Pasiunea pentru construirea bicicletelor l-a ajutat pe un brașovean să ajungă cunoscut la nivel internațional. Nu s-a temut să greșească și a învățat din propria experiență cât de dificil este să transpui o idee în metal.
Robert Godri a fost fermecat încă de mic de jucării și de felul în care acestea puteau fi desfăcute și asamblate la loc sau în moduri complet diferite, pentru a crea un obiect cu totul nou. Pe măsură ce a crescut, curiozitatea l-a acompaniat la fiecare pas, astfel încât, la doar 17 ani, a decis să își modifice motocicleta chiar în dormitorul de la bloc.
„Spre disperarea mamei mele, mi-am modificat prima motocicletă chiar în dormitorul aflat la etajul 4 al blocului în care locuiam. Am demontat-o, am vopsit-o, am sudat-o și pornit-o în casă, mama mea permisivă lăsându-mă să-mi duc la bun sfârșit proiectul fără să se împotrivească. Apoi, a fost nevoie de 5 persoane pentru a căra motocicleta pe scări până în fața blocului. Pot spune că am avut încă din tinerețe <<boala>> asta de a modifica lucruri, har moștenit de la tatăl meu, care de mic m-a învățat să repar lucruri”, povestește Robert râzând.
În urmă cu 20 de ani, acesta a plecat din orașul de la poalele Tâmpei în Italia. A avut la un moment dat un magazin de piese auto, însă a fost dezamăgit de birocrația din țara noastră, astfel încât a dorit să își încerce norocul într-un mediu cu totul nou. Așa a ajuns în Biassono, un oraș aflat la 20 de km de Milano.
„În 2014, având antecedentul cu modificarea motocicletei, m-am gândit că aș putea să îmi fac eu singur o bicicletă. Îmi doream să realizez ceva diferit, care să nu se găsească nicăieri pe piață. Atunci mi-am dat seama că nu știam să sudez cum trebuie, fiindcă prima bicicletă s-a rupt în două imediat ce am ieșit cu ea pe stradă. Am lucrat la ea timp de 2 săptămâni și a sfârșit la groapa de gunoi. Astfel, am început să studiez și să urmăresc mai multe tutoriale pe Youtube, ca să pot măcar să îmi dau seama ce presupune această artă și am început să-mi creezi propriile scule, cumpărând și un aparat de sudură mai performant. La a doua bicicletă am lucrat aproape un an și am modificat-o de cel puțin 20 de ori, ca să fie funcțională și pe placul meu”, își amintește Robert.
Mr. GoRo, magicianul artei făcute din fier vechi
În presa din peninsulă, brașoveanul este numit „Il mago della RottamArt”, mai exact „Magicianul artei făcute din fier vechi”, în timp ce în lumea bicicletelor și motocicletelor este cunoscut pentru munca sa ca Mr. GoRo. A apărut în publicația „Motociclismo” și chiar a fost comparat cu pionierii motociclismului.
„Aceasta este porecla mea din generală, fiind o prescurtare a numelui meu – Godri Robert. Lumea află de mine din vorbă în vorbă sau de la diverse manifestări ale bicicliștilor și motocicliștilor la care am participat, iar datorită hobby-ului meu am apărut și în presa din Italia, în toate ziarele de specialitate, la rubrica motociclism, chiar dacă eu fac biciclete. Sunt printre puținii care au reușit acest lucru, dacă nu chiar unicul. Pentru mine construcția lor este o adevărată pasiune. Le vând ca să am cu ce să plătesc curentul și materialele consumabile pe care le folosesc la construirea lor, dar și ca să am banii necesari pentru noi proiecte”, spune Robert.
Bicicletele pe care le realizează acesta sunt din materiale 100% reciclate, iar fiecare este unică, întrucât nu găsește aceeași piesă de două ori. Fie că primește în dar o bicicletă sau o găsește abandonată din cauza diferitelor defecte, Robert se asigură că o modifică folosind materiale recuperate, precum țevile din șantier sau bucățile de tablă. În plus, brașoveanul acordă o atenție deosebită siguranței, astfel încât frânele, cauciucurile și componentele care țin de partea electrică a unui E-Bike, acestea fiind noi sau revizionate.
„Eu nu fac două biciclete la fel. Nici nu aș reuși, deoarece depozitul de fier vechi nu-mi dă de două ori aceeași țeavă. În general, fac schițe cu modul în care mi-aș dori să arate bicicleta la care lucrez, însă nici când o termin de construit nu știu dacă e terminată, fiindcă este într-o continuă modificare. O modific de 3 ori și o refac de 4. Un perpetuum mobile. Am avut biciclete care au fost folosite timp de un an, iar apoi oamenii s-au întors cu ele ca să mai adăugăm un accesoriu, poate să mai scoatem unul. De obicei, doritorii de astfel de jucării nu sunt tare îndrăzneți, pentru că nu știu ce lucruri se pot crea, însă pe parcurs prind gustul și cad în clasa nebuniei mele molipsitoare. Este important să le construiesc, să văd că reușesc cu ajutorul lor să aduc un zâmbet pe buzele oamenilor. Mă bucur extrem de mult când îmi dau tag și postează poze din locurile în care ajung cu bicicletele pe care le-am construit. Înseamnă enorm pentru mine”, ne explică Robert.
„Ideea pe care o ai în minte poate fi greu de transpus în metal”
Acesta le oferă garanție pe viață tuturor celor care au o bicicletă făcută de el. Le construiește în uscătoria blocului, nefolosită de vecinii care îi înțeleg și îi apreciază pasiunea, iar în schimb înlocuiește becurile de pe scară sau tunde iarba din fața clădirii. Seara, după muncă, se întâlnește aici cu prietenii săi, iar în timp ce povestesc despre întâmplările cotidiene realizează și câte o schiță de bicicletă.
„Eu nu am clienți, am prieteni. Cel care va vrea o bicicletă realizată de mine, va trebui să participe activ, să vină aici, să ne murdărim mâinile și să o construim împreună. Este o adevărată plăcere să o vezi crescând. Ideea pe care o ai în minte este de multe ori foarte greu de transpus în metal din punct de vedere funcțional. Verificăm dacă bicicleta e prea scurtă, prea lungă, prea incomodă. O reducem de aici, mai adăugăm dincolo, ca să o aducem pe linia de plutire și să fie funcțională, pentru că altfel nu ar avea sens să o construim. Până acum am realizat 15 astfel de biciclete personalizate”, susține Robert.
Prețul unei astfel de biciclete variază în funcție de detalii și de volumul de muncă. Până acum doar italienii s-au bucurat de modelele sale, însă a primit cereri din America, Anglia și România. Creațiile sale, toate funcționale, au ajuns chiar să fie expuse în birourile oamenilor de afaceri, la intrarea în firmele acestora sau pe pereții restaurantelor.
„Bicicletele normale customizate pot pleca de la 1.000 – 1.500 de euro, în timp ce prețul celor care sunt replici electrice pot ajunge chiar și la 8.000 de euro, tocmai pentru că pot petrece până la 8 luni lucrând la un astfel de model. În cazul celor electrice, doar motorul și bateria cântăresc 5 kilograme, ceea ce este mult pentru o bicicletă. Chiar am făcut prima Harley Davidson în versiune electrică și două biciclete după un Indian din 1915 tot în versiune electrică. Replicile pe care le-am realizat le-am făcut după poze de pe internet. Am încercat să găsesc imagini cu cât mai multe detalii, pentru a le reproduce cât mai fidel posibil. Funcționează perfect din punct de vedere mecanic, având pe interior motoare electrice performante. De curiozitate, puteți arunca o privire pe pagina de facebook sau pe contul de instagram Kustom Garage Bicycles pentru mai multe fotografii”, afirmă Robert.
În 2023 va participa la Campionatul Mondial de Motociclete Custom
Bicicleta la care brașoveanul a lucrat cel mai mult este un Indian verde, care a fost gata după 8 luni de muncă. Acest model a reușit performanță inedită de a se califica la AMD World & European Championship of Custom Bike Building.
„Am fost invitat de o revistă să îmi expun o creație la Biker Fest International, care a avut loc în luna mai în Italia. Un domn olandez s-a arătat foarte interesant de Indianul verde. I-a făcut câteva poze, mi-a pus o mie de întrebări despre model și i-am răspuns la fiecare în parte, fără să realizez că era un arbitru internațional care alegea concurenți pentru Campionatul Mondial de Custom. Anul 2023 va fi pentru prima dată când la acest eveniment vor participa și motociclete electrice. I s-a părut foarte tare ideea de a fi prezentă și o bicicletă electrică, dar cu aspect vintage. Am câștigat un VIP card cu totul asigurat”, spune entuziasmat Robert.
Monza 100, bicicleta cu o roată de formula 1
În prezent, brașoveanul lucrează la o bicicletă care va avea o roată de formula 1, întrucât dorește să marcheze într-un mod inedit aniversarea a 100 de ani de la înființarea circuitului Monza de curse auto din Italia. De aceea, modelul se va numi Monza 100.
„Am reușit să fac rost de roata de formula 1, pe care o voi pune în spate. Are 15 kg și e atât de lată încât bicicleta poate sta singură în picioare, fără să aibă nevoie de cric. Realizarea cadrului va fi o provocare. Îmi doresc să îi pun și un motor electric, însă vedem cum anume o să iasă. Probabil va ajunge într-o vitrină, într-un magazin sau într-un bar. Sigur va avea o destinație, dar prima oară vreau să o construiesc și să mă bucur de ea”, afirmă Robert.
Bicicleta sa personală este un retro limo în stilul steampunk
În Europa, din păcate, nu este atât de pregnantă cultura bicicletei și cu atât mai puțin a bicicletei custom, oamenii preferând încă să-și folosească mașina personală. Cei mai mulți fani ai bicicletelor personalizate sunt în Belgia, în Olanda și în America, iar încet, dar sigur, se creează un grup ai pasionaților și în România.
„Sunt în peste 1.000 de grupuri de Facebook cu biciclete custom și îmi place să fiu la curent cu ultimele noutăți. Bicicleta mea oficială este un retro limo în stilul steampunk. Are foarte multe chestii agățate și sudate de ea. Șaua este făcută din vârful unui snowboard, amortizoarele provin de la o trotinetă și partea din spate de la un pat de la Ikea. În față am sudat un scaun tăiat care arată ca o furcă. Are câteva detalii tehnice pe care nu le au toate bicicletele. Frânele sunt pe tambur, iar schimbătorul este în interiorul tamburului. Are câteva mii de kilometri la bord și chiar am făcut un run de 100km cu ea. E foarte comodă, iar peste tot pe unde am mers a atras atenția”, spune Robert.
Chiar dacă la început visul a fost privit cu scepticism de către unele persoane, familia și apropiații săi i-au oferit întotdeauna sprijin moral, iar astăzi Robert își urmează pasiunea, aceea de a construi biciclete personalizate.
„Procesul în sine mă relaxează. Este o întreagă nebunie. Lucrez cu materiale pe care alții nici nu ar pune mână. Mă las să greșesc mult, ca să am de unde învăța. Dacă nu reușești să faci ceva singur, poți cere oricând sfaturi, ceea ce am făcut și eu la un moment dat, și sigur se găsește o persoană care să te lămurească. Mi-aș dori ca oamenii să-și urmeze visurile, indiferent cât de stupide ar fi, și să nu le fie frică să creeze. Și ceea ce fac eu acum a fost un vis de-al meu, pe care alții l-au considerat stupid, însă nu am renunțat niciodată la el. <<In Bike We Trust>>”, încheie Robert.
Articolul a apărut în revista de business Forward Brașov.