Pentru a depăși problemele cauzate de pandemie, care a afectat întreg sectorul economic, brașovenii de la Sergiana Grup și-au crescut adaptabilitatea la noile provocări, astfel încât procesul de dezvoltare și de evoluție a putut continua. 

Depășirea crizei cauzată de pandemie nu a fost ușoară, dar nici ritmul de lucru nu a fost încetinit (excepţie făcând doar sectorul HORECA), astfel că Sergiana Grup a reuşit performanţa de a nu disponibiliza personal, ci chiar de a angaja, fiind un pol de stabilitate pentru angajaţi şi pentru parteneri, după cum ne-a declarat directorul grupului, Diana Zahariea.

„Privind lucrurile în ansamblu, întreaga organizaţie a devenit mai dinamică, atributul care a înregistrat o expansiune spectaculoasă fiind adaptabilitatea. Am reorganizat toate activităţile, prin reproiectarea proceselor, uneori modificând chiar şi infrastructura sau intervenind în diverse puncte prin suplimentări logistice. Am redistribuit resursa umană şi am modificat programele de lucru ale diverselor compartimente atât în sectoarele de producţie, cât şi în cele administrative. Doar două exemple: în toate departamentele în care a fost posibil, reorganizarea a însemnat trecerea la telemuncă. Ori pentru asta a fost nevoie de echipamente şi softuri noi, schimbarea rutinelor de lucru şi încă multe altele. În ceea ce priveşte sectoarele de producţie, reorganizarea a însemnat în primul rând implementarea noilor norme sanitare, urmată de organizarea echipelor şi a programelor, astfel încât să generăm condiţii de siguranţă sanitară maximă pentru angajaţii noştri în toate  punctele de lucru”, a explicat Diana Zahariea.

Dezvoltarea noilor sectoare

Provocările acestui an sunt pentru cei de la Sergiana Grup continuarea dezvoltării sectoarelor noi apărute odată cu pandemia, respectiv serviciul de livrări „Sdelivery”, în ceea ce priveşte restaurantele, şi sectorul de comerţ electronic, reprezentat de „Prăvălia Online”. În plus, Sergiana își propune să deschidă încă două magazine tradiţionale, depăşind astfel nivelul de 60 de unităţi. „Direcţii aparte sunt menţinerea trendului instalat în companiile noastre în ceea ce priveşte creşterea productivităţii şi eficientizarea continuă a proceselor. Nu aş încheia fără să menţionez că provocarea cea mai mare este aceea de a ne menţine cel puţin la nivelul performanţelor deja atinse. Ori aici trebuie să amintesc că în ultimele două ediţii ale Progresiv Awards, cea mai importantă manifestare a FMCG-ului naţional, Sergiana a ocupat de fiecare primul loc la două categorii: Best Independent Retailer Transilvania, prin reţeaua noastră de magazine, în timp ce Sergiana Grup a fost desemnat din nou Best Vertically Integrated Business. În aceleaşi sens, privind către industria ospitalităţii, în cadrul Horeca Awards 2020, în premieră, restaurantele noastre au fost considerate ca un «grup horeca» şi s-au situat pe locul lll în topul naţional al acestei categorii”, a amintit directorul Sergiana.

Sergiana_unitatea de productie din Poiana Marului

Certificare la cele mai exigente standarde alimentare

Investițiile în modernizarea procesului tehnologic sunt o altă țintă pentru acest an, fiind luată în calcul chiar și o extindere a unităţii de producţie de la Poiana Mărului. Este vorba de modernizări ale liniilor de ambalare, iar acest lucru va însemna achiziţii de utilaje şi reconfigurări ale sectoarelor de ambalare şi de livrare. „De altfel, în contextul modernizării, chiar acum când vorbim, fabrica de la Poiană este în plin proces de recertificare anuală în conformitate cu International Food Standard. Ori, pe lângă faptul că este unul dintre cele mai exigente standarde alimentare la care se raportează industria alimentară la nivel mondial, IFS este un sistem dinamic ce îşi schimbă indicatorii de la o etapă la alta, iar asta te obligă să fii conectat la actualitatea internaţională a acestui domeniu. Pe de altă parte, importante sunt şi proiectele de extindere a reţelei comerciale. Aşa cum spuneam, vorbim de magazine noi şi de divizia de comerţ electronic, însă nu trebuie să uităm că 2021 este un an definitoriu pentru programul de remodelare a formatului unităţilor noastre din reţeaua Kaufland. În această direcţie am reuşit ca în 2019 şi 2020 să respectăm calendarul propus, performanţă pe care vrem să o repetăm şi în acest an, încheind astfel acest program de reformulare a ofertei noastre comerciale şi prin includerea de puncte gastro în noile formate ale standurilor din această reţea”, a afirmat directorul general Sergiana Grup.

Investiții în digitalizare și automatizare

În plus, anul acesta, grupul de firme va continua evoluţia demarată anul trecut în digitalizarea şi automatizarea proceselor, în care s-au investit aproximativ 10.000 de euro, iar acest model de lucru ar urma să fie extins şi în alte direcţii. „În acelaşi timp ne-am propus să păstrăm ritmul de dezvoltare şi obiectivele pe care ni le-am impus. Am reuşit să facem performanţă în condiţii extreme, şi când spun asta nu exagerez deloc, iar asta ne-a adus un plus în ceea ce priveşte încrederea în capacitatea noastră de a răspunde provocărilor”, a subliniat Diana Zahariea.

Sergiana se dezvoltă şi investeşte în permanenţă de aproape 30 de ani, iar echipa managerială a avut doar de învățat în ceea ce privește provocările lui 2020. „Suntem deja două generaţii de manageri care am învăţat şi învăţăm câte ceva din lecţia fiecărei etape. Când ne asumăm un obiectiv şi proiectăm un termen pentru atingerea lui, mare parte din energiile noastre se dirijează pentru găsirea şi alocarea de resurse pentru acel proiect. Nu aş vrea ca cineva să înţeleagă de aici că pornim la întâmplare, fără să ştim ce efort financiar presupune fiecare investiţie, dar vreau să subliniez că dacă suntem convinşi de necesitatea şi importanţa unei investiţii, am învăţat să identificăm, să alocăm, să planificăm resurse în aşa fel încât să realizăm acel obiectiv. Nu este o laudă, nu este nici falsă modestie când spun asta, civreau să subliniez că experienţa, alături de calificări sau instrucţia reală şi permanentă reprezintă resurse extrem de importante pentru o companie, chiar dacă nu sunt prinse în situaţii financiar contabile. Iar asta se extinde asupra fiecărui om din organizaţie. Suntem convinşi de asta şi de aceea de ani buni dezvoltăm programe de perfecţionare şi investim în resursa umană. Şi mai e ceva. Dincolo de bani, de resurse materiale, de numărul angajaţilor şi gradul lor de calificare, o condiţie de reuşită este existenţa unui liant care să sudeze şi să anime acest grup de oameni îndreptându-l către performanţă. Cred că noi reuşim să dezvoltăm aşa ceva şi putem vorbi de existenţa Spiritului Sergiana, ceva care se traduce şi printr-un mod caracteristic de a duce lucrurile la bun sfârşit”, a menționat directorul grupului.

Stand Sergiana_Kaufland_layout nou cu punct gastro

Marea familie Sergiana

Pe de altă parte, va continua și recrutarea de noi angajați. De altfel, volumul noilor angajări a contrabalansat anul trecut procentul ieșirilor naturale, astfel că grupul se menține la nivelul de 1.400 de salariaţi. „Vă spuneam că ne mândrim cu faptul că în pandemie am făcut angajări, nu am disponibilizat personal reuşind, aşa cum am spus, să fim un pol de stabilitate. Nu am spus însă că am reuşit să reaşezăm grilele de salarizare, iar această reaşezare a fost pozitivă, însemnând creşteri salariale. Însă vreau să adaug ceva la acest capitol. La Sergiana vorbim despre noi ca despre o mare familie. Asta înseamnă că avem grijă unii de alţii, dar nu am ascuns niciodată că în această familie se munceşte cu seriozitate, fiind nevoie de implicarea responsabilă a fiecăruia”, a punctat directorul general al Sergiana Grup.

Nu în ultimul rând, deşi în sectorul horeca, unul dintre cele mai afectate domenii din cauza pandemiei, s-au înregistrat scăderi de peste 50% în raport cu 2019, la nivel de Grup cifra de afaceri s-a diminuat doar cu aproximativ 5%.