Antoaneta Galeș, pentru prieteni Tony, este director de comunicare și dezvoltarea organizației al companiei Selgros, singurul mare jucător din retail care a ales ca centrul operațiunilor sale să fie la Brașov, în centrul țării. Și-a dorit să fie psihiatru, dar a absolvit Industrializarea Lemnului. Nu a profesat niciodată în domeniul absolvit.

„Eu întotdeauna mi-am dorit să lucrez cu oameni și pentru oameni. Când am dat prima oară la facultate, la Medicină, mi-aș fi dorit să devin psihiatru, din simplu motiv că psihologia era desființată la vremea aceea. După ce am absolvit IL – mobilă de artă, în primul an am lucrat într-o agenție de turism – vindeam bilete de avion, doar că întotdeauna m-am gândit că le ofer oamenilor posibilitatea de a călători. Am, lucrat apoi, doi ani, într-o companie care angaja personal pentru vapoare de croazieră și mi-am tradus asta spunându-mi că le ofer oamenilor posibilitatea de a descoperi lumea. Am fost apoi consultant pentru Banca Mondială – 1997 – 2000 – și mi-am adus contribuția sau măcar am încercat la modernizarea serviciilor de ocupare din România. Cum totul durează prea mult la noi, abia la un an după ce am plecat din proiect Legea șomajului a devenit Legea ocupării. Eram deja la Selgros, unde din 2000 am preluat conducerea Departamentului de Formare și Dezvoltare a personalului și am participat în mod activ la tot ceea ce înseamnă recrutare, integrare, dezvoltare și motivare a colegilor din companie”, povestește Tony.

Nu se consideră o femeie de succes

„Eu nu înțeleg succesul. Nu mă consider o femeie de succes, Cred că succesul este legat de atingerea unui țel și din moment ce pentru mine este mai important ce fac pentru ceilalți sunt în continuare repetentă la subiectul acesta. Am foarte multe motive pentru care să mă simt împlinită și dacă aș putea traduce asta, cu succes, în a avea succes, atunci da, pot să accept că sunt o femeie de succes”.

În 2010, își pusese obiective foarte îndrăznețe și ajunsese să lucreze atât de mult încât „mă pierdusem complet”. Nu reușea să își mai răspundă la întrebări de genul „ce mi-aș dori să fac?” sau „ce ar trebui să fac?”.

„Mi-am luat o pauză de trei luni și cumva am reușit atunci să accept că am limite, să înțeleg că pot să obosesc și să îmi structurez ceva mai bine programul. Am ajuns acum să am, perioade în care lucrez foarte intens, poate o săptămână două și apoi să scad puțin ritmul. Astfel încât să nu mai ajung la epuizare”.

Scrie, cu succes, romane polițiste

În ultimii ani a devenit mai prezentă în mintea amatorilor de lietartură polițistă, sub pseudonimul Tony Mott. Pseudonimul este o combinație între numele de fată al mamei și numele cu care i se adresează cei apropiați. „Aveam nevoie de un pseudonim care să mă reprezinte. Tony îmi spun toți cei apropiați, iar Mott este numele de fată al mamei mele. Am vrut să fac asta și în memoria bunicului meu de care am fost foarte apropiată”.

Tony și-a lansat prima carte în 2008, după care a urmat un volum de poezii. După care a trecut la literatură polițistă. „Eu am trecut de la foarte devreme – să fi avut vreo 8 – 10 ani – de la povești nemuritoare la cărți polițiste. Indiferent de cât de multă literatură bună am citit ulterior, admirația mea față de arhitectura unui roman polițist a rămas mereu aceeași și, nu de la primul, ci abia de la al doilea roman, am îndrăznit să abordez genul. Îmi place atât pentru mine crearea exercițiului, intrigii, cât și să îl provoc pe cititor să descopere. Îmi place foarte mult când mi se spune – nu m-am prins până la sfârșit”.

A publicat la fiecare doi ani un roman nou. Ultimele două au fost „Julieta avea un pistol” și, anul trecut, „Un glonț pentru Julieta”. „Continuarea seriei, cel de-al treilea volum, va apărea în septembrie anul acesta. Deja m-am apucat de scris, mai sunt șase luni și simt acut presiunea”.

Pentru varianta completă a articolului, detalii AICI.