În urmă cu 10 ani, la Brașov apărea Fundația Bucuria Darului. Un anonim generos
a decis atunci că din surplusul lui poate să hrănească zilnic 60 de sărmani.
Astăzi, 550 de oameni primesc o masă caldă în fiecare zi la Bucuria Darului. Și alți
1.400 de oameni din satele din județul Brașov sunt asistați pentru diverse nevoi.
Aproape 2.000 de oameni ajutați zilnic, cu ajutorul donațiilor de la brașoveni și al
companiilor din Brașov. Claudia Stănuleț, de la Fundația Bucuria Darului explică
cine și cum face „minuni” pentru cei mai năpăstuiți dintre noi.
Claudia Stănuleț : Fundația Bucuria Darului a luat ființă în urmă cu zece ani, din
dorința de a face bine, din dorința de a-i ajuta pe acei oameni pe care cumva îi
uităm sau trecem pe lângă ei, neștiind ce greutăți au. Sunt oamenii care de multe
ori au nevoie de ajutor, dar cărora le este rușine să ceară. Sunt oamenii care sunt
doborâți de viață și care nu mai au încredere să ceară ajutor pentru că știu că vor fi
puși la zid din cauza neputințelor, pentru că au ajuns în stradă, pentru că sunt
consumatori de alcool, pentru că provin dintr-un sistem unde nu au primit dragoste.
Sunt oamenii practic uitați cumva în această societate.
Cum ajung acești oameni la Bucuria Darului ?
Oamenii vin la noi. Ei au aflat deja de 10 ani de zile și știu că aici, în Bartolomeu,
este un loc unde ei pot să primească în primul rând o masă caldă. Dincolo de masa
caldă, încet, încet încep să își spună necazurile și faptul că nu au medicamente dacă
sunt persoane în vârstă, faptul că nu au unde dormi, faptul că le este greu cu copiii,
că nu au rechizite, că nu au haine. Faptul că nu le ajung banii pentru întreținere. Se
descoperă în urma unei discuții și în urma clădirii încrederii.
Am început cu 60-70 de persoane acum 10 ani de zile și de câțiva ani deja am
depășit 500 de oameni în fiecare zi, chiar 550 de oameni.
Aproape 550 de porții de mâncare zilnic, pentru vârstnici, persoane fără
adăpost, familii cu mulți copii sau pentru oameni care trec temporar printr-o
drama
Cei 550 de oameni care primesc o masa caldă zilnic la Bucuria Darului sunt
persoane vârstnice, sunt persoane fără adăpost, sunt familii cu copii, sunt familii
fără copii, sunt oameni singuri. Și pentru fiecare în parte încercăm să vedem care
este cea mai bună variantă ca să-i putem ajuta. E clar că ceea ce are nevoie un
vârstnic nu are nevoie o familie cu copii. Și atunci, dacă la o familie copii au
nevoie de rechizite, de căutarea unui loc de muncă pentru părinți- e nevoie de
responsabilizarea părinților, că și asta este o problemă- pentru că părinții, la rândul
lor săracii, au traume din viață. Dacă vine cineva și ne cere o porție de mâncare,
prima oară îi dăm, pentru că înseamnă că are nevoie de mâncare. Ulterior luăm și
verificăm cazul să vedem cât de reală este nevoia, dacă chiar este așa cum ne spun
și vedem dacă îi luăm în evidență sau nu.
Oamenii pe care noi îi ajutăm, în primul rând trebuie să fie deschiși. Trebuie să ne
spună ce probleme au. Adică fetele de la Asistență Socială întreabă și cer
documentele pentru venituri. În același timp, o discuție și documentele pe care ele
le cer nu arată doar evaluarea cantitativă, lipsa banilor, dar și starea emoțională a
omului, evaluarea calitativă a sufletului și a problemelor pe care el le are și ele își
pot da seama în urma documentelor pe care le cer și intrând pe firul discuției, care
este situația reală. Sunt nenumărați oameni care arată bine, dar au mare nevoie de
ajutor.
Deci oamenii pe care-i ajutăm nu sunt doar oamenii aceia la care poate ne gândim,
acei săraci îmbrăcați urât, care tot timpul stau pe stradă cu sticla lângă ei. Sunt și
oameni obișnuiți. Care au terminat un liceu, au terminat o facultate și care, de
exemplu, poate se află în fața unei probleme grave, cum ar fi decesul partenerului
în familie și atunci familia este zguduită din temelii. Pentru că atunci când se duce
un salariu dintr-o familie și familia are rate și copii de crescut, înseamnă nu doar
cheltuieli neacoperite, înseamnă și un dezechilibru puternic, înseamnă o mamă care
nu mai poate să gătească pentru copiii ei, care trebuie cumva să ducă familia până
când reușește să se așeze. Și atunci sunt inclusiv aceste persoane la noi în ajutor.
Am avut și mame care au terminat cel mai bun liceu din Brașov, am avut și oameni
cu facultate. Deci oamenii când au o problemă sau când se află într-un impas, nu
contează ce școală au terminat, nu contează că poate provin dintr-o familie în care
nu au avut dragoste. Poate că au avut dragoste, dar la un moment dat, undeva s-a
întâmplat un dezechilibru. Au picat și au picat atât de rău încât nu se mai pot
ridica. Și poate că, de exemplu, au nevoie doar pentru o perioadă scurtă de timp de
ajutorul nostru. Și chiar s-a întâmplat să vină înapoi, să doneze. Și să spună: „Eu
știu că am fost ajutat și vreau să ajut la rândul meu”.
În Brașov nu există un centru pentru persoane cu boli psihice. Oamenii
aceștia sunt lăsați liberi, pe stradă, uitați de societate
Bineînțeles că marea masa a beneficiarilor noștri sunt oamenii care se ridică greu.
Sunt oamenii care au foarte multe probleme. Ne luptăm cumva și cu lipsa
structurilor care ar trebui să existe în sistem, pentru că, de exemplu, persoanele
care nu au buletin ar trebui să fie luat în evidență, poliția ar trebui să poată să țină
cumva sub control acest lucru. Ne luptăm cu faptul că în Brașov, de exemplu, nu
există un centru unde să fie internate persoanele cu boli psihice. Noi nu avem așa
ceva, nu avem un sistem pus la punct care să-i trateze pe acești oameni și să
urmărească dacă ei își iau tratamentul.
Și oamenii aceștia, cu boli psihice, sunt lăsați liberi pe stradă. Noi colaborăm și cu
spitalele care deja știu ceea ce facem noi și când avem o nevoie urgentă, sunăm și
întrebăm dacă sunt locuri. În cazuri extreme, efectiv sunăm la salvare. Când i se
face cuiva rău și vine salvarea și pacientul este preluat ca un caz de urgență. Dar nu
există o altă variantă pentru persoanele cu boli psihice, sunt oamenii care stau pe
stradă și pe care de multe ori poate-i vedem vorbind singuri, trecând pe lângă noi.
Sunt oamenii de lângă noi, uitați de societate.
Noi nu oferim cazare. Ce am oferit, ce am reușit cumva să facem și să încercăm să
oferim sunt câteva locuințe pe care la rândul nostru le-am primit ca donație și le
punem la dispoziția anumitor persoane, având totuși grijă de anumite criterii, adică
să nu se creeze scandaluri între ei, să respecte regulile de igienă. Plătim noi
utilitățile, hrana. Ideea este să nu fie o cazare permanentă, ci să fie o cazare pe o
perioadă scurtă, până când ei vor reuși cumva să se ridice. Dacă sunt persoane
vârstnice, să-i ducem către un cămin de vârstnici, unde vor avea parte de mai mare
suport, îngrijire permanentă și medicație. Dacă este vorba de o persoană tânără,
atunci scopul este să încercăm să le găsim un loc de muncă. Colegii de la Asistență
Socială caută locuri de muncă împreună cu psihologul. Se stă cumva aproape și se
urmărește ca omul acesta să poată avea încredere să meargă la muncă. Din cauza
traumelor pe care unii dintre ei le au, tendința este să renunțe chiar după o
neînțelegere cu colegii. Se întâmplă de multe ori, dacă nu suntem atenți. Chiar îi
învățăm că au pauze de masă la care pot merge cu pachețelul de mâncare de la noi,
ca să interacționeze cu colegii, nu să le fie rușine că nu au ce să mănânce la pauza
de masă. Deci, cumva încercăm să ținem aproape de ei pe firul vieții, în așa fel
încât ei să poată să se reintegreze, să poată să-și reia viața o viață normal sau
aproape normală. Iar hrana caldă nu este oferită, automat, tuturor. Cine poate să
gătească, cine are utilitățile și condițiile necesare, primește pachete cu alimente de
bază, iar eu își gătesc singuri.
Dincolo de hrană, oferim și îmbunătățiri ale locuințelor, pentru cei care au locuințe.
Înseamnă că dacă nu au gresie în casă, nu parchet și au pe jos ciment, unde copiii
se îmbolnăvesc, dacă nu au o toaletă igienizată sau poate chiuveta este spartă,
atunci ajutăm să repare lucrurile astea. Am avut cazuri când geamul unei locuințe,
era spart și toată iarna așa au dus-o cu geamul spart, pentru că nu au avut bani să-și
cumpere un geam, să îl pună să se apere de frig. De exemplu, la utilități avem
cazuri când familiile nu au utilitățile plătite sau dacă preiau locuințele de la RIAL,
chiriașul anterior avea datorii, preia locuința fără utilități, stă în frig, stă fără apă,
fără curent. Și atunci încercăm cât putem să-i ajutăm într-o limită decentă, să
îmbunătățească aceste condiții. Pentru ei, pentru copii. Scopul este să îmbunătățim
totuși condițiile de locuit și să vedem care sunt variantele ca aceste costuri de
întreținere să fie acoperite de beneficiar, omul totuși trebuie să fie luat în evidență
de stat. Cumva, statul trebuie să știe că omul ăsta există și atunci are dreptul să
beneficieze de un ajutor social. Prin faptul că noi îl ajutăm cu bunuri, ei ar putea să
acopere din ajutorul social cheltuielile de întreținere, spre exemplu. Scopul nu este
să dăm bănuțul și să îi lăsăm cumva să se plafoneze acolo confortabil.
Aproape 1500 de oameni din 27 de sate din județ, hrăniți lunar de Fundația
Bucuria Darului. „La început au crezut că umblăm după voturi”
Noi am început să mergem în 2017 la țară, inițial cu cadouri de Crăciun. Am primit
atunci 5.000 de cadouri pentru copii și aveam 150 de beneficiari ai noștri în Brașov
care aveau copii și având 5.000 de pachete, ne-am dus și am căutat în satele din
împrejurimile Brașovului, să oferim aceste cadouri. Și atunci am descoperit sărăcia
de la sate. Și după ce am văzut ce e acolo, ne-am propus să extindem ajutorul
nostru și la țară. Am decis că oamenii pe care noi îi ajutăm în Brașov primesc cât
se poate de mult sau cât putem noi să acoperim nevoile de bază de la hrană,
îmbrăcăminte, îmbunătățire locuințe cât de cât, dar cei de la țară au și ei nevoi
multiple.
Și am decis să oferim pachete cu alimente neperisabile. Scopul este nu să
încurajăm lenea și comoditatea, ci chiar să fie ajutorul care trebuie și atunci ducem
pachete cu alimente de bază: ulei, făină, zahăr, conserve, paste făinoase, fructe. În
principiu, alimentele de bază pe care în sat e mai greu să le achiziționezi și știm că
la sat sunt și mai scumpe decât în Brașov. Ajungem în fiecare sat cel puțin o dată
pe lună, dar sunt sate în care ajungem și de două ori. Mergem și cu alte donații, de
la rechizite la încălțăminte, la sobe, lemne, produse de igienă, ajutăm chiar și cu
îmbunătățirea locuințelor.
Am avut noroc cu relația pe care am avut o cu preoții. Preoții din sate ne-au ghidat
spre cei cu adevărat în nevoie, pentru că e foarte greu să gestionezi o comunitate pe
care nu o cunoști și atunci trebuie să ai un om de încredere din comunitate care să
îți spună despre oamenii respectivi. Pentru că altfel nu știai care are nevoie, cui să-i
dai. Toată lumea se recomandă unii pe alții, nu puteai să verifici, nu aveam nicio
cheie de verificare, de aceea ne-au ajutat preoții. Mereu se spunea o poveste, pe
care nu știai dacă să te bazezi sau nu.
Dar preoții ne-au recomandat și ne-au spus cazurile care au nevoie. Și ne-am dus și
am văzut și am luat documentele și am verificat. A fost foarte greu, pentru că nici
ei nu au avut încredere din prima, pentru că pentru o sticlă de ulei și un pachet de
făină, nu te cheamă oamenii în casă să-ți arate cât de greu o duc. La început au
crezut că vrem ceva de la ei, că suntem cu voturile, că urmărim ceva de la ei și așa
mai departe. Ulterior s-a creat o relație de încredere și ei au putut să ne spună. Unii
care sunt poate mai îndrăzneți sau care sunt profitori de profesie, imediat vin cu ce
au nevoie, dacă putem să ajutăm. Dacă, să spunem, avem mai multe pachete și vine
cineva la mașină, vin cu o poveste, cu o dramă și noi nu avem timp să ne ducem
atunci să verificăm, îi dăm un pachet de mâncare pentru că nu e chiar așa o avere.
Ulterior, când venim înapoi, ne bugetăm din timp să mergem acolo și să verificăm
povestea. Inițial luăm de bun ce spune omul, dar ne ducem și verificăm și vedem
dacă așa este. Mai întrebăm și vecinii, pentru că de multe ori și ei au o variantă mai
romanțată a poveștii proprii. Și apoi nu putem să excludem nici faptul că vecinii
sunt răutăcioși și vor să împiedice să-i ajutăm pe unii sau pe alții.
Ne trebuie răbdare și la un moment dat îți dai seama dacă te minte sau dacă îți
spune adevărul. Nu rămâne la latitudinea noastră, dacă mie îmi e simpatic un om
sau mi se pare că mă minte, atunci nu-l ajut. Ideea este să verificăm. Adică faptele
sunt cele mai concludente și de obicei verificăm, că nu prea iese fum fără foc nici
dintr-o parte, nici din cealaltă. Și dacă sunt mai mulți vecini care spun o poveste,
de obicei îi întrebăm și pe ei și vedem cum răspund, pentru că ei nu ne mint. Dar,
poate ne spun parțial un adevăr și noi știm. Dacă la Brașov, nevoiașii mai au și alta
variantă decât Bucuria Darului, cei din sate chiar nu au. Pe lângă infrastructură și
lipsă de informație, acolo chiar e fiecare pe cont propriu și sunt cam la mila
vecinilor care sunt mai avuți.
Proiectul Veneția
Am reușit să facem la Veneția un proiect în toată regula, unde o colegă care
locuiește acolo, angajată a fundației, ajută patru sate- Veneția de Sus, Veneția de
Jos, Grid, Pârău- , unde are grijă nu doar de bătrâni și de familii, ci inclusiv de
copii. Copiii s-au învățat și la locul acela unde este biroul fundației, vin- fiind o
sală mai mare- și fac activități pur și simplu, fac teme. E un mic loc de făcut bine,
unde un om de la Bucuria Darului încearcă să facă bine împreună cu voluntarii-
pentru că sunt și în zona aceea oameni de bine, care se alătură ca și voluntari și
încearcă să facă cât de mult facem noi aici, spunându-ne și nouă care sunt nevoile,
vizitează bătrânii acasă, duc alimentele, duc rechizitele, merg împreună cu copiii în
excursii sau în tabere.
Căsuța Educației-40 de copii care fac teme, se spală, își gătesc. Pentru că
acasă nu au condiții.
Dincolo de bunurile pe care le oferim efectiv, ne-am dat seama că în Brașov,
pentru a merge la școală, copilașii asistaților noștri nu au nevoie doar de rechizite,
ci au nevoie de susținere și de ajutor, mai ales dacă părinții nu știu să scrie, să
citească. Și atunci, avem două colege care zi de zi au grijă de 40 de copii de la
Căsuța Educației, aici, aproape de noi. Ei vin pentru a primi ajutor la lecții, dar este
mai mult decât atât. Sunt copii care acasă nu au toaletă sau duș, sunt copii care
acasă nu o mașină de spălat, iar aici au. Sunt copii care nu știu ce înseamnă ce e o
sufragerie. Și atunci, aici, la căsuță, dimineața, învață alături de colegele mele să-și
pregătească micul dejun, primesc de la cantină ce alimente au nevoie.
Și fetele învață să-și pregătească așa cum ar trebui și acasă de altfel, să facă un mic
dejun. Și apoi își fac lecțiile. Fac duș, își spală și usucă hainele. Plus sunt înscriși
să meargă în excursii, în tabere, alături și de alți copii. Scopul este nu să-i păstrezi
pe ei într-o bulă, acolo unde doar ei își văd neputințele, ei în lumea lor. Scopul este
ca, alături de alți copii, copii din familii obișnuite, să vadă că se poate și altfel. Și
ce ne a surprins pe noi, cei mai mulți, cel mai puternic, a fost faptul că acești
copilași, din familii obișnuite, știind de copii de la Bucuria Darului, le devin cumva
ocrotitor, mentor, ajutor. Și tot ei îi învață cum să tragi apă la toaletă (înainte să
avem noi Căsuța Educației), sau cum să se integreze într-un joc de grup. Pentru că,
dacă acești copii nu au fost la grădiniță și încă n-au ajuns la școală, nu știu aceste
lucruri normale. Este destul de greu să poată să știe cum să se comporte într-un joc,
care sunt regulile jocului și astfel deprind de fapt regulile de a supraviețui într-o
societate, spunem noi, cât de cât echilibrată, ca să nu rămână în lumea familiei cu
lipsuri.
„Cina cu folos”
„Cina cu folos” a început din martie anul acesta. Este un proiect prin care vrem să
le dăm posibilitatea persoanelor vârstnice care au avut cel mai mult de suferit în
pandemie și chiar și după aceea, care sunt singuri în căsuțele lor, fără vizitatori,
singuri. Îi ajutăm să iasă, să socializeze, să se bucure de o cină mai deosebită,
gătită de unul dintre bucătarii de la restaurantele din Brașov, împreună cu o echipă
de voluntari, alături de grupuri de prieteni din comunitate. Deci, cina este gătită de
echipe de voluntari, sub coordonarea unui bucătar care alege meniul și care
organizează lucrurile în bucătărie pentru 70-80 de meniuri făcute de
neprofesioniști, oameni care poate mai mult de o omletă nu au făcut niciodată. Dar
gătesc pentru un scop nobil. Scopul este să îi scoatem pe bătrânei din casă, inclusiv
voluntarii merg cu mașinile proprii și-i aduc pe bătrânei la această cină de
socializare. Îi duc înapoi acasă după ce se termină evenimentul. Este un moment în
care de multe ori chiar își aduc aminte de tinerețile lor și au început deja să se
cunoască mai bine între ei, să-și țină locul unul altuia la masa. În momentul în care
sunt sunați să li se spună la ce oră este cina, sau când vor fi luați de acasă, întreabă
: „Dar vine și domnul nu știu care ? Sau doamna nu știu care? ”. Se leagă grupul.
Am început să facem și excursii cu ei, le-a plăcut și acum cer să mai fie astfel de
excursii. Ei văd acum că nu sunt chiar singuri și este o apartenență la un grup unde
te regăsești.
Sperăm să ajungem cel puțin până în august cu acest proiect, pentru că avem
echipe de voluntari înscrise. Mai greu ne e cu bucătarii. Dar, se va așeza și lucrul
acesta.
26 de angajați, restul voluntari: dentiști, preot și mulți alții. „Am avut și
victorii, dar și deziluzii”
Suntem 26 de oameni-de la bucătarie, șoferii, brutăria, asistenții sociali și fetele de
la administrativ. Acum avem și psiholog. Avem cabinet dentar, făcut tot din
donații, unde dentiști din Brașov vin prin rotație și au grijă de asistații noștri.
Dar este drama când tu vezi că tragi mai mult pentru ei decât pentru tine. Atât de
jos s-au dus unii, încât nu mai au putere. Noi trebuie să ne ocupăm inclusiv de
programări la medici, la poliție, peste tot. Asistatul este efectiv dus acolo, dacă nu-l
iei de mână și nu suni cu două ore înainte și spui „Te-ai trezit, ești bine? Hai că vin
după tine, mergem împreună”, îl pierzi pe drum. Deci nu doar că-i faci
programarea, nu doar că te interesezi tu unde să meargă, ce trebuie făcut, îi
pregătești actele și așa mai departe. Îl și duci acolo, că altfel nu merge.
Am avut și victorii. Am avut un om al străzii care venea la noi cu punga de
prenandez. Mie sincer, îmi era frică de el. Era destul de agitat, tot timpul era
nemulțumit. Și nu, nu aș fi crezut că el vreodată o să se ridice, să înceapă șansa a
doua. Dar prin faptul că a fost integrat, prin faptul că noi am văzut cumva binele
din el, am început să îl punem să facă pachete, l-am responsabilizat. El a început
din ce în ce să ia mai puțin prenadezm până când s-a lăsat. S-a dus la centrul
persoanelor fără adăpost, adică a vrut să stea acolo. Nouă ne era foarte frică, era tot
timpul în defensivă. Credea că nimeni nu-i vrea binele, toată lumea credea că e
băiat rău. Trebuia să se apere încontinuu, până când a văzut că aici este un mediu
cât de cât sigur și că poate să lase garda jos. Într-un final a ajuns la centru
persoanelor fără adăpost și asta a însemnat un somn mai odihnitor pentru el.
Oamenii străzii nu dorm…tot timpul trebuie să stea în gardă, pentru că dacă dormi
afară îți fură cineva lucrurile, ori vine cineva peste tine, ori te bate cineva, ori vine
poliția și atunci toată starea asta de încărcătură se revarsă în orice interacțiune.
Adică, chiar dacă interacționezi cu cineva care nu îți vrea răul, tot apari ca un
răufăcător. 60 dintre asistații noștri sunt oameni ai străzii. Sunt oameni care nu pot
să se lase de vicii și preferă să stea pe stradă decât să meargă la centrul pentru
persoane fără adăpost, pentru că acolo nu te lasă cu băutura, îți pune fiola și atunci,
dacă tu nu te poți lăsa, nu e nici centru de dezalcoolizare. Mulți dintre ei sunt
plecați de acasă pentru că vin din familii numeroase. Chiar dacă n-au fost la
orfelinat, au plecat de la 12-13 ani pe cont propriu, pentru că-i băteau părinții. Nu
i-a învățat nimeni nimic, i-au lăsat doar în stradă. Mulți dintre ei ar vrea să fie
angajați, dar sunt exploatați pentru că nu au școală. Cei care-i iau îi pun la munci
grele. Bineînțeles că sunt și oameni care au răbdare cu ei. Nu putem să
generalizăm, dar am avut și cazuri în care i-au luat, i-au pus, i-au bătut, le-au dat
foarte puțin. Adică pe o lună de zile să stai la animale să-ți dea 500 de lei e cam bătaie de joc și de multe ori ne spun că preferă un leu, doi, din cerșit . Decât să își
bată cineva joc de ei, să-i pună la munci grele și după aceea să nu-i plătească.
Și mai există povestea particulară a fiecărui om care abia îndrăznește să ceară
ajutor. Și noi pentru ăștia ne zbatem, pentru că din cauza acestei idei că e rușine să
ceri, că te-ai ratat, că te duci acolo să-ți dea de mâncare și așa mai departe. Mulți
oameni au o adevărată dramă acasă. Poate nu își dau drumul la căldură, poate că nu
au medicamentele, poate că stau și mor de foame. Ei au doar o bucată de pâine și ei
știu cum supraviețuiesc. Să nu-i știe lumea, să nu-i arate lumea cu degetul, să nu se
uite cineva la ei la coadă că stau acolo la mâncare. Dar este singura variantă care
le-a mai rămas. Adică dacă te dă afară de la serviciu și tu deja ai 50 și ceva de ani
și nu ești pe o poziție de conducere ca să te poți descurca cine știe ce, mai ai până
la pensie, sănătatea ta este șubredă, ce mai poți să faci? Nimic. Pur și simplu ești la
mâna vecinilor, la mâna cunoscuților, de necaz te apuci să bei, că nu ai bani de
terapie și nu știi ce și spirtul e mult mai ieftin decât un psiholog. Și așa ajungi să te
duci pe o pantă de unde nu te mai poți întoarce.
Banii vin la Fundația Bucuria Darului din comunitatea brașoveană. „Binele”
a început de la un membru fondator, dar acum ajutoarele vin de la brașoveni
Fundația Bucuria Darului a început de la un membru fondator care își dorește doar
să facă binele și nu își dorește să iasă în evidență. Tocmai de aceea nu îl veți vedea
etalându-se și punându-și pe frunte Bucuria Darului. Scopul a fost și este ca în
Brașov să existe un astfel de proiect și în primul rând susținut de comunitate,
pentru că oamenii care înțeleg ce se întâmplă aici realizează că, atunci când vrei să
faci un bine, te duci și îl faci pentru omul care chiar are nevoie și știi că are nevoie.
Verifici. Și atunci ne trec pragul, de la oameni care vin și donează, poate în
memoria părinților adormiți. Sau oameni care pur și simplu vin și zic: „eu astăzi
pot să dau suma asta și vreau să o dau fără să fie în memoria nimănui. Vreau să o
dau pur și simplu și să fac un bine”.
Banii vin și de la oameni sau de la companii care vin și spun: „știu ce faceți acolo,
vreau să donez acum o sumă de bani, chiar dacă mi se deduce sau nu mi se deduce
din 20 % impozitul pe profit, respectiv venit, pentru că știu că a ajutat. Sau: „avem
produse alimentare pe care voi le puteți oferi oamenilor”. Oamenii donează
mâncarea pe care noi o facem, plătesc meniurile. Deci nu te mai duci cu rudele tale
la un restaurant foarte fain și le dai lor de mâncare de pomană, ci vii aici și plătești
meniuri pe care le mănâncă oamenii care chiar au nevoie.
Deci, cumva comunitatea a făcut ca noi să ajungem acum să avem 10 ani de zile.
Ca să poți să crești în 10 ani de zile cum am crescut noi, nu s-ar fi putut decât cu
ajutorul comunității. Și surprinderea mea cea mare este că săptămână de săptămână
intră un număr foarte mare de oameni care află acum pentru prima dată de noi. Și
vin să doneze. Este un lucru copleșitor să vezi că oamenii au încredere că ajută
într-adevăr pe cine are nevoie. Și spun copleșitor, nu doar pentru că ne bucurăm că
există continuitate, ci și pentru că pe noi, totuși, este o presiune ca să facem binele
cu adevărat și să fim responsabili atunci când ajutăm. Din toți bănuții ăștia cu
adevărat, să ajutăm corect. Să facem bine!