Doar 8 oameni au reușit să își forțeze limitele până la extrem și să urce pe vârful Ama Dablam în acest sezon. Dintre aceștia, doi români s-au întors învingători din Asia Centrală, unde au avut parte de o experiență de neuitat.Autor: Bianca IVAȘCU
Brașoveanul Mitză Matei, ghid profesionist și alpinist, și Anca Răcătean, originară din Deva, au ajuns chiar în noaptea de Înviere pe vârful Ama Dablam din Himalaya.
„În acest sezon, doar 8 persoane au reușit să ajungă la 6.812 metri altitudine. Vârful Ama Dablam nu este la fel de mare ca Everestul, însă este mai dificil de parcurs din punct de vedere tehnic, pentru că trebuie să escaladezi un perete de gheață. Tura durează 24 de ore și este nevoie să pleci noaptea, când totul este înghețat. Dacă te duci ziua, riscul să se prăbușească un serac de gheață peste tine este imens”, povestește Mitză.
Ama Dablam se traduce prin „zeița mamă cu două coliere”, fiind un munte simbolic pentru Himalaya, și a fost urcat pentru prima dată în 1961.
„Expediția durează 3 săptămâni, însă noi am putut urca mai repede deoarece am fost pe alt vârf înainte, Island Peak, care are 6.189 metri, și ne-am aclimatizat. În mod normal, în această perioadă, ca să te aclimatizezi, trebuie să faci mai multe rotații. Este nevoie să pleci de la 4.000 de metri, să duci echipamentul la 5.000, să te întorci și să stai o zi în tabără ca să te obișnuiești cu aerul rarefiat și tot așa. Doar 3 din 10 alpiniști care își propun să urce pe vârful Ama Dablam și ajung acolo, întrucât traseul este foarte dificil de parcurs”, afirmă Mitză.
9 din 10 accidente au loc atunci când cobori de pe munte
În fiecare început de sezon, mai multe companii de ghizi nepalezi organizează ture pe acest vârf din Himalaya. Șerpașii urcă pe munte pentru a monta corzi, astfel încât expedițiile să poată fi făcute în condiții de siguranță. Totuși, acest lucru nu reprezintă o garanție a faptului că nu vor avea loc incidente mai puțin plăcute.
„Tot traseul este asigurat cu corzi, însă, din cauza diferențelor mari de temperatură între zi și noapte, asigurările pot ieși. Tu ai un dispozitiv și ești prins de acea coardă, dar nu te poți trage de ea tot timpul. În momentul în care iese asigurarea ești supus unui risc enorm. Cu mine a ieșit una și am zburat 5-6 metri, însă am reușit să mă stabilizez, fiindcă ancora mea de rapel s-a prins într-un mănunchi de corzi rămase pe munte din expedițiile derulate acolo în anii trecuți”, spune Mitză.
Orice lucru te poate dezechilibra în momentul cățăratului, mai ales dacă ai un un rucsac în spate cu echipament special care să te protejeze de temperaturile extreme.
„Ancăi i-au înghețat mâinile, pentru că erau -29 de grade Celsius și i-am dat una dintre perechile mele de mănuși. Am realizat că devine periculos. Absolut orice mișcare pe care o făceam ne putea dezechilibra. La un moment dat, am vrut să merg liber pe o porțiune, fără să mă asigur de coardă. În momentul acela, Anca a văzut că nu mai aveam răbdare și coboram muntele neasigurat și mi-a atras atenția. Trebuie să rămâi focusat pe parcursul întregii expediții, mai ales la coborârea de pe munte, pentru că 9 din 10 accidente se întâmplă atunci când cobori”, susține Mitză.
În cultura tibetană, fiecare munte înalt este o zeitate
Diferența de nivel dintre locul în care se aflau Mitză, Anca și ghidul lor nepalez și cea mai apropiată tabără era de peste 800 de metri. Pentru a se întoarce în siguranță acolo, toți trei trebuiau să coboare pe aceeași rută.
„Panta are peste 60 de grade, iar în anumite locuri trebuie să te cațeri pe un perete vertical. În noaptea în care noi am urcat pe munte, un cunoscut de-al nostru, un tânăr șerpaș care are 19 ani și deja a urcat pe Everest, se afla în tabără. Ne-a povestit că se uita pe peretele acela enorm de gheață și a văzut la un moment dat 3 luminițe. Eram noi! Se gândea doar ce facem acolo, de ce durează atât de mult timp să ne întoarcem și ce dificultăți am putut întâmpina”, menționează Mitză.
După finalizarea expediției, toată lumea a avut doar cuvinte de laudă pentru cei doi. Atunci au realizat cât de puțini oameni ajung, de fapt, pe vârful Ama Dablam.
„În cultura tibetană, fiecare munte înalt este o zeitate care nu îți permite să îi atingi faldurile, astfel încât este nevoie de o ceremonie prin care poți căpăta binecuvântarea zeilor din munții Himalaya. Practic, îi ceri muntelui să-ți permită să îl urci. Trebuie să te adaptezi la cultura din zona respectivă. Am consumat mâncare indiană, orez, fulgi de ovăz și am băut mult ceai de ghimbir cu miere. Un alt lucru interesant sunt steagurile cu rugăciuni pe care le au agățate în tabere. Se spune că de fiecare dată când le bate vântul, rugăciunile ajung la zeități”, spune Mitză.
Vor să ajungă pe cele mai înalte vârfuri din lume
Cei doi își propun să urce împreună pe cele mai înalte vârfuri de pe cele 7 continente ale lumii în următorii 2 ani, dar și pe optmiarii din Himalaya, care măsoară peste 8.000 de metri altitudine. Pe aceștia vor să îi abordeze cu rezerve de oxigen pentru a se putea proteja.
„În decembrie 2021 și ianuarie anul acesta am urcat împreună cu Anca pe 2 dintre cele 7 vârfuri din Trofeul 7 Summits, Aconcagua, cel mai înalt vârf din cele două Americi și Kilimanjaro din Africa. Ne dorim să urcăm pe cât mai mulți din optmiarii din Himalaya, însă cu oxigen, pentru că lipsa acestuia poate produce efecte negative asupra creierului. Șerpașii se duc înainte și fac depozite cu butelii suplimentare de oxigen, pentru a preîntâmpina problemele. Limitele sunt împinse la extrem. O urcare a unui munte de peste 8.000 de metri fără oxigen este apreciată în lumea alpinismului de altitudine ca și cum ai lua medalia de aur la Jocurile Olimpice”, afirmă Mitză.
Anca și Mitză au de gând să atingă și extremitățile Pământului, astfel încât se gândesc la o expediție în care să meargă pe schiuri la ambii poli.
„Totul depinde de bani și de sponsorii pe care o să-i avem. La Polul Sud sunt 2 baze militare, iar în cazul în care întâmpini probleme în expediție, aceștia sunt singurii care ne vor putea salva. O asigurare de salvare, care ne dă posibilitatea să fim evacuați, ajunge la peste 20.000 de dolari. De asemenea, avem nevoie și de echipament special. Cel mai ieftin combinezon de puf de pe piața românească ajunge la 1.500 de euro, iar o pereche de bocanci de altitudine costă cel puțin 1.000 de euro”, susține Mitză.
„Nu merită să îți dai viața pentru niciun munte”
Nu oricine poate ajunge pe cei mai înalți munți, iar la peste 7.000 de metri altitudine, corpul e atât de stresat încât se autodigeră.
„Nu merită să îți dai viața pentru niciun munte. Un ghid răspunde de siguranța persoanelor care urcă cu el. Pe lângă faptul că trebuie să ai condiție fizică bună, să te pregătești și să fii determinat, trebuie să știi și când să renunți. Există o dorință atât de mare de a ajunge în vârf, încât în momentul acela ai face orice să ajungi acolo. Tu ești cel care ia decizia pentru oamenii din echipa ta, însă trebuie să le explici de ce este mai sigur să oprești expediția într-un anumit punct și să te retragi”, subliniază Mitză.
Întrucât mișcarea este extrem de importantă, mai ales pentru copii, Mitză și Anca își doresc să motiveze elevii și liceenii să acorde o șansă sportului.
„Sunt foarte mulți copii pentru care alimentația sănătoasă și mișcarea nu sunt importante. Aceștia au posibilitatea să se bucure de tot ce are natura de oferit, chiar și în timpul unei simple plimbări. Nu trebuie să urce neapărat munți de 7.000 – 8.000 de metri ca să facă mișcare. De aceea, ne dorim ca la sfârșitul acestui an să organizăm prezentări în școli prin care să putem inspira tinerii să fie activi fizic”, încheie Mitză.
Articolul a apărut în revista de business Forward Brașov.
