fwdBV Story: Acum un secol, industria Brașovului era printre cele mai dezvoltate

Brașovul avea o industrie destul de dezvoltată la începutul anilor ’20, la scurt timp după terminarea Primului Război Mondial.

Brandurile „made in Brașov” din perioada interbelică vizau o gamă variată de domenii, iar unele dintre produse au ajuns să fie model pentru lumea occidentală, fiind copiate de întreprinderi din Germania sau Austria. 

Istoricul Nicolae Pepene susține că Brașovul a avut parte de o dezvoltare economică într-un ritm accentuat în perioada interbelică, fiind evidențiată și de ramuri industriale cu un înalt nivel tehnologic (industria aeronautică). Astfel, statul român, dorind să-și creeze o industrie proprie puternică, a transformat, în perioada 1919 – 1930, o parte a industriei de mică anvergură în industrie mare. Până în 1926 s-a lucrat pentru mărirea capacității fabricilor, la formarea de specialiști atât în conducere, cât și în execuție și la punerea la punct a instalațiilor. La opt ani de la Marea Unire, numărul fabricilor din Brașov s-a mărit de la 50 la 232, iar numărul salariaților, de la 5.676 la 101.269. Dezvoltarea a fost oprită de criza economică mondială izbucnită în 1929.

Care au fost brandurile interbelice ale industriei Brașovului

SCHERG

Wilhelm Scherg & Comp. „Fabrica de postav, țesături de modă și tricotaje Brașov”

Fabrica Scherg, care a început cu un singur război de țesut și a ajuns, la începutul secolului al XX-lea, cea mai înfloritoare din România, se afla pe strada Timișului, fiind o societate particulară, începută cu șase lucrători. În anul 1922 avea 450 de lucrători, dintre care 320 cetățeni români și 130 alte naționalități, o capacitate tehnică de 150 războaie, acționate de o mașină cu aburi de 800 H.R., cu forță electrică de 100 C.P. și producție anuală de cca. 400.000 de metri de stofă de tot felul.

Michael Scherg, născut la 7 octombrie 1798, a învățat meseria de postăvar încă de la 14 ani. După terminarea uceniciei, în 23 septembrie 1918, a plecat să colinde lumea până în anul 1821, când s-a întors acasă, după ce a zăcut 48 de zile bolnav la Teschen. A început să lucreze la un postăvar din oraș, iar pe 11 noiembrie 1823 s-a înscris în Breasla Postăvarilor din Brașov, zi care este considerată și cea a fondării întreprinderii.

În acea perioadă, nu existau fabrici de mari dimensiuni în România, iar în Brașov nu erau nici măcar fabrici mici. Statutele breslelor interziceau maiștrilor să lucreze la mai mult de 2-3 războaie și să țină mai mult de 2-3 calfe, așa că afacerea lui Scherg a început cu un singur război, o singură presă și o căldare de vopsit.

După moartea sa, pe 6 februarie 1873, aceasta a fost preluată de a doua soție, Katharina Bohm, cu care a avut trei copii: Johanna (soția de mai târziu a coproprietarului firmei Josef Schreiber), Wilhelm (director al întreprinderii în perioada interbelică) și Ida (soția coproprietarului fabricii Georg Schmutzler). Singurul băiat a urmat meseria tatălui său, fiind primit ca ucenic la 14 ani, pentru patru ani, de șeful breslei, Zunftmeister, și mai apoi ajungând să facă parte din frăția postăvarilor.

Wilhelm a plecat în Germania la 18 ani, împreună cu un prieten, cu scopul de a face o școală specială pentru industria textilă. Timp de un an a învățat bazele țesătoriei, dar și fluxul tehnologic, după absolvire intrând practicant la firma H.&A. Gleim din Melsungen. Întors acasă, acesta a cumpărat o mașină cu aburi de 10 C.P. și șase războaie mecanice în locul celor de mână. Acestea au fost primele războaie mecanice din Transilvania și Ungaria, achiziționarea lor reprezentând un adevărat eveniment.

Deoarece postavul Scherg era la mare căutare, iar comenzile continuau să vină, Wilhelm a decis să cumpere două case vecine. Cu trei clădiri și o instalație modernă, care a funcționat timp de nouă ani, fabrica nu mai avea unde anume să se extindă. Împreună cu Joseph Schreiber, cumnatul său, a achiziționat în 1883 parcela de 35.000 mp de lângă Canalul Timișului din Blumăna, pe care au ridicat o clădire impunătoare.

La 1 aprilie 1883, firma a fost înscrisă în registrul comercial din Brașov sub denumirea de Wilhelm Scherg & Cie, având trei acționari: Scherg, Katharina și Schreiber. Cel din urmă era un țesător de lână, născut în 2 iunie 1842, care s-a ocupat mai mult de comerțul cu această materie primă, deoarece știa cei mai buni furnizori, proprietari de turme și negustori.

Construirea clădirii noii fabrici de postav a început în primăvara anului 1884, în care au fost instalate mașinile vechi și o mașină de aburi de 50 C.P. cu un cazan corespunzător, un sefactor (mașină de tors) cu 400 de fuse, două războaie noi, pe lângă cele 16 vechi, instalație de boiangerie și apretură și alte utilaje auxiliare. Georg Schmutzler a venit în firmă în 1887, preluând frâiele comerciale ale întreprinderii. El era cel care se ocupa de contractele în străinătate, faima postavului brașovean în Ungaria datorându-se acestuia.

Întreprinderea familială a prosperat, cei trei cumnați colaborând excelent. Până la izbucnirea războiului vamal între România și Austro-Ungaria, din 1886, Scherg produsese aproape exclusiv postavuri țărănești și flaneluri unicolore. Mai apoi au început să fie produse postavuri fine și de modă, care erau la mare căutare în Ungaria. Pentru a nu renunța la cele țărănești, acesta a încheiat legături comerciale cu negustorii care au dus mărfurile brașovene până în Turcia, Persia și chiar mai departe.

Postavurile erau cunoscute sub denumirea de „Brassova”, industriașii germani, austrieci și englezi ajungând chiar să le copieze, deoarece erau la un pas de faliment. Clienții cunoșteau deja originalul, astfel încât nu au putut fi păcăliți. În 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, exportul către Turcia a încetat, dar a fost reluat pe timp de pace. După 20 de ani, cererea de postavuri de Brașov era la fel de mare ca înainte de război, stofele vânzându-se excelent în Ungaria.

În 1923, la împlinirea a 100 de ani, suprafața totală a fabricii era de 96.000 mp, din care 22.500 mp erau clădirile. Johann Schachl era directorul întreprinderii, în 1927 aceasta devenind societate anonimă cu 24 de acționari, foștii proprietari fiind cei care se aflau la conducere.

La 11 iunie 1948 a fost naţionalizată, primind numele de „Partizanul Roşu“. După privatizarea din 1990, aceasta s-a numit „Fabrica de stofe Braşov“ sau „Carpatex“. Producea anual 4 milioane mp de ţesături, din care trei sferturi mergeau la export. Cu toate acestea, astăzi, după aproape 200 de ani de la înfiinţare, din glorioasa fabrică de stofe n-a mai rămas nimic. 

Fabrica de piele ,, Frații Scherg” Brașov

Brașovul se mândrește cu o prezență constantă și îndelungată a breslei pielarilor, ei fiind menționați în diverse documente încă din secolul al XII-lea. Câteva sute de ani mai târziu, meșteșugul era încă în viață, la începutul secolului al XX-lea remarcându-se cele două tăbăcării minerale de piei moi deținute de frații Scherg.

Fabrica acestora a fost fondată în anul 1863 și se afla pe strada Laterală 58, având depozitul pe strada Michael Weiss 12. Societatea particulară avea un capital de cca. 6.000.000 de lei, iar în anul 1922 se putea lăuda cu 30 de lucrători, toți români. Capacitatea tehnică a acelui an era reprezentată de mașini cu aburi cu puterea de 100 C.P., iar producția de talpă era de 270.000 kg anual. Materia primă era reprezentată de piei crude din țară și extracțiile din străinătate.

Semnătura firmei se afla la frații Fritz și Ernst Scherg, Albert Beherg și Moritz Scherg.

TELLMANN

Wilhelm Tellmann & Co. fabrică de postav, Brașov

Fabrica de postav a lui Wilhelm Tellmann a fost fondată în anul 1864 și se afla pe strada Laterală 56, având depozitul în oraș, pe Strada Porții 2. Aceasta aparținea unei societăți în comandită, având o capacitate tehnică, în 1922, de 35 de războaie de țesut mecanice și o forță cu aburi de 100 C.P.

Dacă la început avea 25 de lucrători, în 1922, fabrica a ajuns la 100 de angajați, dintre care 85 erau cetățeni români. Producția anuală se ridica la circa 100.000 metri de postav divers, materia primă fiind procurată exclusiv din țară. Piața de desfacere era doar pe teritoriul României.

Semnătura firmei se afla la Th. Rhein.

SCHIEL

„Frații Schiel”. Fabrică de mașini S.A.

Uzina „Frații Schiel” a fost fondată în anul 1880, aceasta aflându-se pe Calea Victoriei 50. La început a fost doar un atelier mecanic profilat pe turnarea și prelucrarea pieselor de fontă, însă în 1883, Carl Ganzert a devenit „companionul” lui Hans Schiel, firma numindu-se „Schiel und Ganzert, Maschinenfabrik und Mühlenbau“.

În câțiva ani, s-a dezvoltat producția de utilaje de morărit și construcția de turbine hidraulice. Fabrica s-a mutat la marginea orașului medieval, pe Strada Castelului, unde au fost construite o turnătorie și o clădire pentru fabricarea instalațiilor de morărit. Aceasta s-a reorganizat în regim de comandită în anul 1904, societatea anonimă având un capital de 6,5 milioane de lei.

În 1919 are loc extinderea activității în domeniile reparațiilor de locomotive și vagoane, echipamente și componente pentru industria minieră și utilaje de construcții, transmisii mecanice și strunguri paralele. Deși aceasta a început cu trei lucrători, în anul 1922 avea 472 de lucrători și 83 de funcționari, dintre care 323 erau cetățeni români. Capacitatea tehnică din acel an era de 177 de mașini de prelucrat fier și lemn și mașini auxiliare, 30 de motoare electrice și dinamuri, 3 macarale cu electricitate, 2 cazare cu aburi, 4 motoare „Diesel”, având în total 300 C.P. cu transmisie proprie de forță pe cale electrică.

O nouă turnătorie de oțel dotată cu un cuptor electric de 1,5 tone este inaugurată în 1927, iar o nouă forjă și un cazan cu aburi pentru repararea vagoanelor, locomotivelor, utilajelor de minerit și construcțiilor își vor face simțite prezența în 1930. Astfel, începe fabricarea turbinelor hidraulice, firma devenind pionier în România prin realizarea primului autobuz și a primului strung paralel.

Aceasta își schimbă numele în „Uzina Strungul”, după cel de-al Doilea Război Mondial, statul devenind proprietar în urma naționalizării. În acea perioadă a început producția utilajelor pentru extracția țițeiului, frânelor hidromatice, turbo ambreiajelor, convertizoarelor hidraulice de cuplu, compresoarelor de aer și a sistemelor de comandă hidraulică la distanță.

Din 1961 va purta numele de „Hidromecanica”, iar după Revoluție, producția se diminuează treptat, în 2012 începând demolarea acesteia.

TEUTSCH

Iulius Teutsch. Turnătorie de fier, fabrica de mașini și metalurgică Brașov

În anul 1866, la Sfatul Negustoresc, actuala Cameră de Comerț și Industrie Brașov, a fost înregistrată firma „Iulius Teutsch”, care până în 1880 avea să fie singura turnătorie din orașul de la poalele Tâmpei și regiune ce furniza piese de schimb pentru industrie.

Când a fost achiziționat primul strung acționat cu aburi, după anul 1882, firma s-a profilat pe furnizarea de piese de schimb turnate și pe activități de reparații ale fabricilor de zahăr, de cherestea, de textile și spirt, ale morilor, instalațiilor de alimentare cu apă, devenind practic „mecanicul șef” al industriei brașovene. Dintre aceste produse s-au remarcat pompele pentru stingerea incendiilor, care au fost solicitate în întreaga Transilvanie, mai apoi în Ungaria și Țara Românească.

A fost achiziționat un nou grup de clădiri în 1894, pe strada Gării 64B, unde s-a concentrat întreaga activitate de prelucrări mecanice, turnătoria însă continuându-și activitatea în vechile ateliere de pe ulița Târgul Boilor, devenită acum Diaconul Coresi, pe lângă turnătoria de bronz înființându-se și una de fontă.

Noile ateliere au fost înzestrare cu strunguri paralele și mașini de frezat, care au permis trecerea la turnarea și prelucrarea unor piese mult mai mari și mai complexe, precum pistoanele pentru motoare, roți volante mari, vagoneți de transport pe linie îngustă sau pompe manuale pentru apă. Formațiunea privată a început cu trei lucrători, însă în anul 1922 aceasta a ajuns la 67, dintre care 7 români, 32 de sași și 28 de unguri. Capacitatea tehnică a acelui an consta în mașini pentru lucrat fier cu o „locomobilă” de 20 de cai putere cu electromotor de 9 C.P.

În 1936 a avut loc, în premieră națională, turnarea primului batiu de strung, performanță care a crescut prestigiul firmei în cadrul industriei românești. Din 1948 „Turnătoria și Fabrica de scule Teutsch” a luat denumirea de „Ioan Fonaghi”, fiind supusă unui proces de sistematizare, modernizare și extindere a capacității de producție și a proceselor tehnologice moderne.

Firma IUS a fost consacrată drept unică producătoare de unelte și scule de mână din țară în perioada anilor 1956-1960, când s-a realizat acționarea individuală a mașinilor unelte din secția de prelucrări mecanice. Întreprinderea a fost dotată astfel cu mașini și instalații moderne pentru producția secțiilor de bază și sculărie, materia primă fiind reprezentată de fier din țară și import. În 1998 a avut loc achiziționarea IUS SA Brașov de către grupul francez MOB, punându-se astfel bazele unui grup industrial puternic în rândul „făuritorilor de scule de mână profesionale”.

Proiectul privind construcția unei noi fabrici la Brașov pentru producția de unelte și scule de mână a demarat în anul 2008, investiția ridicându-se la 8,2 milioane de euro și acoperind o suprafață de 9850 mp.

GOLDSCHMIDT

Ing. R. Goldschmidt. Fabrică de mașini și instalații de mori

Fabrica de mașini și instalații de mori Goldschmidt a fost fondată în 1914 și se afla pe Calea Victoriei 52. Aceasta era o societate particulară, având un capital de 1.000.000 de lei și 70 de lucrători, dintre care doar 14 erau români, 40 sași și 16 unguri.

Capacitatea tehnică în anul 1922 era reprezentată de un motor cu gaz prin aspirație cu putere de 20 C.P. și un motor cu benzină ca rezervă. Fabrica producea tot felul de mașini pentru industria de mori, curățătoare de cereale, pietre de mori, ciururi plane și rapide, cilindre pentru făină, mașini de amestecat, pietre electrice, elevatoare pentru cereale și făină, roabe pentru saci, transmisii. Materialul brut era procurat din țară.

SEEWALDT

1. Seewaldt. ,,Prima moară sistematică și fabrică de paste făinoase”

Prima moară sistematică din Brașov a fost fondată în 1865, în timp ce bazele fabricii de paste făinoase din orașul de la poalele Tâmpei au fost puse în 1919. Sediul acestora era pe Strada Porții nr 65.  Formațiunea privată a început cu opt lucrători, în 1922 ajungând la 30, în cazul morii, și cu 5 lucrători, în 1922 ajungând la 15, toți fiind cetățeni români, în cazul fabricii de paste.

La moară, capacitatea tehnică din acel an era reprezentată de o „locomobilă” cu aburi de 90 P.S. și turbină de apă de 30 P.S. La fabrica de paste exista un motor de benzină de 10 P.S. și unul electric de 9 P.S. În 24 de ore, fabrica producea trei vagoane de făină și 1.000 kg de paste făinoase.

Prima fabrică de bomboane din Transilvania. Societatea Anonimă Brașov

Povestea fabricii de bomboane din Transilvania a început în 1899 și s-a întins pe mai bine de 100 de ani. Capitalul Societății Anonime din Brașov se ridica la 80.000 de lei, aceasta începând doar cu 15 lucrători. În anul 1922, numărul angajaților a ajuns la 40, dintre care 25 români și 15 de alte naționalități, iar capacitatea tehnică era reprezentată de o mașină cu aburi cu dinam de 30 C.P.

Prima unitate a fabricii a luat ființă în 1900, pe strada Alexandru Ioan Cuza, aproape de primărie și de parcul central. În principal, producea ciocolată folosită la prăjituri, bomboane, dar și zahăr. Frații Stollwerk din Bratislava au construit a doua unitate a fabricii în 1925. Aceasta producea specialități de ciocolată renumite în întreaga Europă.

Ulterior a fost preluată de un comerciant brașovean și a fost redenumită „Hess”. Fabrica a ajuns să producă de la 258 de tone de ciocolată la 1021 de tone, anii de glorie fiind reprezentați de perioada în care director a fost Hans Hintz, un apropiat al familiei regale. Chiar Regina Maria a vizitat fabrica de la Brașov.

Ambele unități au fost naționalizate după venirea comuniștilor, iar în perioada 1948-1954 aceasta a purtat denumirea de „Dezrobirea”. În 1966, numele fabricii se va modifica din nou, va deveni „Cibo” și va fi păstrat până la Revoluție. În 1990, aceasta devine societate pe acțiuni și se transformă în „Poiana – Produse Zaharoase S.A.”. Cele mai cunoscute mărci de dulciuri românești au fost lansate sub această denumire: „Poiana”, „Silvana”, „Smash”, „Suchardine” sau „Sugus”.

Compania Multinațională Kraft Foods va cumpăra fabrica în anul 1994 și o va redenumi „Kraft Foods România”. Pentru modernizarea acesteia s-au investit 30 de milioane de dolari. La fabrica de la Brașov au fost produse în total 25 de sortimente de dulciuri și ciocolată. Ea a funcționat până în 2009, compania mutându-și producția în Bulgaria. În 2013, aceasta și-a schimbat numele în „Moldelez România”, iar în anul 2015 a fost dărâmată.

FRIEDRICH CZELL & SOHNE

Friederich Czell &Sohne. Fabrica de bere Dârste.

Concernul „Friederich Czell și Fiii” a cumpărat distileria Dârste în anul 1892 și a construit o nouă fabrică de bere, astfel inaugurând o afacere care s-a dezvoltat, devenind de-a lungul anilor o marcă de prestigiu. Alexandru Petit consemna în Monografia Brașovului, din 1922, faptul că din 1922, numărul angajaților a ajuns la 130, dintre care 115 cetățeni români, iar productivitatea anuală de bere și malț a crescut până la 40.000 de hl și, respectiv, 80-90 de vagoane anuale. Capacitatea tehnică din acel an era reprezentată de o mașină cu aburi cu forța de 150 C.P.

Fabrica de bere și băuturi alcoolice Dârste și-a schimbat numele în „Aurora” odată cu naționalizarea din 1948, din acel moment, aceasta trecând printr-un proces continuu de retehnologizare și dezvoltare, ce a dus la mărirea capacităților de producție, mecanizarea, dar și automatizarea proceselor tehnologice.

Prin construirea unei fabrici de malț, capacitatea de producție a fost extinsă cu 10.500 tone de orz/an în perioada 1954-1959. Adăugată la capacitatea anterioară, producția totală a fabricii ajungea la 11.000 t de orz/an, aceasta reprezentând cea mai mare fabrică de malț din țară. Diferite mărci de bere blondă, brună și Porter au fost produse între 1965-1971, iar în anul 1972 au apărut două tipuri noi, Carpatina și Turist.

După 1980, prin trecerea la fabricarea mărcilor Poiana sau Piatra Craiului și a mărcilor de bere superioară Aurora (Bucegi), Bârsa (Valea Prahovei) și Cerbul (Carpați), acestea au ajuns să fie diversificate. De asemenea, a început fabricarea berii Ciucaș, care a beneficiat de o cerere importantă pe piață.

Vechea secție de fierbere a fost înlocuită în 1984 cu o nouă linie fabricată în România, iar o linie de fabricare a capsulelor a fost dată în 1987 în funcțiune, având un randament zilnic de 3 tone. Un filtru de bere SCHENK a fost achiziționat în 1993, moment care a marcat un punct de cotitură în filtrarea berii în România. Creșterea stabilității berii, de la 7-10 zile până la mai mult de 30 de zile, a reprezentat un progres important. 

În 1995, fabrica de bere Aurora devine firma cu capital integral privat românesc și, totodată, una dintre cele mai respectate fabrici independente de bere din țară. Prin vara anului 2003 însă, SABMiller începe negocierile cu consorțiul Aurora Brașov, în 2004, aceștia au adăugat o fabrică de bere în propriul portofoliu. Fabrica de la Brașov devine astfel a patra din țară care aparține SabMiller. Imediat după preluarea firmei de către aceștia, Aurora își schimbă denumirea în Ciucaș.

Piața Sfatului 1930

PHOTOGEN

„Photogen”. Rafinărie de petrol S.A. 

Cea mai importantă întreprindere axată pe prelucrarea țițeiului din Brașov a fost Photogen, care a fost fondată în anul 1837. Sediul birourilor se afla pe strada Târgul Inului 31-33, aceasta fiind o societate anonimă cu un capital de 4.000.000 de lei, în majoritate românesc după război, prețul unei acțiuni ridicându-se la 500 de lei.

Păcura se vindea cu 2 lei litrul, benzina la 11,80 de lei, iar motorina la 3,40 de lei. Aceasta a început cu opt lucrători, iar în anul 1922 avea 85, dintre care 70% erau români. Capacitatea tehnică din acel an era reprezentată de două mașini cu aburi, în total 30 C.P., 15 pompe și compresoare și o instalație frigorifică.

În 1927, rafinăria din Brașov a exportat 3.181 de tone, aceasta putând prelucra 200 de vagoane de țiței pe lună, materia primă fiind procurată din țară. La sfârșitul lui 1933, aceasta mai exporta doar 307 tone de motorină, din cauza crizei, rafinăria întorcându-se la producția obținută în urmă cu 12 ani. În ceea ce privește motorina, maximul a fost atins în 1930, când aceasta a exportat 1.588 de tone.

Însă uleiurile minerale produse în orașul de la poalele Tâmpei erau la mare căutare, doar în 1930 fiind exportate 1.000 de tone. În acel an au fost prelucrate 33.530 de tone de țiței și păcură, însă, trei ani mai târziu, cantitatea a scăzut la jumătate din cauza recesiunii mondiale.

Conducerea Photogen a trimis un memoriu ministrului de finanțe, la 29 martie 1933, cerându-i acestuia să i se permită în continuare exportul de produse petroliere, întrucât legile puneau piedici desfacerii pe piața internă. Piețele de desfacere din țară erau la Brașov, Cluj, Oradea Mare și Arad, însă exporturile au depășit granițele continentului. Aceasta avea clienți din Suedia, Italia, Bulgaria, Germania, Franța, Elveția și Germania.

Rafinăria a fost cumpărată de societatea anonimă Vacuum Oil Company în 1935, dezvoltându-se însă doar pe producția de uleiuri minerale și unsori consistente. În 1941 își schimbă numele în Rafinăria Vacuum Oil Company SADR, pe care îl va păstra până la naționalizare. Aici s-au prelucrat 6.623 de tone de păcură provenită de pe platformele de pe Valea Prahovei, dar și 104.000 mc de gaz metan, în 1942.

Rafinăria a fost aproape complet distrusă la bombardamentul din 1944, însă va fi reconstruită pe baza altor proiecte în anii următori. Ea va fi naționalizată în 1948, își va schimba denumirea în Lubrifin după Revoluție și va redeveni companie privată în 1994. În 2009, aceasta a fost  demolată și mutată în apropierea comunei Cristian. 

Strada Vămii