„Vinul este terapia simţurilor şi a bunei dispoziţii”

Vinul face parte din viaţa fiecăruia dintre noi şi ne completează. Aşadar vinul nu este un simplu aliment, ci un produs de înaltă complexitate ce conţine un număr mare de compuşi cu multiple efecte pozitive asupra organismului consumatorului dar şi asupra stării de spirit.

Frumuseţea va salva lumea”, spunea Dostoievski. Vinul este frumos. Eu admir echilibrul, structura şi eleganţa acestuia. În noi stă capacitatea de a ne bucura de frumuseţe, de a o crea şi recrea ori de câte ori simţim nevoia. Când vorbim de vin, vorbim de gusturi, opinii şi experienţe diferite, este poate un mod de a trăi, şi învăţăm să trăim pe tot parcursul vieții, astfel avem ocazia de a-l recomanda celor dragi şi nu numai.

Testând îți educi gustul

Trăim într-o lume în continuă schimbare, în care nevoia de frumos exprimată printr-un vin remarcabil ar trebui să fie pe lista dorinţelor fiecăruia dintre noi. Cu cât testezi mai multe vinuri cu atât îţi educi gustul. Este tot atât de simplu ca în muzică, cu cât asculţi mai multă muzică de calitate cu atât îţi cultivi bunul gust. Vinul este destinat tuturor iubitorilor, indiferent de  poziţie socială. Vârsta, răbdarea şi experienţa ajută în a-l înţelege şi mai bine. Bineînţeles, fiecare sortiment de vin este perceput şi „tradus” diferit în funcţie de stare, ambianţă, anturaj, repere educaţionale etc.

Există o vorba veche cum că „nu-i frumos ce e frumos, e frumos că-mi place mie”. Întrebați-vă dacă bucuria vinului este oare mai intensă pentru un connoisseur decât pentru un novice? Gustul vinului este determinat de ceea ce se afla în pahar sau de ceea ce există în mintea degustătorului?  Dar pentru asta trebuie luate în calcul câteva variabile. În magazinele specializate cât şi pe rafturilor hipermarketurilor în zona rezervată vinurilor există un număr foarte mare de varietăţi încât alegerea nu este foarte uşoară.

Gândiţi-vă să aveţi prestabilite o serie de elemente orientative principale atunci când dorinţa de a cumpăra este prezentă:

  • Bugetul alocat;
  • Ocazia pentru care este destinat vinul (cadou, consum propriu, colecţie etc);
  • Experienţe anterioare (pozitive/negative);
  • Preferinţe faţă de soi, culoare, rest de zaharuri, sezon, etc;
  • Acele elemente (etichete, capișon, toaletare) ce pot fi observabile fără a deschide sticla;
  • Limpiditate (filtrat sau nefiltrat);
  • Atenţie la cum a fost depozitat/păstrată sticla de vin (orizontal/vertical, temperatura ambianţa şi luminozitatea din spaţiul respectiv).

Care este rolul sulfiților

A, să nu uit, care-i treaba cu sulfiții din vin!? Deoarece circula tot felul de mituri, gândiți-vă că dioxidul de sulf are proprietăți antioxidante, antiseptice (adică împiedică dezvoltarea micro-organismelor din vin care ar transforma vinul în oțet) apoi stabilizează și protejează vinul de variațiile mari de temperatură. Totuși, pentru cei care încă sunt înnebuniți după vinurile albe dulci, licoroase, acestea conțin cea mai mare cantitate de sulfiți. Așadar, dragi puriști, nu există vin fără sulfiți.

Cu cât testezi mai multe vinuri cu atât îţi educi gustul. Este tot atât de simplu ca în muzică, cu cât asculţi mai multă muzică de calitate cu atât îţi cultivi bunul gust.

Pentru cei care încă sunt înnebuniți după vinurile albe dulci, licoroase, acestea conțin cea mai mare cantitate de sulfiți. Așadar, dragi puriști, nu există vin fără sulfiți.
Acum, nu vă rămâne altceva de făcut  decât să-l urmați pe Miguel De Cervantes:

Beau, pentru că am ocazia, dar uneori beau, pentru că nu am nici o ocazie“.