Dacă ai destui nervi și ești destul de implicat, dacă îți place ceea ce faci și crezi că poți să aduci plus valoare unui domeniu sau dacă cel puțin visezi că vei face oamenii din jurul tău fericiți prin implicarea ta și prin dăruire, îți pornești un business. Nu e ușor, dar nimic nu e ușor în țara asta, dacă urmărești cu „atenție și îngrijorare” ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Unii și-au pornit afacerile în garaje, alții au beneficiat de pe urma unor afaceri de familie, le-au preluat și le-au dezvoltat cât au putut, apoi au predat managementul următoarei generații. Dar toți au în comun dorința de a reuși în viață, de a face profit din afacerile lor și a de a dezvolta întreprinderile pe care le au, astfel încât să ofere o viață mai bună atât familiilor lor, cât și celor ale angajaților lor. Sau, cel puțin, acesta este modul ideal de a privi problema.

Pentru că, apoi, intervine statul român. Un stat care are mii de primari, zeci de mii de consilieri locali și politruci de rang secund. Statul care a angajat milioane de funcționari ce trebuie plătiți din taxele și impozitele celor care desfășoară o activitate economică. La stat nu e angajat oricine: trebuie să ai ceva relații, să fii prieten cu „cineva care se descurcă”, să fii vreo rudă sau vreun „băiat” de încredere. Oamenii aceștia încep, apoi, să aibă iluzia importanței: „Eu sunt x și lucrez la instituția y, așa că ai grijă cum te comporți, că te poți trezi cu neplăceri!”.

Ca să plătească cohortele de birocrați, statul impune biruri. Apoi, realizează că e necesar un număr mai mare de birocrați, pentru că cei care au fost deja angajați sunt incapabili, dar nu pot fi dați afară, pentru că tot statul a dat o lege prin care categoria anterioară de birocrați se transformă într-o categorie de asistați social, iar pentru că bugetele sunt mici sunt necesare noi biruri.

Un angajat din România plătește statului român o jumătate din salariu pentru siguranță (poliție, servicii de informații, apărare), pentru sănătate (medici), pentru educație, pentru a avea parte de o rezolvare rapidă a problemelor administrative, pentru funcționari amabili și zâmbitori.

Dar realitatea e că nu avem siguranță, cu sănătatea suntem la pământ, educația e pe butuci, iar funcționărimea este foarte acră și incompetentă. Iar toate prostiile statului le plătesc cei care își deschid o afacere, pentru că au impresia că au nervii tari și că îi pot face fericiți pe cei din jurul lor…