a realiza un cadru cât mai plăcut pentru cei mici, mai ales că mulți au la început teamă de frizer. „Văzusem un model de frizerie pentru cei mici în SUA, ne plăcuse, dar totul era prea plin de culoare și devenea haotic, astfel că am apelat la un expert în domeniu și a ieșit ceva de bun gust, unde copiii să se simtă în lumea lor”, consideră Andreea. De asemenea, și logo-ul frizeriei a fost conturat de un designer, Diana Bobeș, astfel ca să devină un logo îndrăgit de fetițe și băieți.

O altă provocare a fost și găsirea personalului specializat, ceea ce reprezintă de altfel un impedimente pentru ca brandul să se poată extinde și în alte locații. „Nu oricine este pregătit munca cu copiii.  Nu este suficient să fii un bun frizer, ci trebuie să ai și calitatea de părinte, să știi cum să îl abordezi pe copil ca să nu-i fie frică. Cu timpul, am descoperit diverse tipologii de copii, astfel că după un timp înveți să-i cunoști, tocmai de aceea este nevoie ca și personalul care lucrează într-o astfel de frizerie să fie consecvent”, a explicat Ana.

 

Pentru varianta completă a articolului, detalii AICI.