2022 a început crunt, sub semnul unor facturi imense la utilități și al unui val COVID extrem de virulent. Peste toate acestea se așază și perdeaua de fum aruncată de Putin în zonă, cu joaca de-a invadatul Ucrainei.
În tot acest timp, încercăm să ducem o viață cât de cât normală, dar ajungem la politicienii locali care se trezesc că e mai bine să taie din alocări bugetare la cultură, de exemplu, pe principiul că ei au făcut cultura frecatului mentei toată viața și știu ei mai bine cum se întâmplă lucrurile.
Consiliul Local este format, în acest mandat, în mare parte din ratați cu intenții discutabile. Câteva persoane cu anumite calificări doar dau senzația de „sfat al bătrânilor”, care, pe vremuri, decidea ce este mai bine pentru urbe, dar tot o sumă de nulități rămâne acest parlament local, format din păturile doi și trei ale unor partide care nu exprimă nimic și nu fac nimic.
Nu ne rămâne decât să sperăm că printre aceste greutăți, unele dintre ele creându-ni-le singuri, prin modul în care am votat, vom reuși să mergem mai departe și să supraviețuim problemelor, bașca să mai facem și un mic profit prin care să susținem – și anul acesta – întregul sistem de stat, format din sinecuriști și analfabeți funcțional, care nu sunt în stare nici măcar să aplice o ștampilă unde este locul ei.
Sistemul de învățământ s-a dus în cap după doi ani de școală online, în care s-a copiat pe rupte la lucrări. Am ajuns atât de rău încât la concursurile pentru ocuparea posturilor de directori de școală nu se obțin punctaje de trecere, deși până și un ageamiu cu bacalaureatul luat pe bune ar fi reușit să obțină baremele necesare.
Deunăzi, citeam că două milioane de români nu au lucrat niciodată în viața lor. Majoritatea susțin că nu merită să lucreze, din moment ce salariile nu sunt la nivelul celor de afară, iar dacă ar merge în străinătate ar ajunge să lucreze în abatoare, câte 14 ore pe zi, pentru a obține un salariu cu puțin mai mare decât aici, dar cu care nu ar avea ce să facă, pentru că prețurile de afară sunt ceva mai mari decât aici. Acestora li se mai adaugă alți 500.000 de șomeri, care „au obosit” să mai lucreze. Preferă ajutorul de șomaj, apoi ajutorul social.
Iar sistemul de stat nu își găsește nicio vină în faptul că încurajează lenea și aparatele de partid, în detrimentul celor care încearcă să facă sau să producă ceva.
„Țara mea de glorii” era un vers al unui cântec patriotic care făcea trimitere doar la combinele agricole Gloria, care răzbăteau prin lanurile comuniste…
