Era una dintre lozincile pe care oamenii muncii le strigau la începutul anilor 2000 în fața Prefecturii din Brașov, când vechile fabrici de stat începeau să „pice” pe capete, în urma unor așa-zise reorganizări sau privatizări eșuate.

La începutul anilor 2000, cei care erau strâns legați de munca în marile uzine nici nu se gândeau vreodată că de fapt vor veni ani în care vom fi nevoiți „să importăm” angajați, deoarece forța de muncă din țara noastră este insuficientă, slab pregătită sau prea „pretențioasă” pentru oferta care există.

Distrugerea forţei de muncă din România este ilustrată de studiu realizat de PWC pentru Camera de Comerţ Româno-Americană. Din acesta reiese că în următorii trei ani vom ajunge la 500.000 de locuri de muncă neocupate, în condiţiile în care şomajul nu a fost eradicat şi în care avem un număr consistent de asistaţi social.

În acest timp, contingentul de muncitori non-UE din ţara noastră a crescut de la 30.000 de persoane în 2019 şi 2020 la 50.000 de persoane în 2021 şi câte 100.000 de persoane în 2022 şi 2023, alocări totuși insuficiente, în comparație cu necesarul de pe piață. 70% din deficitul acut al forţei de muncă e concentrat în zonele dezvoltate, între care se numără și Brașovul.

Distrugerea forţei de muncă autohtone este însă un fenomen care a demarat în perioada 2002-2004, când în urma restructurării mai multor companii de stat, pentru a reduce rata şomajului, premierul Adrian Năstase a încheiat un acord cu Uniunea Europeană pentru libera circulaţie a lucrătorilor români, în calitatea lor de cetăţeni ai unui stat aflat în curs de aderare. Doar sindicatele îi mânau pe oamenii muncii de la spate să iasă în stradă și să apere societățile puse deja pe butuci, strigând lozinci de genul „nu ne vindem țara” sau „forța de muncă unde să se ducă?”.

Mitul bogăției fără muncă

Probabil, principala cauză a distrugerii forţei autohtone de muncă a reprezentat-o tocmai nevoia oamenilor de a câştiga mai bine. În contextul în care oferta salarială era și a rămas de câteva sute de euro la noi în țară, lucrătorii români au preferat să plece în străinătate, unde au beneficiat de salarii lunare de zece ori mai mari faţă de cele din România, chit că o parte dintre acestea se duce pe plata chiriei şi utilităţilor.

Mai mult, o mare parte dintre tineri, dar și cei cu vârste de până în 40 de ani au concluzionat că este mai bine să nu prestezi o activitate salarizată, pentru că există mitul bogăţiei fără muncă. Absolvenţii de liceu care sunt mari gameri în mediul online nu acceptă să îşi construiască o carieră, ci visează să fie direct „manageri” și eventual să fie plătiţi fie şi numai pentru că răspund la telefon. Practic, asistăm la o distrugere totală a valorilor muncii şi, din păcate, la această distrugere au contribuit şi unii formatori de opinie.