„Clinica de documente” este ideea inedită de business a unui brașovean care le oferă clienților săi consultanță cu zâmbetul pe buze, în locul veșnicelor priviri plictisite ale funcționarilor de la ghișee.
Brașoveanul Bălan Florin activează în domeniul obținerii avizelor și autorizațiilor de peste 20 de ani. „Am început cu un portbagaj de mașină în care aveam bibliorafturi cu formulare și o casă de marcat, pentru cei care apelau la serviciile mele. Purtam o geacă pe care scria <<Editare pregătire documente>>, cu ajutorul căreia oamenii mă identificau și mă găseau în imediata apropiere a instituțiilor, unde ofeream voluntariat. În anii 2016 și 2017, până să fie introdusă programarea online la Poliția Brașov, am mers noapte de noapte pentru a-i ajuta pe oameni gratuit, așezându-i în cozi și oferindu-le consultanță pe partea de documente. Ei mă confundau și chiar credeau că sunt de la poliție”, povestește amuzat Florin.
Clienții sunt invitați la „externarea” documentelor
Businessul „Clinica de documente” a început în 2019 și s-a născut din nevoia oamenilor de a li se oferi asistență în ceea ce privește birocrația. „Acesta este un proiect de suflet, care a început în 2019. În urma unui curs de antreprenoriat, am avut oportunitatea să accesez un fond european în valoare de 40.000 de euro. În momentul de față am 3 angajați. Ideea mea de business a fost ca eu să preiau toate actele <<defecte>>, lăsate de alți profesioniști, să le <<operez>> și să le redau beneficiarilor. Când eliberez un document, chiar îl invit pe client să vină la <<externare>>. Omul mă sună și îmi spune că l-am făcut să râdă în ziua respectivă”, spune Florin.
Înregistrează acte în toată țara
„Clinica de documente” este o punte între oamenii de rând, pe care Florin a încercat întotdeauna să îi ajute, și autorități. „Biroul meu este unul de înregistrări, pe care l-am redenumit recent, în 2021, în timpul pandemiei, când am fost în telemuncă și am tot înregistrat de acasă. Noi ne ocupăm cu înregistrarea actelor din toată țara, în special la Oficiul Registrului Național al Comerțului. Oamenii sunt suspicioși și se întreabă cum de reușim noi să obținem actele atât de repede, ținând cont că nu trebuie să ne deplasăm când transmitem în țară. Răspunsul este foarte simplu. Lucrăm cu o semnătură digitală calificată și trimitem în sistem documentele clienților pe baza unei procuri speciale. Totodată, oferim și servicii de consultanță auto pentru înmatriculări, radieri sau transcrieri”, explică Florin.
Acesta încearcă să preia și problemele ce apar în momentul în care clienții nu cunosc legea sau nu înțeleg anumiți termeni. „Au fost cazuri când cineva care avea un business a primit o adresă de suspendare a activității și nu a înțeles că trebuie să o oprească. Noi am negociat redeschiderea activității, profesional vorbind, luând legătura cu Ministerul Finanțelor din București și cu secretarul de stat. Am făcut contestație, am câștigat și am reușit să redeschidem businessul. Eu le ofer oamenilor sprijinul pe care nu îl au. Când te duci la un ghișeu cu o problemă, funcționarul poate nu explică pe înțelesul fiecăruia și de multe ori pleci mai confuz decât atunci când ai ajuns. Eu însă mă ghidez după fiecare client”, susține Florin.
Cifra de afaceri s-a dublat în pandemie
Se pare că odată cu digitalizarea, cifra de afaceri a businessului s-a dublat, în timpul pandemiei. „Înainte să înceapă starea de urgență, un colaborator de-al meu mi-a sugerat să îmi iau o semnătură digitală. Cererile au crescut enorm, pentru că oamenii nu mai puteau ieși din casă, însă trebuiau să își administreze businessurile. Acum noi suntem un birou care înregistrează în mare parte digital. În cazul clienților bolnavi sau în vârstă, ne deplasăm acolo unde este nevoie. Oamenii trebuie să știe că nu sunt singuri”, afirmă Florin.
Pentru brașovean, interacțiunea cu oamenii este cea mai importantă. „Eu vreau ca omul să plece mulțumit de la mine, iar dacă fac un lucru, să îl fac bine. Oamenii vin la mine pentru că au fost singuri la ghișee și s-au umplut de nervi. Eu le ofer clienților mei asistență la un click distanță. Aceștia trebuie doar să mă sune și să-mi spună de ce au nevoie, iar eu le trimit imediat documentele necesare. În momentul de față, am un portofoliu de 300 de clienți care mă recomandă. Un om mulțumit îți aduce un alt om mulțumit”, încheie Florin.