Dacia Logan, rămâne unul dintre cele mai comercializate modele la poalele Tâmpei, însă brașovenii preferă și SUV-ul autohton Duster, când decid să facă o schimbare în ceea ce privește mașina
La prima vedere, suntem tentați să spunem că românii conduc mașini scumpe și implicit premium de la mărci consacrate, dar lucrurile nu stau chiar așa, marea majoritatea preferând în continuare modelele autohtone. Piața auto este însă într-o continuă schimbare și plină de provocări, iar dealerii auto din Brașov fac eforturi să rezite concurenței venite de peste hotare, în specialî n ceea ce privește „avalanșa” de mașini second-hand.
Totuși, brașovenii au realizat importanța achiziției unui produs nou, iar mulți dintre ei preferă brandul autohton Dacia. Anul trecut, Euro-Motor, dealer Renault Dacia Nissan în Brașov, a întregistrat o creștere a vânzărilor, comparativ cu anii trecuți. Cel mai bine s-au vândut autovehiculele din gama Dacia, 1.500 de bucăți, însă o serie de brașoveni au preferat și modelele Renault, cu 600 de mașini vândute, dar și Nissan, care a înregistrat vânzări de 155 de unități. Un rol important în ceea ce privește vânzările a fost și programul „Rabla”, de stimulare a înnoirii parcului auto.
Orientați spre mașini fiabile
„Provocările nu sunt puține, dar ne străduim să le facem față cât mai bine. Dacă ar fi să alegem câteva, acestea ar fi: piața foarte complicată, multiplele oferte ale mărcilor concurente, dar și problema forței de muncă. De exemplu, pentru a ne păstra angajații, îi motivăm în primul rând financiar, dar și altfel, cum ar fi diverse bonusuri sau challenge-uri cu premii atrăgătoare”, au explicat reprezentanții Euro-Motor.
Cel mai vândut model din cele comercializate de către Euro-Motor a fost Dacia Logan. „Se vinde justificat, nu numai datorită raportului calitate/preț imbatabil, ci și pentru că este o mașină foarte fiabilă. A se vedea numai cât de bine rezistă în regimul de taximetrie”, au apreciat reprezentanții dealer-ului auto.
Mașina preferată a brașovenilor
Un lucru remarcat de către dealeri este că brașovenii încep să se orienteze către autoturismele din gama SUV, când iau decizia să se înnoiască. “Și la acest capitol, Dacia Duster pare să devină însă preferata brașovenilor. „Probabil este preferată, în primul rând, pentru că suntem într-o zonă de munte, dar și pentru că are un raport calitate/preț foarte bun. Cea mai spectaculoasa creștere însă, ca procent de la an la an a avut-o Nissan Qashqai”, au remarcat oficialii Euro-Motor.
Service pentru mașini electrice
Pentru perioada următoare, dealer-ul vizează o extindere pe partea de showroom în ceea ce privește dezvoltarea activității de vânzare a unor autovehicule de ocazie. „Cele trei showroom-uri pe care le deținem, le actualizam mereu, în conformitate cu standardele mărcilor pe care le reprezentăm. La Nissan tocmai am încheiat o investiție de anvergură, iar la showroom-urile Renault și Dacia am făcut modificări la fațade, dar și în interior, pentru a face cât mai plăcut pentru clienți timpul petrecut la noi”, au spus reprezentanții Euro-Motor.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește activitatea de service auto, dealer-ul brașovean va finaliza, în cea mai scurtă perioadă, omologarea pentru vehicule electrice.