Dr. Arh. Biborka Bartha
Lector universitar planificare urbană
În ultima decadă, focusul specialiștilor în domeniul dezvoltării urbane a migrat progresiv dinspre realitatea pur fizică spre cea socială și economică, înțelegând că abordarea holistică poate să ofere o calibrare contemporană la nevoile actuale. Așadar, urbanistul și-a setat noi obiective, depășind faza de producție a diagramelor utilizării terenurilor sau analiza pattern-urilor de trafic, ajungând la discuțiile cu actorii urbani, cu grupurile comunitare și, nu în ultimul rând, cu locuitorul orașului.
În final, probabil, ajungem de unde am plecat: la capătul unui secol de urbanism modern, problemele orașelor au rămas în mare parte așa cum erau la început, dar devenind un imbold pentru progres și îmbunătățire continuă a politicilor de dezvoltare a orașelor.
Preocupările principale în acest an vor gravita în jurul câtorva concepte puternice, prezente în segmentul arhitecturii și construcțiilor: implementarea măsurilor privind eficiența energetică; avansul tehnologic în procesul de proiectare; focusul crescut pentru sustenabilitate și schimbările climatice; amprenta de carbon și economia circulară; regenerare urbană; calitatea locuirii; reabilitarea și reconversia fondului construit; utilizarea și integrarea lemnului în construcții; prefabricarea și dezvoltarea conceptelor de locuințe modulare și, nu în ultimul rând, creșterea costurilor.
Integrarea eficienței energetice
În 2024 vom experimenta din ce în ce mai mult cu aceste soluții, integrând panouri solare sau fotovoltaice, pompe de căldură și alte surse de energie regenerabilă în construcții. Principalul obiectiv este de a îmbunătăți randamentul energetic al fondului construit, iar aici ne gândim și la termoizolarea fondului existent sau la introducerea unor materiale recuperate în componența izolației.
Sustenabilitatea & avansul tehnologic – repere în proiectare
Reutilizarea materialelor, reconversia funcțională sau apelarea la materiale durabile sau cu conținut scăzut de CO2 sunt doar câteva din inițiativele specialiștilor, integrând aceste componente și la nivel de dezvoltare urbană și politici de locuire. Avansul tehnologiei poate avea un impact major în următorii ani, influențând work flow-ul în proiectare și implementare în 2024.
Scăderea amprentei de carbon
Strategiile de reutilizare a elementelor constructive devin din ce în ce mai prezente în arhitectură, reducerea impactului materialelor cu cantități ridicate de carbon fiind posibilă prin înlocuirea acestora cu cele care au o emisie mult mai scăzută, folosind lemn, obiectul arhitectural captând mai mult carbon în construcția sa din lemn decât va emite de-a lungul vieții sale. Acest rezultat se poate obține și prin utilizarea materialelor reciclate, plăci realizate din diferite deșeuri sau CLT.
Deschidere mai mare pentru lemn
Avantajele în timpul construției, reducerea timpilor de montaj și a multiplelor variante de prefabricare și soluții modulare reprezintă doar câteva dintre atuurile lemnului masiv sau ale plăcilor pe bază de lemn. În România sunt deja folosite, dar devin o opțiune din ce în ce mai populară, având în vedere că oferă un răspuns pozitiv la nivelul impactului asupra mediului.
Calitatea locuirii
Locuirea este cel mai extins program de arhitectură (aprox. 30.000 de autorizații de construire fiind emise anual), iar tendințele de a îmbunătăți experiența locuirii vor rămâne pe lista priorităților pentru arhitecți și urbaniști. În egală măsură, calitatea locuirii este impactată de calitatea spațiului urban, strategiile de dezvoltare a structurii și compoziției urbane (volumetria și silueta urbană) sunt tratate la același nivel de importanță cu infrastructura și zonificarea urbană; analiza morfo-tipologică devenind o componentă esențială a planificării urbane contemporane.
Creșterea prețurilor
Multiplele modificări legislative de la finalul anului 2023 în domeniul construcțiilor (eliminarea facilităților fiscale, modificarea taxelor aferente salariilor) vor genera un efect ascendent din punct de vedere cost și o scădere a ofertei, achiziția unei locuințe devenind mai dificilă.
Focus pe regenerarea urbană
Regenerarea urbană urmăreşte revitalizarea zonelor urbane aflate în dificultate (reabilitarea patrimoniului istoric, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a spațiului public, modernizarea infrastructurii. Oraşele (şi cele din România) se confruntă cu o serie de probleme legate de deteriorarea fondului construit sau standarde scăzute ale calităţii vieţii și poluarea mediului. În perioada ultimelor decade, aceste probleme au devenit din ce în ce mai vizibile: centre istorice degradate, zone industriale abandonate din cauza încetării activităţilor, spaţii publice neîngrijite, servicii urbane nesatisfăcătoare, spaţii verzi insuficiente, transport public ineficient. Subiectul necesităţii regenerării oraşelor a devenit mai pertinent, ajungând ca această acţiune să facă parte din priorităţile agendei politice actuale şi sunt asociate obiectivelor formulate generic în politicile publice cu numele de regenerare urbană şi dezvoltare urbană durabilă (aceste obiective sunt susţinute de UE, prin politici şi programe specifice).
După anii ’80, în ţările europene s-a produs o reorientare a perspectivei asupra regenerării urbane, rolul sectorului public fiind schimbat. Această transformare fundamentală s-a bazat pe o serie de concluzii: insuficienţa proiectării urbane în regenerare, aceasta trebuind subordonată unei viziuni pe termen lung care implică întreaga comunitate, corelarea cu programele de investiţii publice, implicarea sectorului privat. Se conturează o nouă structură de roluri pentru sectorul public şi un nou tip de relaţie al acestuia cu sectorul privat şi comunitatea locală. Peste acest aspect se suprapune trecerea treptată de la planificarea urbană tradiţională la cea integrată, mai flexibilă, dinamică, conceptuală, care sprijină participarea actorilor locali şi pune în valoare resursele acestora.
Abordarea regenerării urbane trebuie să fie stratificată şi diversă: strategică – stabilirea viziunii şi structurarea acesteia în obiective/programe/proiecte pe termen scurt/mediu/lung, participarea actorilor locali, definirea rezultatelor realiste, măsurabile; durabilă – grija pentru calitatea mediului (Agenda Locală 21); comprehensivă – integrarea componentei spaţiale, economice, sociale şi de mediu. Acest demers implică o planificare participativă, planificarea resurselor financiare publice (planificarea multianuală a bugetului), planificare operaţională (realizarea unui plan de acţiuni care să organizeze eforturile în timp sub forma unui calendar, asigură un sistem de monitorizare/evaluare/ control).
Impunerea treptată a planificării urbane integrate, presupune un model flexibil şi integrat de acţiune, cu posibilitatea modificării obiectivelor pe parcurs în raport cu interesele actorilor urbani. În luarea deciziilor, statul îşi pierde din rolul iniţial de control, la încurajarea iniţiativei locale. Soluţiile vor fi rezultatul unui proces de negociere între administraţia publică centrală/locală şi stat. Planul, ca reprezentare grafică, devine insuficient, prea rigid, acest tip de planificare integrată necesitând includerea actorilor societăţii, actorii locali putând contribui la procesul de planificare dar şi la alocarea resurselor.
Principii de acţiune susţinute de UE în vederea regenerării urbane:
- intervenţia autorităţilor publice în zonele urbane care necesită relansare economică, socială
- necesitatea unei abordări integrate
- necesitatea unei bune guvernanţe locale (transparenţă în procesul de luare a deciziilor, informarea populaţiei)
- necesitatea din partea actorilor locali a unei capacităţi de integrare a politicilor europene cu cele locale, în domeniul urbanismului
* Intenţia UE este de a construi principii comune de acţiune, nu de a crea politici globale.1
Etapele realizării proiectului integrat de regenerare urbană:
- elaborarea strategiei de dezvoltare a oraşului (se realizează în mod participativ, implicând comunitatea locală, în baza unei analize multicriteriale a situaţiei actuale (A.M.E., A. M. I. =SWOT – D)
- identificarea nevoilor de regenerare urbană
- identificarea zonelor care necesită intervenţii
- construirea pentru fiecare zonă a unui proiect de regenerare (SWOT – Diagnostic – Viziune)
- identificarea partenerilor relevanţi (actori-interese, definirea parteneriatului)
- identificarea şi asigurarea resurselor financiare (identificarea surselor de finanţare potenţiale, estimarea sumelor şi termenelor, obţinerea creditelor, elaborarea planului de investiţii publice)
- asigurarea managementului implementării (plan de activităţi, responsabilităţi, resurse – planuri) şi a controlului (monitorizare, evaluare, control, raportare – proceduri)
Proiectul integrat de regenerare urbană este o sinergie de componente strategice, teritoriale, economice
Actorii urbani implicaţi în proiectul de regenerare urbană pot fi iniţiatori, beneficiari, utilizatori, finanţatori, grup ţintă, operatori, parteneri. Prin acest statut al actorului urban se definesc diverse moduri în care aceasta participă sau este afectat de schimbările aduse de un proiect. „Oraşul este expresia fizică a negocierior între actorii urbani”.2
Actorii urbani se pot grupa astfel:
- actorii sectorului public (rolul lor este de a crea politici urbane – de a iniţia practici de regenerare urbană) – echipa managerială, funcţionari publici (corp tehnic), reprezentanţi aleşi (consilii), organizaţii, structuri internaţionale (UN, UE);
- actorii sectorului privat (rol de partener în elaborarea şi implementarea proiectului de regenerare urbană) – echipă multidisciplinară: experţi în domeniu (arhitectură, urbanism, peisagistică, economie, juridic, social, geografie), corporaţii, firme;
- actorii societăţii civile (rolul lor este esenţial, cunosc de mult timp zona de intervenţie şi pot contribui în demersul proiectului prin participarea la depistarea problemelor) – proprietari clădiri/terenuri din zonă, utilizatori care îşi desfăşoară activităţile în zonă.
Posibilităţile de finanţare pentru proiecte de regenerare urbană
Principiile care stau la baza finanţării se materializează prin parteneriatul public-privat, contribuţii din partea sectorului privat; dezvoltarea capacităţii administrative a sectorului public.
Sursele de finanţare pot fi: subvenţii, donaţii (guverne străine, UNESCO); surse proprii (buget central/local); parteneriatul public-privat (PPP); credite bancare interne; FSE; împrumuturi de la BERD. Instrumentele financiare ale UE, fondurile structurale care contribuie la realizarea obiectivelor de coeziune la nivel naţional, fac parte dintr-un Cadru Naţional Strategic de Referinţă (CNSR).