O treime  dintre afacerile din Brașov sunt conduse de femei, fie din poziția de acționar majoritar, fie din cea de manager.

În plus, companiile coordonate de femei au cunoscut o creștere anuală a cifrei de afaceri cu 2% mai mare decât media companiilor, arăta, anul trecut, un studiu studiu efectuat de agenția de business information și credit risk management KeysFin.

Locul 7 în topul național

Vârsta medie a femeilor din România care fac afaceri este de 44 de ani (cu jumătate de an mai mică decât cea a bărbaților), majoritatea lor au studii superioare și sunt specializate în domeniul în care activează. „Un bărbat se apucă de business în ideea că se va pregăti pe parcurs.

O femeie e mai circumspectă. O femeie e născută pentru a face bine. Nu poți face bine dacă nu ești pregătită în domeniul respectiv”, spune Mariana Tuose, președinta Asociației Femeilor de Afaceri și a Femeilor Conducătoare de Întreprinderi din Brașov.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului şi Ministerul de Finanţe, 217.400 femei sunt implicate în afaceri, în calitate de acţionari majoritari la societăţi comerciale active pe piaţa românească.

Majoritatea firmelor în care sunt implicate femei în calitate de acţionar majoritar au, în medie, trei salariaţi şi o cifră de afaceri de până în 500.000 lei, potrivit analizei KeysFin.

Cele mai multe femei de afaceri sunt din Bucureşti, unde sunt înregistrate 47.118 firme cu acţionari majoritari femei. Urmează Clujul (cu 11.842 firme cu acționariat majoritar feminin), Timiş (9.797 firme), Constanţa (9.401 societăţi), Prahova (7.654 firme) şi Ilfov (6.984 societăţi). Brașovul este pe locul șapte în acest top cu 6,724 de societăți.

Femeile sunt în creștere din punct de vedere al business-ului. În momentul de față, școala brașoveană a format foarte mulți studenți, dintre care majoritatea au fost fete pe domeniile economic, juridic sau medical. Acestor multe domnișoare le-a fost greu să îlși găsească un loc de muncă undeva într-o formațiune deja consacrată. Le-a determinat să își creeze propriul business axat pe ceea ce știu să facă”, a mai explicat Mariana Tudose.

Portretul robot al femeii de afaceri

„Dacă ar fi sa facem portretul robot al femeii care face afaceri în calitate de acționar majoritar, care decide, și nu de angajat, aceasta are vârsta medie de 35-50 ani, locuiește la oraș, are studii superioare și este focusată pe comerț”, spun analiștii de la KeysFin.

De asemenea, potrivit studiului, afacerile derulate de femeile de afaceri din România s-au ridicat, în 2013, la nivelul de 71,4 miliarde de ei, o sumă ce reprezintă peste 22% din totalul afacerilor celor peste 400.000 de firme luate în calcul de Keysfin.

În top 10 cele mai interesante domenii de activitate apar lucrările de construcții (3.231 firme), baruri și activități de servire a băuturilor (2.895 companii) și farmacii (2.237 firme). Statistica KeysFin mai arată, totodată, că majoritatea firmelor în care sunt implicate femei în calitate de acționar majoritar au, în medie, trei salariați și o cifră de afaceri de până la 500.000 lei.

„Cele mai multe doamne le regăsim în domeniul de consultanță, contabilitate, audit, în servicii medicale, în servicii de înfrumusețare, mai puțin în industrie. De asemenea, business-urile conduse de femei se regăsesc în comerțul cu amănuntul, în asigurări, în coaching”, mai spune președinta AFAFCI.

 

Pentru varianta completă a articolului, detalii AICI.