Într-un oraș în care dezvoltarea imobiliară a cunoscut o expansiune accelerată în ultimul deceniu, proiectele care reușesc să se diferențieze nu mai sunt doar cele care construiesc rapid, ci acelea care propun o viziune coerentă asupra modului în care va arăta locuirea urbană în următorii ani. În acest context, Alpha Distrikt, unul dintre cele mai ample proiecte rezidențiale dezvoltate în zona viitoarei Săli Polivalente a Brașovului, intră într-o nouă etapă importantă: finalizarea primului bloc și predarea apartamentelor către noii proprietari.
În paralel cu evoluția șantierului, dezvoltatorul proiectului, Dragoș Selagea, ne-a vorbit și despre dificultățile prin care trece în prezent piața imobiliară din România, afectată de creșterea TVA, modificările legislative și blocajele administrative generate de aplicarea controversatei Legi 207/2025, cunoscută în piață drept „Legea Nordis”.
Primele apartamente intră în faza de predare
Potrivit dezvoltatorului, primul bloc al ansamblului este finalizat și se lucrează la ultimele finisaje interioare și la amenajările exterioare, până în toamnă urmând să se încheie și predarea apartamentelor către locatari.
„Zonele de acces au fost asfaltate și lucrăm la amenajarea zonelor verzi și la ultimele detalii exterioare, conexe primei faze de dezvoltare a ansamblului Alpha Distrikt. La interior mai sunt mici finisaje de executat și ne pregătim pentru predarea apartamentelor, proces care se va întinde pe parcursul a aproximativ trei luni”, a explicat Dragoș Selagea.
În același timp, lucrările la blocul al doilea avansează într-un ritm accelerat. Structura de rezistență este finalizată, zidăria a ajuns la al șaselea nivel, iar echipele lucrează deja la instalațiile interioare pentru primele etaje. Potrivit dezvoltatorului, blocul este vândut în proporție de aproximativ 80% și ar urma să fie finalizat în vara anului viitor.
Mai mult, luna iulie marchează și debutul lucrărilor la blocul al treilea, unde aproape jumătate dintre apartamente sunt deja rezervate.
Un proiect de regenerare urbană pe fosta platformă Romradiatoare
Alpha Distrikt este dezvoltat pe terenul fostei fabrici Romradiatoare, într-o zonă industrială abandonată ani la rând, care începe acum să se transforme într-un nou pol urban al Brașovului.
Proiectul este realizat de compania Betaville, administrată de Dragoș Selagea, dezvoltator cu experiență în proiecte de regenerare urbană, precum ansamblurile Alphaville din Brașov.
Ansamblul va fi construit în trei etape și va include șase blocuri, cu un total de 564 de apartamente, spații comerciale și zone dedicate serviciilor de proximitate. Conceptul urmărește integrarea locuirii moderne într-un spațiu urban coerent, cu accent pe confort, sustenabilitate și calitatea vieții.
„În prezent, siturile industriale abandonate sunt spațiile urbane cu cea mai mare nevoie de remodelare. Aceste platforme au devenit ruine ale trecutului, iar proiectele de regenerare urbană trebuie să redea comunității aceste părți de oraș”, explică dezvoltatorul.
Poziționarea proiectului este una strategică. Alpha Distrikt se află în proximitatea viitoarei Săli Polivalente, a unor investiții hoteliere importante și la câteva minute de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, zonă care începe să capete conturul unui nou centru urban al orașului.
Accent pe sustenabilitate și eficiență energetică
Una dintre direcțiile principale ale proiectului este integrarea unor soluții tehnice moderne, orientate spre reducerea costurilor de întreținere și eficiență energetică.
Ansamblul va beneficia de panouri fotovoltaice pentru alimentarea spațiilor comune, fațade ventilate, izolație cu vată bazaltică și pregătire pentru sisteme de climatizare multi-split. În plus, proiectul include peste 7.500 de metri pătrați de spații verzi, cu alei pietonale, zone de relaxare și locuri de joacă.
„Încercăm să construim mai mult decât simple apartamente. Ideea este de a crea o comunitate și un mod de locuire adaptat orașului modern”, susține Selagea.
„Legea Nordis a paralizat practic piața”
Dincolo de evoluția proiectului, dezvoltatorul critică dur efectele legislative care au afectat în ultimele luni piața imobiliară.
Potrivit acestuia, modificările introduse prin Legea 207/2025 au generat blocaje majore în activitatea dezvoltatorilor și în procesele de cadastru și preapartamentare.
„Legea Nordis a paralizat practic piața imobiliară, reducând totodată veniturile statului, în contextul în care dezvoltarea imobiliară reprezenta unul dintre cele mai puternice motoare ale economiei românești. Reglementările neclare au generat un blocaj al industriei construcțiilor rezidențiale”, afirmă dezvoltatorul.
Acesta susține că normele de aplicare au apărut târziu, iar lipsa clarității legislative a dus la întârzieri de aproximativ șase luni în procedurile cadastrale și în procesul de preapartamentare.
În opinia sa, efectele reale ale acestor blocaje vor fi resimțite în perioada următoare prin reducerea ofertei de locuințe noi și prin creșterea costurilor pentru dezvoltatori.
Prețurile apartamentelor vor continua să crească
Dragoș Selagea estimează că locuințele noi nu se vor ieftini în perioada următoare, ci dimpotrivă, prețurile vor continua să crească.
Motivul principal îl reprezintă majorarea costurilor de construcție, scumpirea materialelor și creșterea TVA pentru locuințe.
„Clienții să nu se aștepte că prețurile vor scădea. Din contră, în următoarele luni, prețurile apartamentelor vor crește semnificativ. Materialele de construcții sunt mai scumpe, TVA a fost majorat, iar blocajele administrative au produs pierderi importante dezvoltatorilor”, explică acesta.
În plus, Dragoș Selagea atrage atenția că încetinirea lansării unor proiecte noi va reduce oferta disponibilă pe piață, în condițiile în care cererea pentru locuințe în Brașov rămâne ridicată.
Finanțare bancară de milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului
Unul dintre elementele pe care dezvoltatorul le consideră esențiale pentru stabilitatea proiectului este modelul de finanțare.
Potrivit lui Selagea, Alpha Distrikt nu s-a bazat într-o măsură majoră pe avansurile clienților, ci pe capital propriu și credite bancare consistente.
„Pentru prima etapă am luat o finanțare de aproape 5 milioane de euro, iar pentru blocul al doilea am contractat un alt credit, de 6 milioane de euro, suficient pentru a finaliza rapid și această etapă”, afirmă dezvoltatorul.
De altfel, în actualul context legislativ, în care noile reglementări limitează utilizarea banilor încasați în avans de la cumpărători, dezvoltatorii care dispun de surse solide de finanțare au un avantaj important pe piață.

Piața intră într-o etapă de maturizare
În opinia dezvoltatorului, schimbările legislative și fiscale vor produce pe termen lung o filtrare a pieței, în care vor rezista doar proiectele bine capitalizate și dezvoltatorii care pot garanta finalizarea investițiilor.
„Vor rămâne în piață acei dezvoltatori care au resurse financiare solide și care pot livra proiecte sigure. Pentru cumpărători, acest lucru înseamnă mai multă predictibilitate și un risc mai mic”, spune Selagea.
Într-un oraș aflat într-o continuă dezvoltare, unde cererea pentru locuințe moderne se menține ridicată, proiectele de regenerare urbană precum Alpha Distrikt încearcă să răspundă nu doar nevoii de apartamente noi, ci și unei schimbări mai ample a modului în care sunt reconstruite fostele zone industriale ale Brașovului.
Iar odată cu predarea primelor locuințe și deschiderea unei noi faze de construcție, proiectul începe să treacă din zona promisiunilor în cea a realității urbane.



