Companie cu tradiție în domeniul energiei, Electroconstrucția Elecon S.A. a reușit să definitiveze în 2022 o serie de proiecte de investiții, inclusiv în domeniul energiilor regenerabile și își propune investiții de 3 milioane de lei pentru noul an.
Electroconstrucția ELECON S.A. Brașov este una dintre companiile cu tradiție de la poalele Tâmpei. Aceasta a luat fi ință în anul 1993, fiind o societate pe acțiuni cu capital integral privat, care s-a desprins din fostul IRE. De trei decenii, aceasta derulează lucrări de amenajare a instalațiilor de transport și distribuție a energiei electrice, a celor de iluminat public sau de posturi de transformare, dar și investiții în energii regenerabile.
2022 a fost și pentru compania brașoveană un an al provocărilor, dar și unul în care s-au concretizat o serie de proiecte. Una dintre cele mai importante realizări este contribuția adusă la amenajarea primului parc fotovoltaic din noua generație, cu o putere instalată de 63 MWp. În acest caz, Elecon a realizat lucrările de racordare la sistemul energetic și proiectarea parcului fotovoltaic, în valoare de peste 3 milioane de euro. „Continuăm procesul de dezvoltare, atât pe sectorul consacrat, respectiv lucrări de construcții montaj în domeniul electric modernizări de stații de transformare, modernizări de rețele de 20 kW, dar și de joasa tensiune și nu numai, cât și în cel al parcurilor fotovoltaice, de la cele rezidențiale (3-10 kW) la cele nonrezidențiale (50-400 kW) și la cele mari (1 – 100MW) Pentru 2023, avem în plan semnarea unui nou contract în valoare de 5,3 milioane de euro pen-tru racordarea altui parc fotovoltaic. Ne propunem să dezvoltăm zona de nonrezidențial (sisteme fotovoltaice montate pentru prosumatori), cu o putere instalată de peste 1,5 MWp”, ne-a declarat Guță Brăduț, directorul general al Electroconstrucția ELECON S.A. Brașov.
Proiecte de milioane de euro
Între proiectele societății care s-au concretizat în acest an amintim o serie de modernizări de stații electrice din zona DEER Muntenia Nord, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, dar și ale CFR, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, modernizări de instalații sau contorizări în județele Mureș și Harghita, în valoare de aproximativ 2,7 milioane de euro precum și execuția lucrărilor la infrastructura electrică a Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav, un proiect de 1 milion de euro. Nu în ultimul rând, în domeniul energiei regenerabile, Elecon a realizat anul trecut 43 de documentații și studii de soluție pentru racordarea parcurilor la rețeaua de distrbutie, în valoare estimată de 500.000 de euro.
Astfel, cifra de afaceri a companiei a fost în creștere în 2022, ajungând la 48 de milioane de lei, față de 43
de milioane de lei în 2021.
„În 2022, am investit și în infrastructura tehnică a companiei și am achiziționat un laborator de defectoscopie, necesar lucrărilor de identificare a defectelor în cablu, identificarea traseelor de cablu, încercări și verificări pentru cabluri noi și vechi.. În plus, am dezvoltat colectivul de proiectare și am investit în dotarea acestui departament cu tehnică de calcul și software modernă, care să corespundă necesităților actuale”, a explicat directorul companiei.
Oportunități de dezvoltare
Pentru 2023, Elecon prognozează un volum de investiții de peste 3 milioane de lei în dotarea cu noi utilaje pentru lucrul la înălțime și truse de încercări și măsurători.
„Anul 2023 îl vedem ca pe unul al dezvoltării, deoarece noile tendințe aduc întotdeauna și oportunități. Este normal ca prețurile crescute ale materiilor prime și ale carburanților să afecteze orice afacere, însă prin organizare, acestea se pot estompa, iar business-ul poate continua să se dezvolte”, este de părere directorul general al companiei.
Găsirea de forță calificată de muncă rămâne să fie o problemă însă și pentru Elecon, ca mai pentru toate companiile. În prezent, societatea își desfășoară activitatea cu 74 de angajați și speră ca în 2023, numărul acestora să ajungă la 90. „Forța de muncă este o reală problemă, fie că vorbim despre personal calificat, fie că vorbim de personal necalificat. Astfel, am fost nevoiți ca, pentru a derula unele proiecte, să apelăm și la forță de muncă externă. Suntem prezenți la foarte multe târguri de locuri de muncă din Brașov și din țară, însă lipsa personalului, atât calificat, cât și necalificat are mai multe motivări. Începând de lastabilitatea unui loc de muncă, mirajul Vestului cu venituri foarte mari, dar și lipsa interesului”, a subliniat Guță Brăduț.