O aplicaţie revoluţionară creată de doi tineri braşoveni cu scopul de a le face viaţa mai uşoară tuturor şoferilor. Aşa am putea descrie pe scurt proiectul „sPark”, cel mai inteligent sistem de administrare a parcărilor existent la ora actuală în lume.

„Optimizăm parcarea, reducem poluarea” este deviza lui Vadim Fîntînari şi a lui Zoltan Gyulai-Nagy, doi studenţi braşoveni, care au început să îşi dovedească abilităţile de programatori încă din timpul facultăţii. La doar 21 de ani, cei doi au pus bazele unui sistem de administrare a parcărilor foarte ambiţios. Ideea lor a plecat de la faptul că atunci când căutăm un loc de parcare într-o zonă aglomerată, cum ar fi de exemplu Centrul Braşovului, pierdem timpul, dar şi poluăm mediul. Prin aplicaţia creată, care te dirijează direct către cel mai apropiat loc liber, se îmbunătăţeşte atât traficul, cât şi calitatea aerului, făcându-se, tototdată, şi o economie de combustibil.

Sistemul învaţă şi oferă apoi soluţii

„Ideea de a crea această aplicaţie a apărut în noiembrie anul trecut. Timp de două luni ne-am documentat, iar din ianuarie am început implementarea impunându-ne un deadline pentru luna martie, pentru a putea prezenta proiectul la o sesiune de comunicări ştiinţifice. Am reuşit să creăm un demo cu un algoritm funcţional, ajutându-ne de parcarea unei firme care produce camere de supraveghere, care pentru a-şi promova produsele, deţine o cameră ce filmează non-stop parcarea din incintă şi imaginile sunt postat pe site-ul lor. Am creat practic un sistem care învaţă parcarea, învaţă comportamentul oamenilor în ceea ce priveşte parcatul şi după un anumit timp, pe baza unor astfel de statistici, te poate ghida către un loc de parcare liber. Sistemul este unul foarte simplu şi nu implică lucrări majore, ci doar montarea unor camere, în cazul în care acestea nu există deja. Soluţia a plecat chiar analizând una dintre parcările din lateralul Parcului Central din Braşov. Se pot monta camerele pe stâlpi,  este vorba de nişte camere de dimensiunea unui telefon, iar, într-o zi, algoritmul poate învăţa parcarea şi apoi oferă date pe baza cărora pot fi identificate locurile libere, iar şoferii care vor avea instalată aplicaţia, îndrumaţi către acestea”, ne-a explicat Vadim. Vadim Fîntînari

De la Medicină, la Informatică

Chiar dacă, iniţial, Vadim voia să se orienteze către Medicină, Informatica era una dintre pasiunile sale din copilărie, astfel că a părăsit oraşul natal Târgu – Mureş şi a venit la Braşov, un oraş care i-a plăcut foarte mult şi unde s-a reorientat către Informatică Aplicată. „Nu regret că am ales acest domeniu şi nici că am venit la Braşov. Am găsit aici profesori implicaţi, cu care colaborez şi care ne-au ajutat să atingem anumite puncte”, ne-a mărturisit Vadim.
Cei doi ne-au declarat că până la sfârşitul lunii vor să aibă finalizată versiunea beta, pe care să le-o poată prezenta potenţialilor clienţi. „Vom participa la o importantă conferinţă, Transylvania Awards, unde vor veni şi primari din zona Transilvaniei. Ne vom prezenta proiectul şi va fi practic primul contact pe care îl vom avea cu clienţii. Lucrăm însă la aplicaţie pentru a putea integra şi diverse parcări private, de la centre comerciale, unităţi de cazare, care sunt deja monitorizate”, a spus Zoltan.

Un sistem de plată integrat

Zoltan Gyulai-Nagy
Pentru a-i ajuta însă şi pe administratorii parcărilor, cei doi lucrează deja şi la versiunea „sPark analytics”, care le va oferi acestora analize concrete, începând cu zonele cele mai căutate dintr-o parcare, atunci când aceasta este goală, preferinţele şoferilor, zonele care aduc cele mai multe încasări sau care este timpul de ocupare. Mai mult, aplicaţia ar urma să fie perfecţionată şi să îi fie integrat şi un sistem de plată. „Urmărim şi dezvoltarea unui sistem de plată, astfel încât în aplicaţie să poţi integra un card, iar taxarea să se poată face automat. În prezent, în special turiştii străini au o problemă, deoarece, cel puţin în Braşov, sistemul de taxare este unul rudimentar şi mulţi chiar nu se descurcă, ceea ce ne pune într-o lumină proastă”, a subliniat Vadim.
Dezvoltatorii „sPark” ne-au declarat că aplicaţiile asemănătoare existente pe piaţă în prezent nu se pot autoîntreţine şi sunt destul de costisitoare în ceea ce priveşte implementarea. „Sistemul nostru este bazat pe inteligenţă artificială. E un model statistic evoluat. Deocamdată, nu există nici în străinătate un astfel de model care să se autoîntreţină, fără să ai nevoie de echipe de calibrare, de diverşi senzori montaţi în asfalt şi nu este nevoie chiar nici de marcaje. Algoritmul se uită după oameni şi cum parchează ei”, au precizat programatorii.

Un sistem ieftin de întreţinut

Deocamdată, cei doi nu au definitivat şi preţul pe care îl vor cere administratorilor de parcări  pentru aplicaţie, însă principalul lor scop este de a le face viaţa mai uşoară şoferilor. „Scopul nostru pe termen scurt şi mediu e să colaborăm cu un client şi să arătăm lumii puterea tehnologiei şi cum ne poate îmbunătăţi viaţa de zi cu zi. Este o chestiune de confort pentru zilele noastre. Un astfel de sistem este mult mai ieftin de întreţinut, nu mai este nevoie de persoane care să taxeze, să urmărească cine plăteşte, cine nu. În prezent, şi administatorii parcărilor pierd mult timp şi bani, iar sistemul le va oferi şi statisticile de care au nevoie”, au subliniat fondatorii „sPark”.