Am vrut să aflăm care sunt planurile noului primar Allen Coliban pentru Brașov, care este noua viziune propusă pentru dezvoltarea municipiului, dar și care ar fi schimbările urgente pe care le-a luat în calcul la început de mandat.
„Planul meu este să fac din Brașov capitala verde a României, orașul în care să se trăiască cel mai frumos și cu cea mai ridicată calitate a vieții”, ne-a declarat Allen Coliban, care consideră că orașul de la poalele Tâmpei are nevoie de o nouă viziune de dezvoltare economică, care să pornească de la consultarea cu principalii performeri din economia locală.
Enumerați-ne primele trei schimbări pe care le aveți în vedere și le veți pune în aplicare cu prioritate odată cu preluarea mandatului de primar al municipiului Brașov.
În primul rând, am nevoie de o echipă motivată și competentă, care să își înțeleagă în mod corect rolul – acela de a fi în slujba interesului public și al cetățenilor. Voi avea discuții personale cu toate funcțiile de coordonare, voi defini criterii de performanță și obiective, ca prim pas în reformarea aparatului administrativ.
În al doilea rând, voi face o selecție atentă a colaboratorilor. Intenționez să aduc alături de mine profesioniști, cu care să am colaborare bazată pe proiecte, începând de la zonele mari care au nevoie de reformă.
În al treilea rând, mă voi concentra pe proiectele prioritare ale Brașovului și care se află în derulare. Un exemplu în acest sens este Noul Spital al Brașovului, a cărui dimensionare necesită o analiză și niște decizii urgente, dat fiind că studiul de fezabilitate va trebui predat la începutul anului viitor.
Ce proiecte punctuale veți propune pentru dezvoltarea Brașovului atât din punct de vedere economic, cât și turistic?
Pentru a putea vorbi despre proiecte punctuale, avem nevoie de o strategie, de o nouă viziune de dezvoltare economică a Brașovului, care să pornească de la consultarea cu principalii performeri din economia locală. Avem nevoie de acest prim pas atât din perspectiva repoziționării strategice a economiei brașovene, dar și din cea a efectelor pandemiei (cu impact semnificativ, atât în turism, cât și în sectorul industriei auto – doi piloni importanți ai mediului de afaceri din Brașov) și al oportunităților oferite de noile programe de finanțare europene – Fondul de Reziliență și de Relansare, respectiv cadrul mai larg al Green Deal.
În ce ține de administrația locală, noul Plan Urbanistic General va oferi perspectivele de dezvoltare pentru noi zone industriale și logistice, voi propune o implicare mai mare a Municipalității în ceea ce înseamnă proiecte strategice în zona de inovare și de reconversie și regenerare urbană (în sensul creării de oportunități pentru investitori, pe zonele de business cu valoarea adăugată mare și definite ca fiind prioritare) și am demarat deja prime contacte la nivel diplomatic pentru a atrage noi investiții.
Dintre proiectele de anvergură propuse de fosta administrație pentru Brașov, pe care o să le susțineți în continuare?
Voi continua demersurile de „înverzire” a parcului auto al RATBV, întrucât nu doar că așa vom putea atinge dezideratul „Brașov, capitala verde a României”, dar și urma directivele europene în privința Pactului ecologic, cu atât mai mult în contextul actualei crize sanitare (este demonstrată relația de cauzalitate între mediul înconjurător și sănătatea populației).
Interviul complet poate fi citit în numărul 37 al revistei de business Forward Brașov, care poate fi cumpărată atât în format digital, cât și în format print. Detalii AICI