Iubitorii de sport din Brașov vor putea utiliza o nouă facilitate începând din această toamnă, după ce lucrările de amenajare a bazei sportive Forex din cartierul Tractorul au ajuns în luna august la stadiul de realizare a ultimelor finisaje.
Proiectul investițional, ce se cifrează la suma de 2,5 milioane de euro, a fost demarat de compania brașoveană Forex SRL în primăvara anului trecut și a presupus amenajarea unui complex sportiv indoor modern, pe o suprafață totală de 2.750 mp.
O clădire structurată pe trei zone
După cum ne-a declarat proprietarul Forex, Nicolae Țucunel, prin realizarea acestui proiect a dorit să contribuie la menținerea tradiției practicării sporturilor de sală la poalele Tâmpei, care din păcate, s-a cam pierdut în unele discipline.
Practic, complexul sportiv este compus din trei corpuri unde se vor putea desfășura concomitent mai multe activități sportive. Astfel, Corpul A, cu o suprafață utilă de 1.265 mp și cu o înălțime la baza grinzilor de 9 metri, a fost proiectat pentru jocurile cu mingea (handbal, baschet, volei fotbal de sală, tenis) cu terenuri de dimensiuni standard pentru competiții. Pardoseala suprafeței de joc este adusă din Danemarca, fiind vorba de parchet masiv, care este instalat pe o structură elastică, special confecționată pentru sălile de sport, care va amortiza și va oferi aderența optimă pentru jocurile cu mingea.
De asemenea, sala este prevăzută și cu tribune, cu un maximum de până la 150 de locuri, pentru a putea găzdui și o serie de competiții.
Corpul A1, care are parter și etaj, are prevăzută o sală de fitness și o sală de evenimente, fiecare dintre acestea cu o suprafață de 400 mp.
O șansă pentru scrima brașoveană
Odată cu deschiderea acestei facilități sportive, proprietarul Forex vrea să reînvie și alte sporturi care erau tradiționale pentru Brașov, dar care au pierdut teren, tocmai din cauza lipsei unei infrastructuri corespunzătoare, care a lipsit atât în sectorul public, cât și în cel privat. Printre acestea se numără și scrima, în incinta Corpului A2, la etaj, fiind amenajată o sală de scrimă cu două planșe. În plus, la parter a fost proiectată și o sală de gimnastică, câțiva antrenori fiind deja interesați de colaborare, tocmai pentru a putea mări numărul de copii care ar putea să practice gimnastica, dar care până acum nu aveau spațiul necesar pentru se putea pregăti și implicit a face performanță.
Toate corpurile au vestiare, dușuri și toalete proprii, astfel încât sportivii să beneficieze de cele mai bune condiții, existând de altfel și cabinete pentru antrenori și pentru personalul administrativ al complexului.
Deschisă pentru publicul larg
Noua sală va găzdui și echipa de volei a Brașovului, ACS Vulturii Brașov, care va susține atât antrenamentele, cât și competițiile pe suprafața de joc de la Forex.
Nicolae Țucunel a ținut să sublinieze faptul că sala ar urma să fie deschisă publicului larg, putând fi închiriată pentru fotbal, handbal, baschet sau volei, atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă. „În afara competițiilor și antrenamentelor oficiale, oricine va putea închiria suprafața de joc pentru meciuri amicale între prieteni, în diverse discipline, 7 zile din 7. Mai ales pe timp de iarnă, este o problemă în ceea ce privește practicarea unor sporturi. De exemplu, baschet nu prea ai unde să joci la nivel amator, la interior, sălile publice fiind rezervate profesioniștilor. Sperăm să fie cât mai mulți doritori, care să practice sport, deoarece noua bază din cartierul Tractorul oferă condițiile optime din toate punctele de vedere. Vorbim atât de partea de dotări necesare practicării sporturilor de sală, cât și pentru siguranța celor care la practică. Vrem să încurajăm consumul de sport, atât în ceea ce-i privește pe cei care practică sporturi de echipă, cât și cei care practică sporturi individuale”, a explicat omul de afaceri.
Dotări de top pentru confortul și siguranța sportivilor
O dotare de top a noii săli este sistemul de ventilație și climatizare. Acesta va detecta automat creșterea nivelului de CO2, va evacua aerul viciat și va aduce înăuntru aer proaspăt, care este direcționat uniform, astfel încât să nu se creeze disconfort termic. De altfel, în toate grupurile sanitare, pe pereți, a fost aplicat un tapet cauciucat special, care poate fi întreținut și igienizat foarte ușor, astfel încât să fie oferite cele mai bune condiții de siguranță sanitară.
Nu în ultimul rând, nu au fost neglijate nici spațiile verzi, ca și în cazul bazei Campo Verde, dezvoltată de Forex pe un teren de 3 hectare de lângă Ghimbav, nu au fost neglijate nici spațiile verzi, sala fiind înconjurată de arbori și arbuști, care au fost plantați toamna trecută.