Am primit de la un amic o glumă foarte bună, cu dedicație pentru unul pasionat de statistică: „100% dintre români cred că 50% dintre români sunt proști”.
Un zâmbet dulce-amar e rezumatul perfect al situației din țara noastră și, dacă ne încălzește cu ceva, nu doar din țara noastră, ci și alte țări la care ne uitam ca la exemple pozitive, precum Polonia sau chiar SUA. Alegerile (din România) au trecut, într-un final, dar în urma lor rămân multe cicatrici și multe întrebări fără un răspuns clar. Sentimente de incertitudine și frustrare ne-au dominat pe toți, indiferent ce opțiune politică am avut, și experiența îmi spune că acestea au rămas latente și abia așteaptă să iasă iar la suprafață. O întrebare pe care am primit-o des în această perioadă a fost „cum am ajuns aici?”.
Răspunsul simplu este: bani și incompetență.
Dar cum, în realitate, nimic nu este atât de simplu, chiar dacă nu este complicat, răspunsul trebuie descompus în pixeli pentru a putea înțelege mai bine imaginea de ansamblu. Dacă și ție ți se pare că lumea a luat-o razna, că tot mai multe lucruri rele se întâmplă în jurul tău și că te încearcă un oarecare sentiment de teamă și dacă vrei să afli care-i mecanismul prin care ne-am pricopsit cu această senzație de „rău global”, te invit să citești mai departe.
Să ne amintim puțin contextul:
Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României din anul trecut arată că partidele extremiste (așa-zis suveraniste) au obținut 38,5% din voturi (atenție, nu prezență în Parlament, ci voturi), în timp ce în anul 2020 au cumulat(2) maxim 14,5% din voturi. Cu alte cuvinte, o creștere de 265%, dar România nu-i singurul stat în care extremismul și populismul ajung la cote îngrijorătoare.
Cum s-a ajuns aici?
Dacă ne-am uita doar la politicienii noștri și ne-am gândi că răspunsul este incompetența, nu am greși foarte mult, ba aș spune că nu am greși deloc, dar și aici răspunsul este ceva mai complex.
Conform tuturor studiilor despre valori civice realizate atât la nivelul UE, cât și global, România este o țară cu un nivel de încredere extrem de scăzut al cetățenilor între ei și în instituții, iar acest lucru influențează enorm modul în care organizațiile politice s-au construit.
Lipsind cultura politică, pe fundalul lipsei de încredere, politicienii aflați în poziții cheie și-au selectat ajutoare mai slabe, pentru a le putea controla. Este ceea ce se numește contra-selecție, iar rezultatul îl observăm fără un prea mare efort: politicienii de azi sunt mult mai slab pregătiți decât cei din generațiile anterioare (oricare ar fi ele).
Partea și mai proastă este că niciun partid nu pare a avea un plan coerent de succesiune și, fix ca în fotbal, ne lipsește baza de selecție. A fi politician a devenit o activitate lipsită de glorie, lipsită de respect și asociată cu hoția și prostia, iar aceste asocieri negative îi țin pe majoritatea oamenilor de bună credință departe de implicarea în viața politică.
În felul acesta, printr-o selecție de la slab la mai slab, doar pentru a servi unor interese personale mici, statul român a fost capturat de grupuri de interese (poate chiar din zona serviciilor de securitate, cu acces la informații), educația s-a prăbușit, iar justiția a devenit o palidă copie a conceputului pe care al trebui să-l reprezinte, cu judecători ce pleacă din sistem fix atunci când ating cel mai mare potențial profesional al vieții lor.
Înțelegem, astfel, că există motive întemeiate și cauze reale ce explică ura și dorința de răzbunare ale unor oameni din jurul nostru – oamenii care resimt din plin inechitatea acestei lumi. Există studii temeinice care arată că ura și dorința de răzbunare îi determină pe oameni să nege știința și să adere la teorii ale conspirației. Și, după ce se simt răzbunați, studiile arată că teoriile conspirației capătă și mai multă forță în mentalul acelor oameni.
Amenințarea grupului din care faci parte, lipsa de putere socială și politică, stresul și intoleranța la incertitudine sunt fix elementele care ne fac să credem în conspirații. Știind aceste lucruri ne putem întreba:
- ce a făcut statul român pentru a reduce inechitatea socio-economică?
- cum sunt ajutați cei defavorizați să depășească sentimentul de neputință?
- care sunt politicile de educație ale statului nostru?
- ce a făcut România pentru a sprijini sănătatea mentală, ca să gestionăm mai bine incertitudinile?
Dacă citești acest articol, cel mai probabil îți este foarte greu să te pui în pielea oamenilor despre care îți scriu, pentru că tu și cu mine facem parte din categoria câștigătorilor tranziției și capitalismului, dar mult prea mulți oameni nu beneficiază de avantajele pe care noi le avem.
Acei oameni nu sunt proști, așa cum superior au fost catalogați, sunt doar dezavantajați de jocul capitalismului pentru că statul nostru a fost incapabil să le întindă o mână de sprijin real, prin politici publice cu sens, gândite pe termen lung.
Politicieni mici și foarte mici, indiferent cât de mare le este funcția, au acceptat tacit existența unei mase de manevră, pe care au putut pentru o perioadă să o mituiască sau cumpere în momente cheie, crezând că în felul acesta își protejează propria bunăstare. Ironia este că, dacă ar fi implementat politici reale de suport pentru cei care aveau nevoie de ele, cu toții am fi fost mai bogați.
Cu fiecare copil care nu este ajutat să finalizeze măcar liceul, cu fiecare copil abandonat într-o comunitate defavorizată, neconectată la marile centre urbane, cu fiecare om ce nu lucrează, fie pentru că nu are competențe, fie pentru că în ultimele trei decenii statul român nu a dezvoltat niciun program de educație pro-muncă, România pierde un PIB potențial de 21,42 mii USD.
Conform EUROSTAT, 4 milioane de români apți de muncă nu muncesc, ceea ce înseamnă că România pierde anual de peste 5 ori bugetul alocat educației, respectiv 64,24 MILIARDE de dolari doar anul acesta.
Citind acestea, cred că simți și tu o mică parte din furia lor, doar că pentru ei e mult mai personală (chiar dacă, cel mai probabil, nu au aceste informații). Toate acestea duc la ură, ura duce o probabilitate mult mai mare de accepta teorii conspiraționiste, iar asta duce la o permeabilitate mai mare a manipulării.
Și uite așa vedem cum incompetența politicienilor este, de fapt, un factor mult mai complex și cu consecințe mult mai grave decât a avea un reprezentant nedemn de respect.
În acest context a apărut pseudo-Mesia care spunea ferm, serios, pe un ton calm, cu un ritm și o cadență hipnotizatoare că are soluții la orice și toate, imediat, fără discuții și care ne-a propus o țară grandioasă: „România, înainte de toate! O să arătăm noi lumii și fiecare vameș se va ridica în fața pașaportului românesc.”
Vă imaginați scena? Cum saltă drepți vameșul austriac la vederea pașaportului românesc? Sau cum ofițerul de la biroul de imigrări al SUA va privi înmărmurit și admirativ, mai ales dacă omul e MAGA?
Acum, privind oarecum detașați, e aproape imposibil să nu te bușească râsul când citești gogomăniile propuse de pseudo-Mesia, dar votanții lui nu l-au citit, ci l-au ascultat/auzit. Cititul și ascultatul activează zone diferite din creier, iar gândirea critică este mult mai vulnerabilă și mai puțin activată în timpul ascultării unui discurs.
Oamenii sunt mai predispuși să fie manipulați prin discursul oral deoarece acesta activează zone din creier implicate în emoție, încredere socială, empatie și procesare automată. Secretul manipulării nu constă în ceea ce spui, ci în modul în care o spui.
Studiul comunicării ne arată că semnalele paraverbale (prosodia – „cântare”, în limba greacă) sunt decodate de creierul nostru intuitiv, „rapid” și transmit mesaje despre starea emoțională și intențiile vorbitorului (încredere, sinceritate, forță), ocolind filtrul logic. Ascultătorii nu aud neapărat gogomăniile, ci aud convingerea din vocea celui care le rostește.
Spre deosebire, textul scris stimulează analiza critică mai intensă deoarece cuvintele de pe o pagină sunt simboluri abstracte. Creierul trebuie să facă un efort conștient pentru a le transforma în concepte. Textul este „dezbrăcat” de încărcătura emoțională imediată pe care o poartă vocea umană. Structura gramaticală, sintaxa și logica argumentului devin mult mai vizibile și, prin urmare, mai ușor de criticat.
De aceea populiștii și manipulatorii de succes nu scriu tratate academice; ei țin mitinguri, vorbesc pe TikTok, fac podcasturi și se bazează pe puterea vocii umane de a suspenda judecata critică și de a crea o legătură aproape sectantă.
Au înțeles, intuitiv sau nu, că pentru a convinge masele, trebuie să le vorbești inimii (sistemului limbic), nu minții (cortexului prefrontal).
Când spuneam, la început, că banii sunt vinovați pentru situația în care ne aflăm s-ar putea să fi intuit la ce anume mă refeream – la algoritmii social-media.
După cum sublinia Dragoș STANCA, în conferința impact2050, pe care recent am organizat-o la Brașov, platformele social-media sunt gândite ca instrumente de vânzare, nu de informare, iar ceea ce vând este o marfă de mare preț: timpul și atenția noastră către publicitari.
Modelul de business al platformelor social media se bazează pe maximizarea interacțiunii, iar algoritmii au „învățat” că cel mai eficient mod de a capta atenția umană este prin conținut care stârnește emoții puternice, în special furia și indignarea. Absolut toate platformele încearcă să ne îndoctrineze în numele profitului (lor), iar șarlatanii și politicienii (o fi pleonasm?) au capitalizat eficient acest mecanism.
Înainte de social media, spațiul public era mediat de jurnaliști, editori și experți (the „gatekeepers”), care erau supuși unui control instituțional și penalizați dacă încălcau normele etice. Erau imperfecți, dar garantau un standard de veridicitate. Social media a distrus acest model, iar azi oricine poate deveni un „creator de conținut” cu o audiență potențial uriașă, ocolind complet filtrele jurnalistice.
Platformele de social media sunt construite în jurul profilului personal, iar succesul nu se bazează pe coerența unei platforme ideologice, ci pe construirea unui brand personal carismatic – politicianul a devenit influencer.
Discursul politic se reduce la sloganuri, meme-uri, videoclipuri de 30 de secunde sau live-uri pe TikTok. În acest mediu, o idee complexă precum „echilibrul dintre libertatea individuală și responsabilitatea socială” (o temă liberală clasică) nu are nicio șansă în fața unui mesaj simplu și emoțional precum „Ei ne fură țara!”. Ideologiile se evaporă, fiind înlocuite de simple opoziții identitare (globaliști vs. patrioți, progresiști vs. tradiționaliști… ei vs. noi).
Am ajuns să trăim în bule filtrate de algoritmi, în camere de rezonanță în care ni se spune doar cât suntem de frumoși și de deștepți și ce proști sunt ceilalți (pentru că e nevoie de o tabără adversă ca să creezi loialitate) și să dezvoltăm un narcisism colectiv toxic (reacționăm defensiv, accentuând trăsăturile pozitive ale propriului grup și demonizându-i pe ceilalți).
Social media a creat o arenă politică în care încrederea este o vulnerabilitate, nuanța este un handicap, iar ideologia complexă este înlocuită de loialitatea aproape religioasă (și asta este explicația pentru care plângeau și-și tăiau cărțile de identitate susținătorii lui Simion).
Deși riscurile sociale ale acestor platforme și ai algoritmilor cu care operează sunt cunoscute de multă vreme, dorința de a încasa tot mai mulți bani a învins, momentan, etica. Dacă nu ai văzut deja, îți recomand maxim filmul documentar Dilema Socială.
La nivelul Uniunii Europene a apărut Digital Service Act, un răspuns legislativ al UE la această problemă, fapt care i-a înfuriat teribil pe Zuckerberg și Musk, dar asta nu ne asigură imunitatea la manipulare, pentru că manipularea apelează la convingerile pe care deja le avem.
Nimeni nu este imun, nici eu, nici tu, indiferent cât de educați suntem:
„Chiar dacă ne considerăm deschiși la minte și capabili să ne actualizăm convingerile pe baza informațiilor noi, cercetările ne arată concludent exact opusul. În loc să ne modificăm convingerile pentru a se potrivi noilor informații, noi modificăm interpretarea acelor informații pentru a se potrivi convingerilor noastre.” (Johnson & Seifert, 1994, Journal of Experimental Psychology)
Următoarele alegeri sunt în 2028.
