O brașoveancă a ajuns în board-ul unei companii IT cu o extindere fulminantă.
Monica Jiman a terminat Facultatea de Științe Economice a Universității Transilvania în 1999 și, împreună cu fratele ei, a deschis un magazin de produse cosmetice. „A fost prima noastră aventură în lumea antreprenorială, cu dificultățile și farmecul din perioada respectivă”, povestește Monica. Acum este director general al companiei franceze Pentalog, consilier pe probleme de Comerț Exterior al Franței, iar de anul acesta a fost aleasă administrator al Camerei de Comerț Franco-Române (CCIFER) și membru în board-ul acesteia.
Totul a pornit de la un Master
La scurt timp după ce și-a deschis propria firmă, Monica Jiman a devenit asistent universitar în cadrul Universității Transilvania, la catedra de Marketing. „În 2002 am fost acceptată la un Master în Franța, la Universitatea din Orleans. A fost perioada care mi-a schimbat complet parcursul profesional. În cadrul masterului trebuia să realizez un stagiu profesional de 6 luni în cadrul unei companii. Căutam o companie în Orleans, care să aibă o filială în Brașov, iar singura care corespundea acestor criterii era Pentalog. Am avut un interviu cu CEO-ul companiei în urma căruia am fost acceptată. Mai târziu am înțeles că experiențele mele de antreprenor au cântărit mult în decizia lor de a mă accepta în cadrul companiei”.
A condus extinderea companiei
A intrat în companie în 2003, când Pentalog avea 50 de angajați, din care 30 erau în Franța. Deja la Brașov exista filiala din România, cu o echipă mică, de doar 20 persoane. „Aveam impresia că am intrat într-o mare familie și nu într-o companie. Au urmat niște ani în care nu am avut timp să ne plictisim, fiind marcați de o strategie de creștere ambițioasă, care a necesitat o implicare maximă. Însă și rezultatele au fost pe măsură”, povestește Monica.
„Expansiunea internațională a început în 2004, când am deschis o nouă agenție în România, în București, care avea o dublă vocație – producție pentru export, dar și de a răspunde cerințelor clienților de pe piața locală. Este unitatea pe care am coordonat-o până în 2009, iar în prezent ea numără 100 de angajați. În 2005, ne-am orientat către o noua locație, însă în afara României, care să răspundă strategiei internaționale și exigentelor de competitivitate ale pieței. Răspunsul a fost găsit în Republica Moldova și în 30 martie 2005 am demarat activitatea în centrul din Chișinău, care are 120 de angajați în prezent. Apoi au urmat, în ordine, în 2007 centrul de producție din Iași (160 de persoane în prezent) și filiala comercială din Frankfurt, în 2009 centrul de producție din Hanoi (65 de persoane), în 2011 centrul de producție din Cluj (60 de persoane), în 2013 filiala comercială din Boston și în 2014 cea din Vancouver. În 2014, am realizat un studiu de piață în America de Sud și după analizarea a trei țări potențiale ca destinație de producție (Argentina, Uruguay și Peru) am demarat un prim parteneriat în Uruguay”.
În 2009, a fost numită Director de Operațiuni al grupului, poziție pe care a ocupat-o timp de doi ani.
Din august 2011, din calitate de Director General adjunct reprezintă direcțiunea generală la nivelul tuturor unităților Pentalog. „Acțiunile mele se exercită asupra pilotajului, gestiunii, controlului rezultatelor companiei și dezvoltarea activităților de dezvoltare software Pentalog. Am o experiență puternică în pilotajul strategiei de creștere a companiei și creșterea rentabilității. În același timp, am integrat și direcțiunea generală la nivelul României”. Din 2016 este Director General Pentalog Software Factory, care grupează toate activitățile de inginerie software, cea mai amplă activitate din cadrul grupului.
Un grup coordonat de la Brașov
Brașovul este, în ciuda dezvoltării impetuoase a companiei, cel mai important centru de producție, dar și de gestiune a producției world wide. Agenția de la Brașov s-a dezvoltat de la șapte angajați, în 2000, la 210 angajați în acest moment, cu o creștere importantă anul trecut, când au fost făcute peste 60 de angajări, din care 20 au reprezentat relocări din alte orașe.
„De 3 ani ne-am mutat într-o locație adaptată creșterii companiei, dar și dorinței noastre de animare a comunității tehnice și antreprenoriale din Brașov (în cladirea Nine de la intersecția Gării cu Hărmanului – n. red.), prin organizarea de meetup-uri, conferințe, Afterwork@Pentalog, hackathon-uri, proiecte pentru săptămâna „Școala altfel” pentru elevii din liceu etc”.
Brașovul a fost considerat ca fiind locația ideală pentru a deschide primul centru internațional al companiei. A fost și a rămas în continuare sediul Pentalog România. „Majoritatea companiilor IT preferau la momentul respectiv Bucureștiul, datorită unui număr mai ridicat de resurse umane și a facilității infrastructurii. Noi am preferat o locație mai liniștită, care ne-a permis să aliniem partea de competențe tehnice și lingvistice, ținând cont că la acel moment cunoașterea limbii franceze era o condiție obligatorie de angajare, și să construim o echipă tânără și ambițioasă”.
Monica a ales să se întoarcă în România, chiar dacă putea să rămână în Franța. „Întotdeauna mi-am dorit să revin acasă și să îmi continui viața profesională în Brașov. Cele mai multe oportunități de carieră în cadrul Pentalog le-am avut aici, locul unde compania și-a concentrat eforturile de dezvoltare. Astăzi sunt peste 500 de angajați, în cele 4 centre de producție din Brașov, București, Iași și Cluj. România a devenit principalul centru de producție al grupului, aici sunt majoritatea departamentelor interne și de aici sunt coordonate celelalte centre de producție internaționale, din Chișinău și Hanoi. Timpul meu se împarte între toate locațiile Pentalog, aproximativ jumătate de an il petrec în afara țării. Mai în glumă, mai în serios, pot să spun că sunt câteva aeroporturi pe care le cunosc foarte bine”.
60 de angajați dețin controlul
Monica Jiman este acționar, administrator și coordonator al Comitetului de Direcțiune al Grupului Pentalog. De altfel, 93% din acțiunile grupului sunt deținute de peste 60 de angajați din Franța, România, Republica Moldova, Germania și Vietnam.
Grupul Pentalog este prezent pe 3 continente, cu centre de producție și comerciale în șapte țări. Ca și structură a volumului de business, 25% este realizat pe piața nord-americană, 5% în Asia și 70% în Europa. Compania are în prezent peste 130 de clienți activi, din diverse domenii precum editori software, e-commerce, IOT, energie, M2M, retail și logistică, turism, telecom, financiar-bancar. Compania franceză nu lucrează decât direct cu clienții finali. De asemenea, platforma Pentalog a livrat până în prezent servicii IT către peste 100 de start-upuri digitale și a cunoscut o expansiune rapidă care a favorizat o mentalitate de continuă creștere și un spirit antreprenorial în rândul angajaților și al partenerilor. Acest lucru a dus la atingerea unui volum al afacerilor de 30 de milioane de euro în 2015.
5 milioane de euro investiți în start-up-uri
În 2011, Pentalog a lansat Pentalabbs, un incubator pentru start-up-uri digitale, grow-up-uri sau firme în transformare, care le pune la dispoziție acestora tehnologie, marketing digital și soluții financiare. Aproximativ 25 de start-up-uri au fost accelerate în acest context, în Europa și Statele Unite. Succesul unui start-up incubat de compania franceză a fost încununat de achiziționarea în 2015 de către un grup listat pe Nasdaq. Unele companii „Fortune 500” au selectat Pentalabbs ca suport pentru programele lor de intrapreneurship și pentru propriile lor start-up-uri.
Programul inițial de incubare, „services for equity”, include mai multe servicii oferite în schimbul unor participații în companiile respective. Pentru unele se oferă co-working space, mentorat, consultanță și marketing digital, în timp ce pentru altele compania oferă servicii de cercetare-dezvoltare și resurse de inginerie.
4 din 5 start-up-uri incubate de francezi au, din acest an, propria lor echipă de dezvoltare în cadrul Pentalog, care are în medie 4 – 5 ingineri, în timp ce alte cinci start-up-uri beneficiază de marketing digital.
Pentalabbs a lansat două companii inovatoare pe cont propriu – People Centric și Yourshore, care perturbă practicile tradiționale de recrutare IT și practicile de outsourcing prin intermediul unei platforme on-line puternice de testare a competențelor și un model de business dedicat pentru outsourcing – B.O.T. Până în prezent, Pentalog a investit prin Pentalabbs peste 5 milioane de euro.
Școală de IT la Brașov
Lipsa resursei umane i-a făcut pe principalii jucători din Brașov să se unească pentru a găsi modalități de dezvoltare a acestui segment. Atât Pentalog, cât și alte companii, au decis că la Brașov este nevoie de o școală de IT. „În cadrul Pentalog noi am creat un program de formare complex, Pentalog Evolution Program, care răspunde atât formării continue a angajaților, cât și formării studenților și, mai nou, inclusiv a liceenilor. Transformarea acestuia într-un program amplu de formare în noi tehnologii, alături de alți parteneri este o idee pe care vrem să o materializăm în perioada următoare. Brașovul are un potențial care nu este exploatat la maximum și, din păcate, sunt prea puțini actori locali dornici să se implice într-un astfel de program de formare. Implicarea noastră la nivelul clusterului ALT Brasov sper să permită o federalizare a industriei IT locale și transformarea Brașovului într-un adevărat centru tehnologic și antreprenorial”.
România se confruntă cu probleme în acest sector, pornind de la numărul insuficient al absolvenților până la nivelul redus de formare și la neadaptarea programelor la evoluția rapidă a tehnologiilor. Monica Jiman consideră că acest lucru va fi o frână în dezvoltare în fața altor țări care pot forma mai mulți ingineri IT decât România.
„Implicarea actuală a companiilor private în formarea studenților, cu un accent major pe noile tehnologii, este o soluție în acest moment pentru asigurarea strategiilor de creștere a companiilor prezente pe piață, însă nu va fi o soluție sustenabilă pentru creșterea dorită a acestui sector și atragerea de noi investiții. Doar în Brașov, în cadrul parteneriatului cu Universitatea Transilvania, avem în fiecare an în programele de stagii peste 30 de studenți. Susținerea antreprenoriatului și crearea de start-up-uri tech trebuie să devină o reală prioritate. Trebuie implementată o strategie clară de la un capăt la altul și create noi programe care să permită acompanierea, finanțarea și accelerarea dezvoltării acestora în toate etapele ciclului de viață a unui start-up. Sunt multe discuții și multe idei în jurul acestei teme, însă ar fi bine să vedem și lucruri concrete, prin programe de finanțare, incubatoare de afaceri, instrumente financiare inovatoare și un cadru legislativ și fiscal adaptat. O agendă de lucru pe care guvernul trebuie să o ia serios în considerare”.