Prin proiectele dezvoltate timp de aproape 20 de ani, compania a devenit etalonul calității, evoluând către implementarea unor soluții tehnologice avansate.
KASPER DEVELOPMENT, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Brașov, cu o vastă experiență în piața imobiliară, a devenit, timp de aproape 20 de ani, etalonul calității imobiliare, dezvoltând circa 6.000 de apartamente, compania intenționând să continue acest demers atât intern, cât și pentru terți.
În momentul de față, contextul în piața imobiliară este unul de tranziție între un model autohton, bazat pe dezvoltare accelerată, uneori în detrimentul calității, spre un model orientat spre calitate și performanță. După cum era și de așteptat, această tranziție presupune scăderea volumelor, scădere generată de o multitudine de cauze – prețuri mai mari, blocaje administrative, modificări legislative și de taxare, inflație și scăderea puterii de cumpărare și altele.
În acest context, caracterizat de construcția unui număr mai redus de apartamente, dar care sunt mai calitative și orientate spre sustenabilitate, precum și pentru un client mai avizat și exigent, KASPER DEVELOPMENT a decis să continue dezvoltarea organizației și din postura de antreprenor general. Astfel, chiar dacă vânzările în volum raportate la anii de vârf de piață sunt în scădere, cifra de afaceri rămâne în intervalul corespunzător stabilit prin strategia KASPER DEVELOPMENT, pentru că produsul este diferit, mai calitativ și mai scump.
KASPER DEVELOPMENT a decis să continue dezvoltarea organizației și din postura de antreprenor general.
„În momentul de față, contextul în piața imobiliară este unul de tranziție, și nu de criză, așa cum tot auzim din partea diverșilor experți. Prin urmare, ne propunem ca în perioada următoare să atingem o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro anual în proiecte de dezvoltare rezidențială și contracte de antrepriză generală pentru clienți externi”, ne-a declarat Daniela Kasper, fondatoarea KASPER DEVELOPMENT.
KASPER DEVELOPMENT, o companie pregătită pentru neprevăzut
Ultima perioadă poate fi cu siguranță caracterizată de numeroase schimbări. Modificarea regulilor în timpul jocului creează de fiecare dată un moment de ezitare, poate chiar de frustrare pasageră, în orice domeniu de activitate. Pe de altă parte, evoluția permanentă a situației pe plan extern, în care fiecare companie activează, accentuează încă o dată importanța rezilienței. Reziliența, dar mai ales proactivitatea fac diferența între cei ce se pot mândri cu 20-30 de ani de prezență continuă într-o piață atât de competitivă și cei ce au un comportament de stea căzătoare.
KASPER DEVELOPMENT a traversat criza din 2008-2010 și a învățat atunci lecții valoroase. Una dintre aceste lecții a fost aceea de a pregăti continuu compania pentru situații neprevăzute, cu accent pe o sănătate financiară bună și echipe reziliente.
Reziliența, dar mai ales proactivitatea fac diferența între cei ce se pot mândri cu 20-30 de ani de prezență continuă într-o piață atât de competitivă
„Sigur că este neplăcut și ne afectează mai mult decât orice lipsa predictibilității, dar proiectele noastre nu s-au oprit, avansăm așa cum ne-am propus și am luat deciziile necesare pentru a ne păstra capacitatea de producție, dar și pentru a livra proiecte din ce în ce mai bune”, afirmă Daniela Kasper.
Dezvoltarea rezidențială, activitatea de bază a companiei
Sufletul companiei a fost, este și va rămâne dezvoltarea rezidențială. Este segmentul în care KASPER DEVELOPMENT a acumulat experiență timp de 20 de ani și este dovada că locuințele construite sunt de calitate superioară și apreciate în piață. Începând din acest an, compania a început să dezvolte și locuințe individuale într-un eco-cartier pe circa 10 hectare, în proximitatea Brașovului.
Este un segment nou, care marchează de fapt momentul în care experiența locuințelor colective trebuie să fie așezată într-un mediu diferit, în mijlocul naturii. Piața din România, mai ales cea din Brașov rămâne una cu potențial pentru o perioadă lungă de timp, raportat la nevoia de locuire și dinamica demografică, dar se transformă într-o sită care va cerne din ce în ce mai fin.
Începând din acest an, compania a început să dezvolte și locuințe individuale într-un eco-cartier pe circa 10 hectare, în proximitatea Brașovului.
„Cei care vor fi cu un pas înaintea tendințelor, orientați spre sustenabil și calitativ, cu o soliditate financiară de fier, vor fi dezvoltatorii de frumos ce vor rezista. Continuăm să inovăm, să facem mai bine și mai sustenabil acest exercițiu. Este ADN-ul transmis în valorile companiei”, precizează fondatoarea KASPER DEVELOPMENT.
Inovații în procesul de dezvoltare imobiliară
Inovația este una dintre valorile pe care compania le promovează intern. De la un bloc la altul, de la o construcție la alta, se evaluează și se îmbunătățesc constant atât soluțiile, materialele, cât și metodele de lucru. Unele elemente sunt vizibile, altele rămân la nivel de detalii tehnice, uneori ascunse. În unele situații, schimbările sunt dictate de legislație, în alte cazuri de inspirație sau spiritul inovator.
„Fie că vorbim de eficiență energetică, consum de utilități sau confortul interior al finisajelor, suntem un domeniu de activitate în evoluție continuă. Această evoluție înseamnă și creșterea prețului odată cu creșterea confortului sau calității. Produsul cel mai vândut în România rămâne apartamentul de 60 mp, motivul principal fiind raportul optim între suprafață-preț-putere de cumpărare”, mai spune antreprenoarea brașoveană.
De la un bloc la altul, de la o construcție la alta KASPER DEVELOPMENT evaluează și îmbunătățește constant atât soluțiile, materialele, dar și metodele de lucru.
De la evaluarea și îmbunătățirea constantă a soluțiilor, materialelor și metodelor de lucru, KASPER DEVELOPMENT a evoluat către implementarea unor soluții tehnologice avansate, cum ar fi trecerea de la centralele de apartament la centrale colective pe bloc, combinate cu pompe de căldură și panouri solare.
Preocupări crescânde pentru sustenabilitate
Evoluția cea mai vizibilă în direcția sustenabilității este trecerea de la centrala de apartament la centralele colective pe bloc, combinate cu pompe de căldură și panouri solare. Complexitatea tehnică a acestui mod sustenabil de încălzire și producere a apei calde menajere este mult mai mare și costul crește de cel puțin cinci ori pe apartament față de modelul centralei de apartament. Beneficiile sunt evidente, reprezentate de limitarea riscurilor asociate prezenței de țevi de gaze în bloc, dar și dimensiunea ecologică.
Încălzirea în pardoseală este un nou standard, și nu o opțiune. În egală măsură, realizarea unor anvelopări de calitate, care exced impunerile legislative, fac KASPER DEVELOPMENT să aibă motive în plus pentru a fi mândră de amprenta de carbon a clădirilor realizate, dar și de confortul pe care fiecare client îl resimte în apartament. Prin urmare, compania își păstrează cu succes atributele identitare cu care a pornit la drum acum 20 de ani.
KASPER DEVELOPMENT își păstrează cu succes atributele identitare cu care a pornit la drum acum 20 de ani.
Capitalul uman, valoarea principală a companiei
KASPER DEVELOPMENT este o companie 100% românească, în care rigoarea germană a jucat un rol important. Vorbim despre o companie în care capitalul uman este valoarea principală, în condițiile în care unii angajați au o vechime de peste 15 ani.
„Suntem o echipă orientată către client și satisfacerea nevoilor și, uneori, a capriciilor clienților. Ne pasionează inovația în slujba confortului, în slujba sustenabilității și în slujba raportului optim între calitate și cost. Echipa KASPER DEVELOPMENT rămâne așadar o organizație la dimensiune umană, cu relații de calitate, simplitate în raporturile de lucru și comunicare și respect pentru etica și valorile simple interumane”, a declarat, în încheiere, Daniela Kasper, fondatoarea KASPER DEVELOPMENT.