A fost întotdeauna atrasă de lucrurile practice şi de aceea crede că mediul industrial i s-a potrivit foarte bine.
Mihaela Forgaciu și-a făcut debutul pe plan profesional în anul 1995 într-o firmă străină, Rolem. Crede că acest lucru i-a oferit șana să învețe foarte multe și să se perfecționeze. Astfel, de la funcția de debut de inginer în controlul calității a ajuns câiva ani mai târziu în conducerea unor companii din domeniul industriei, iar din 2009 este director general al Preh România. Aceasta consideră că stilul de conducere al unei femei este mult mai intuitiv şi implică mult mai multă implicare emoţională. „Nu mă simt în nici un fel dezavantajată ca femeie la conducerea Preh. Îmi place ceea ce fac şi mă simt «la locul» meu aici. Situaţiile de forţă şi cele conflictuale sunt aplanate mai uşor de către femei, care urmăresc mai mult armonia generală în locul orgoliilor proprii. De asemenea oamenii sunt mult mai deschişi la comunicare în faţa unui astfel de stil de conducere”, spune Mihaela Forgaciu.
Rețeta reușitei în carieră
Are în subordine 1.000 de angajați și ținând cont că industria este o lume a bărbaților, Mihaela Forgaciu este de părere că pentru a intra în această lume, o femeie trebuie să muncească mai mult pentru a fi accepatată și primită în această branșă. „Odată acceptată, găseşti parteneri de încredere şi eşti tratată ca egalul lor.
Ca şi în orice domeniu, pasiunea cu care îţi faci munca, senzaţia că eşti la locul potrivit ţie, profesionalismul, onestitatea şi încrederea sunt parte din ingredientele unei posibile reţete de success”, consideră șefa Preh.
Planurile sale profesionale pentru viitor sunt în continuare legate de Preh, deoarece există încă mult potenţial de dezvoltare, multe provocări pe baza cărorar să se construiască în continuare. „Nu mă consider o feministă şi mai ales nu cred în mitul «minunatei» care e manager, mamă, soţie, femeie perfectă 24 din 24. Fiecare îşi alege calea, priorităţile, compromisurile şi renunţările la care e dispus. Important este să fii mulţumit cu tine când tragi linie şi faci un bilanţ. Greşeli facem cu toţii şi prin asta creştem, trist e când nu învăţăm nimic din ele”, a subliniat Mihaela.
Echilibrul dintre viața profesională și cea de familie
Echilibrarea vieţii profesionale şi a celei personale este cea mai grea „temă de casă” cu care se confruntă o femeie manager, ne-a mărturisit Mihaela. „Lucrez la «tema» aceasta de mult timp, rezultatele se îmbunătăţesc, însă nu spectaculos. Este cel mai greu job. În primul rând, sunt mama unei fete minunate de 13 ani, care îmi umple viaţa, m-a împlinit ca femeie şi este şi va rămâne prioritatea numărul unu pentru mine. Marea mea pasiune a fost şi rămâne schiul pe care-l practic împreună cu fiica mea până când se topeşte ultimul petec de zăpadă. Uneori chiar particip cu bucurie la concursuri pentru amatori. După terminarea zăpezii urmează mersul pe munte şi călătoriile. Senzaţia de libertate şi energia cu care te încarci în vârful muntelui nu poate fi egalată de nimic. Descoperirea de locuri, oameni, obiceiuri noi este fascinantă de aceea folosesc orice oportunitate se iveşte pentru a călătorii. Concertele live în aer liber sunt de asemenea pe lista distracţiilor pe care mi le ofer cu mare bucurie”, ne-a mai destăinuit șefa Preh România.