12 comportamente care pot fi corectate
Asigurarea unui climat de lucru plăcut reprezintă unul dintre principalele aspecte care contribuie la motivarea și, implicit, la productivitatea angajaților. Dincolo de criterii precum cele legate de ergonomie, condițiile de temperatură, luminozitate, zgomot etc, este important să ne amintim că fiecare dintre noi aduce cu sine propriile tabieturi și obiceiuri la birou, care uneori pot crea inconveniențe pentru ceilalți colegi.
Fiecare membru al echipei ar trebui să se simtă confortabil să își exprime opiniile și să discute despre preferințele personale în ceea ce privește mediul de lucru. Astfel, încurajarea unui dialog sincer și respectuos poate duce la identificarea și înțelegerea mai bună a nevoilor și dorințelor fiecărei persoane.
De asemenea, este important să fim flexibili și să ne adaptăm în măsura posibilului la obiceiurile celorlalți. Dacă o anumită persoană preferă un mediu mai liniștit, putem lua în considerare utilizarea căștilor pentru a reduce zgomotul ambiental. Dacă altcineva are tendința de a lucra în ritmuri diferite sau în pauze regulate, putem încerca să stabilim un program flexibil care să permită fiecăruia să lucreze în modul cel mai eficient pentru el.
Totuși, trebuie să menținem un echilibru între nevoile individuale și cele ale întregii echipe. Astfel, în situațiile în care obiceiurile unei persoane afectează negativ productivitatea sau bunăstarea celorlalți, este necesară o abordare delicată și respectuoasă pentru a găsi soluții comune.
Care sunt obiceiurile care pot deranja și cum le putem corecta?
Bazându-ne pe o cercetare realizată de Quality Logo Products în rândul a 1.900 de americani în anul 2022 vă spunem care sunt acele obiceiuri care pot crea anumite inconveniente și care sunt atitudinile pe care le adoptă aceștia pentru atenua neînțelegerile.
Peste 90% dintre respondenți au spus că cel puțin un coleg îi deranjează grav foarte frecvent. 40% dintre aceștia sunt scoși din ritm de până la 4 colegi din jurul lor și 1 din 5 este deranjat de cel puțin 5 colegi.
Frecvența cu care cei incluși în studiu sunt deranjați de comportamentul colegilor. Sursă: Quality Logo Products
2 din 5 persoane preferă să vorbească direct cu un coleg enervant, iar 68% au făcut deja acest lucru. Pentru mulți, o expunere profesională a nemulțumirilor a rezolvat problema. Însă, nu toată lumea este genul de persoană care să abordeze direct problema. De fapt, 21% ar prefera să apeleze la ceilalți colegi pentru îndrumare. Alți 18% nu ar face absolut nimic și doar 1 din 10 a spus că ar vorbi cu un manager sau cu cei de la Resurse Umane despre angajatul cu probleme.
Referitor la cealaltă tabără, 43% dintre respondenți au spus că au fost confruntați cu privire la faptul că au un comportament inadecvat. Interesant este că 1 din 3 a spus că știa că este enervant.
Iată câteva comportamente ale colegilor care e posibil să te deranjeze și sfaturi care te pot ajuta să abordezi situația într-un mod profesional:
- Apare târziu la întâlniri
Una sau două sosiri întârziate pe parcursul mai multor săptămâni pot fi scuzate. Dar întârzierea constantă este nepoliticoasă și este o dovadă de gestionare proastă a timpului.
Ce poți face?
Dacă ești abordat de acea persoană pentru a o pune la curent cu aspectele discutate la acea întâlnire, spune-i cu amabilitate că trebuie să ajungi undeva și sugerează-i celui întârziat să revizuiască detaliile întâlnirii. Nu e datoria să faci recapitulări.
- Are un comportament prea degajat
E acel coleg care mănâncă relaxat în birou, peste tastatură (în timp ce alții care respectă regulile înghit în sec de foame). Uneori, mâncarea lui emană un miros puternic, fie că este usturoi, ceapă sau varză murată. Sau crede că spațiul comun e comun, deci poate să își împrăștie toate lucrurile peste tot. Sau își curăță zgomotos dantura.
Ce poți face?
Abordează problema într-o conversație privată cu colegul respectiv. Alege un moment potrivit și exprimă-ți preocupările într-un mod calm și respectuos. Împărtășește-i cum anumite acțiuni ale lui te afectează și subliniază importanța unui mediu de lucru plăcut și productiv pentru toată lumea.
- Face zgomot
Acest tic nervos este iritant pentru toată lumea, atât în mediul online, cât și la birou. Sau bate darabana în birou ori în tastatură, fiind absorbit de gânduri. De cele mai multe ori nu-și dă seamă că aceste comportamente îi pot deranja pe colegi și i se pare firesc ceea ce face.
Ce poți face?
Fii calm când aduci în discuție problema. Transformă într-o glumă, cum ar fi: „Aude cineva ciocănitoarea aia în fundal?”
- Are apeluri personale frecvente, deseori pe speaker
În anumite cazuri, cum ar fi o urgență de familie, sunt necesare mai multe apeluri telefonice personale. Dar în alte situații, acestea pot fi o lipsă de respect față de ceilalți colegi. Nu-i ok ca toată lumea din birou să știe ce a făcut copilul tău la școală sau să știe în detaliu lista de shopping pe care ți-o dictează soacra pe speaker.
Ce poți face?
Întreabă discret dacă totul este în regulă – iar dacă nu este, oferă-te să-l ajuți preluând o parte din volumul de muncă al colegului. Dacă problema persistă, o conversație politicoasă cu tine poate ajuta la rezolvarea problemei.
- Împărtășește probleme personale
Să recunoaștem: unii oameni au puține limite personale (sau inexistente). Uneori, un coleg poate avea nevoie de cineva în care să aibă încredere. Problema e când exagerează și când te pune în situații dificile, trebuind să dai sfaturi sau opinii în subiecte muuuult prea personale.
Ce poți face?
Exprimă-ți opinia și disconfortul atunci când un coleg spune prea multe, dar ai grijă să ai un ton blând. Dacă persoana este într-o situație delicată, fii deschis să o ajuți.
- Nu e atent și cere prea des clarificări
În contextul în care toate se schimbă și se întâmplă rapid, o persoană care asimilează informații lent și cu dificultate poate fi destul de iritantă pentru ceilalți. Însă aceste lucruri se pot întâmpla și din nepăsare sau din adoptarea unei atitudini prea degajate la job. „Deci cum o zis șefu’ să facem?”
Ce poți face?
În loc să repeți, întreabă ce nu este clar. Când colegul își ia un moment pentru a sorta ceea ce îi este neclar inițial, poate să-și dea seama că are deja informațiile necesare. Sau, dacă este cu adevărat confuz și nu ai timp să explici, spune-i că îi vei oferi mai târziu acele lămuriri.
- Are o igienă necorespunzătoare
Igiena precară poate fi rezultatul unui număr mare de probleme personale de care colegii nu sunt conștienți. Dar nici nu sunt vinovați cu ceva ca să suporte consecințele.
Ce poți face?
Această problemă necesită cea mai mare sensibilitate și compasiune. Discută cu acea persoană între patru ochi și vorbiți numai în numele tău, chiar dacă și alții s-au plâns. Dacă va afla că alți colegi au făcut unele comentarii s-ar putea să se simtă jenat și umilit. Spune-i cu blândețe colegului ce ai observat. În cele mai multe cazuri, va fi suficient pentru a determina o schimbare.
- Întrerupe constant colegii
Deseori, întreruperea este un joc de putere și, în esență, neagă ceea ce are de spus cealaltă persoană antrenată în discuție. Contrazice continuu, crede că ideile lui sunt mai bune, crede că poate să devieze discuția și o duce în altă parte pentru că i se pare lui mai important să se discute alt subiect. Ai deja un nume în minte?
Ce poți face?
Dacă tu ești cel care a fost întrerupt, revino la idee cu prima oportunitate. Dacă observi că un coleg a fost întrerupt, cere-i celui care întrerupe să țină ideea pentru ca acel coleg să aibă șansa să termine ceea ce avea de spus.
- Are idei gândite deloc sau doar pe jumătate
Adesea, atunci când un coleg oferă idei vagi sau nepractice, arată două aspecte: persoana nu are experiență sau vrea doar să facă parte din conversație. Sau se bagă în discuție doar ca să pară harnic, deși nu are nimic relevant și valoros de spus pe subiect.
Ce poți face?
Deși este tentant să-l ignori sau să treci peste capriciile sale, cel mai bun răspuns este să-l inviți să ofere explicații suplimentare. Ideea este să-l faci pe acel coleg să-și dea seama că ideea nu este pe deplin analizată și gândită.
- Este pârâcios sau bârfitor
Vine și asistă la cele mai multe discuții informale de la colțul fumătorilor, de la aparatul de cafea sau de prin sala de mese și apoi se grăbește să le spună celor despre care se spuneau poveștile ce se discută despre ei. De cele mai multe ori, nu înțelege contextul sau le înflorește, ca să aibă mai mult impact. Iar în relația cu șeful, este ceea ce în limbaj popular se numește ”sifon” – adică turnător, cel care îi spune șefului cam tot ce se vorbește pe la colțuri prin firmă.
Ce poți face?
Fii deschis să asculți preocupările sau nemulțumirile colegului, dar încurajează-l să abordeze aceste probleme într-un mod constructiv și direct cu persoanele implicate, în loc să răspândească zvonuri sau să fie pârâcios.
- Vine la muncă bolnav
Este un gest cu o doză ridicată de iresponsabilitate, și față de propria persoană, dar și față de colegi. Deseori, se numește prezenteism. Exemplul acesta personal este toxic, fiindcă pune presiune pe ceilalți să facă la fel. Iar dacă boala este contagioasă (gripă, răceală problemă dermatologică sau orice altceva transmisibil), atunci e chiar depășită orice limită.
Ce poți face?
În cazul în care observi că un coleg vine la muncă bolnav și poate pune în pericol sănătatea celorlalți, poți sugera cu blândețe că ar fi mai bine să se odihnească acasă pentru a se recupera și pentru a preveni răspândirea bolii.
- Ți se bagă în suflet
Te poate scoate rău din sărite când îți stă mai mereu pe lângă birou, holbându-se în ecranul computerului tău sau punând mâna pe obiectele tale personale de pe birou. La fel de deranjant este când omul se poziționează fizic foarte aproape de tine, nu ține cont de regula nescrisă a unei distanțe minimale. Dacă și vorbește cu stropi, treaba e și mai gravă.
Ce poți face?
Încearcă să stabilești limite clare și vorbește cu colegul despre spațiul personal și nevoia ta de intimitate. Dacă simți că îți încalcă spațiul personal poți aborda subiectul într-un mod politicos și clarificați așteptările referitoare la interacțiunile de la birou.
Mai ai și alte exemple?
Este important să abordăm comportamentele problematice ale colegilor de muncă cu respect, empatie și o comunicare eficientă. Înțelegerea și soluționarea acestor probleme într-un mod constructiv poate contribui la îmbunătățirea relațiilor de lucru, a mediului de muncă și a performanței generale a echipei. Încurajarea dialogului deschis, clarificarea așteptărilor și promovarea unei culturi a respectului și colaborării sunt aspecte cheie în abordarea problemelor de comportament la locul de muncă.
Am vorbit despre „celălalt”, dar uneori poate fi vorba despre noi.
Mai multă empatie și mai multă deschidere în comunicare nu strică – ”hei, fac ceva greșit?, ai vrea să mă comport altfel, uneori?”.