Subiectele legate de sustenabilitate au devenit din ce în ce mai prezente pe agenda companiei, care a luat măsuri pentru a-și reduce amprenta de carbon, de exemplu, prin achiziția de „oțel verde”, dar și prin utilizarea de energie regenerabilă și eficientizarea activităților de business.
Activitățile economice reprezintă surse de progres și bunăstare, dar prezintă și riscuri ecologice semnificative, care pot să pună în pericol siguranța generațiilor viitoare. Prioritatea absolută trebuie să fie identificarea echilibrului optim între dezvoltare industrială și reducerea amprentei de carbon.
Compania brașoveană Bilka a luat în considerate de la bun început Acordul de la Paris privind schimbările climatice, astfel că a luat măsuri pentru a-și reduce amprenta de carbon, dar și pentru a le permite clienților săi, prin produsele pe care le achiziționează, să-și reducă amprenta de carbon.
„Compania Bilka își derulează toate activitățile în așa fel încât să asigure o dezvoltare responsabilă pe termen lung, ținând cont, în același timp, de interacțiunile care apar între dimensiunile economice, sociale și de mediu. Înțelegem că planeta are resurse limitate și nevoi nelimitate. Vrem să fim competitivi și să prosperăm în lumea de mâine. Aceasta înseamnă că trebuie să participăm la crearea ei, să înțelegem cum evoluează lumea din punct de vedere social și de mediu. Această gândire este esențială pe termen lung, dacă dorim să asigurăm succesul continuu și să generăm plus valoare lumii în care trăim. Tocmai de aceea, subiectele legate de sustenabilitate au devenit din ce în ce mai prezente pe agenda noastră. Pe de-o parte, din punctul de vedere al reglementărilor și alinierea la cerințele de raportare și transparentizare a practicilor de sustenabilitate, iar pe de altă parte, pentru extinderea ofertei de produse cu componenta de sustenabilitate”, a precizat Horațiu Țepeș, proprietarul Bilka.
„Oțelul verde”, materia primă de bază
Bilka are două abordări în ceea ce privește sustenabilitatea. Prima abordare este aceea de a achiziționa produse și materii prime realizate cu emisii de carbon mai reduse. Oțelul reprezintă aproximativ 90% din afacerile și produsele Bilka. „Putem spune că în abordarea noastră de sustenabilitate și reducere a emisiilor de carbon, cel mai important pas este să avem parteneriate cu combinatele de oțel care investesc în producția de «oțel verde», cu emisii reduse de carbon. În acest sens, am adus în România produse GreenCoat. În parteneriat cu SSAB, am adus în procesul de producție produse din oțel acoperite cu vopsea GreenCoat. În procesul de producție al vopselei se utilizează ulei de rapiță, în loc de combustibili fosili, reducând astfel emisiile de carbon. În 2023, pentru 98% din producția elementelor sistemului pluvial am utilizat oțel acoperit cu culoare GreenCoat. Acest lucru ajută la reducerea semnificativă a amprentei de mediu a unei clădiri. De asemenea, în parteneriat cu ArcelorMittal, am adus în ultimii ani și materie primă «xcarb» cu emisii reduse de carbon față de produsele tradiționale”, a explicat antreprenorul.
Furnizor de componente pentru energie regenerabilă
Astfel, Bilka a accesat toate opțiunile disponibile la acest moment pentru achiziția de materii prime mai sustenabile, însă oferta este limitată în raport cu nevoile și țintele asumate de statele europene. Dat fiind faptul că este un aspect pe care compania îl poate controla într-o foarte mică măsură, Bilka are și o a doua abordare, respectiv aceea de a fabrica produse care, la rândul lor, să contribuie la generarea de alte resurse sustenabile.
În prezent, Bilka produce profile zincate prelucrate la rece utilizate în construcția parcurilor fotovoltaice ca structuri metalice suport pentru panouri, dar și în construcția de diferite componente ale turbinelor eoliene, pentru turnuri, nacele și structuri de susținere.
„În industria energiei regenerabile, structurile metalice realizate din profile zincate sunt utilizate pentru a susține panourile solare și turbinele eoliene. Aceste structuri sunt proiectate pentru a rezista la condiții extreme și pentru a maximiza eficiența sistemelor de energie regenerabilă. Profilele zincate și structurile metalice personalizate au devenit o alegere populară pentru industria energiei regenerabile datorită flexibilității și versatilității lor. Aceste profile sunt fabricate pe comandă, pentru a se potrivi perfect cu cerințele proiectelor și pot fi adaptate pentru a satisface nevoile specifice ale fiecărui proiect, fără a avea pierderi de material. Sunt ușor de instalat și de întreținut și oferă o rezistență excelentă. Oțelul zincat este un material durabil și rezistent la intemperii, ceea ce face ca structurile metalice să fie ideale pentru zonele expuse intemperiilor. Știm că producția de energie electrică din energie eoliană și din energie solară fotovoltaică au cunoscut o creștere masivă în ultimii ani. De aici și investițiile tot mai mari în acest domeniu și, implicit, nevoia de astfel de produse care să susțină aceste proiecte”, a exemplificat Horațiu Țepeș.
Linia de producție de profiluri zincate face parte din noua fabrică pe care Bilka a construit-o și pus-o în funcțiune anul trecut. „Este o oportunitate de business, dar în același timp și o contribuție la construcția de soluții pentru energie curată”, a adăugat proprietarul companiei brașovene.
Energie electrică din surse regenerabile pentru procesul de producție
Pe de altă parte, Bilka a luat măsuri de eficientizare și în ceea ce privește operațiunile de business. Astfel, se investeşte constant în modernizarea flotei prin achiziţionarea de autovehicule cu impact redus asupra mediului înconjurător, iar în ultimii trei ani au fost achiziționate numai vehicule cu norme de poluare EURO 6. Pentru a asigura un consum cât mai redus al emisiilor, sunt analizate şi optimizate permanent rutele de transport în reţeaua de distribuţie proprie. Pe traseele lungi (în afara judeţului Braşov) se folosesc în proporţie de 98% autoutilitarele care sunt dotate cu motoare de ultimă generaţie (EURO 6), pentru reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor.
„Din strategia de reducere a amprentei de carbon face parte și reducerea consumului de energie și cu precădere găsirea unor soluții verzi. În acest sens, anul trecut, după o investiție de 175.000 de euro, s-au instalat 440 de panouri fotovoltaice cu o capacitate instalată de 200 kw putere. Astfel, pe parcursul unui an, 7% din consumul nostru de energie va fi asigurat din surse verzi cu 0 emisii de carbon”, a subliniat Horațiu Țepeș.
În 2023, Bilka a raportat o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei (aproximativ 24 de milioane de euro), în creştere cu 7% faţă de anul precedent, şi un profit net de 119 milioane de lei (aproximativ 24 milioane euro), potrivit datelor de la mfinante.ro, cu o marjă de profit net de 10%.
Compania braşoveană Bilka a ajuns la nivelul actual în urma unor investiţii de aproximativ 100 de milioane de euro, bani veniţi din profitul reinvestit, fonduri europene, dar şi din diverse finanţări. De altfel, creşterea Bilka s-a bazat pe investiţii, pe dezvoltarea de noi produse şi pe export, piloni pe care mizează şi în viitor.