Brașovenii au putut vota timp de o lună, brandurile pe care le consideră reprezentative pentru comunitate. Astfel, repondenții au indicat pe categorii, fără a primi opțiuni de răspuns, câte trei branduri pe care le apreciază/iubesc, dar și cele mai puternice branduri industriale și cele mai de încredere branduri din mass-media brașoveană.
Topul realizat de către revista de business Forward Brașov împreună cu Agenția BrandBerry a ajuns la cea de-a cincea ediție, iar, în total, 980 de persoane și-au exprimat opțiunile. „Ca în orice top, nu toți cei care au răspuns se vor regăsi și nu toți vor fi mulțumiți. Cifrele au marele dezavantaj că, atunci când sunt prezentate, pun oamenii în relație de putere și, cum nimănui nu-i place să cedeze din puterea sa, apar mai mereu discuții despre cât sunt de corecte sau relevante anumite informații. Un top precum cel realizat de noi, în urma unei cercetări, ca de altfel orice fel de cercetare sociologică, este asemeni unei fotografii: poate fi o fotografie mai detaliată, sau mai mai puțin detaliată, poate fi realizată cu o cameră cu mai mulți megapixeli sau doar cu telefonul, etc, dar ceea ce contează este că ea, atât fotografia, cât și cercetarea, prezintă o realitate existentă la un moment dat. Noi ne-am dat toată silința ca imaginea pe care v-o prezentăm în acest top să fie cât mai detaliată și mai clară. Da, n-am întrebat fiecare brașovean ce crede, dar nici când facem o fotografie nu fotografiem fiecare milimetru pătrat, ci doar imaginea de ansamblu”, a explicat Romulus Oprică, Ph.D., Cercetător Senior BrandBerry.
Cum s-a procedat pentru a realiza topul brandurilor brașovene? Pentru a fi cât mai siguri că vor fi obținute date cât mai aproape de realitate repondenții au făcut câte 3 nominalizări. Apoi, fiecare nominalizare în parte a primit 100 puncte, dacă a fost făcută în primul răspuns, 66 de puncte, dacă a fost în al doilea răspuns, și 33 de puncte, dacă a fost făcută în al treilea răspuns. La final, a fost realizat un punctaj mediu pentru fiecare nominalizare în parte.
Topul detaliat este prezentat în numărul 38 al revistei de business Forward Brașov. BrandPunctaj obținut