În peisajul urban al Brașovului de astăzi, dominat de cartiere întinse de blocuri și ansambluri rezidențiale moderne, e ușor de omis faptul că orașul a fost, până la începutul anilor 1960, unul preponderent „orizontal”.
Casele joase, clădirile interbelice și zonele industriale conturau un profil urban relativ modest pentru Brașov înainte de 1960. Totul avea însă să se schimbe rapid, odată cu începutul unei etape de dezvoltare accelerată, dictată de politica de industrializare a României socialiste.
Industrializarea și presiunea locuirii
Astfel, anii ’60 au adus o transformare profundă în structura economică a orașului. Platforme industriale precum Tractorul sau Steagul Roșu au atras mii de muncitori din mediul rural și din alte regiuni ale țării. Creșterea rapidă a populației a generat o criză acută de locuințe, iar autoritățile au fost nevoite să găsească soluții rapide și eficiente.
Răspunsul a venit sub forma construirii masive de blocuri de locuințe – o soluție standardizată, inspirată din modelul sovietic, dar adaptată contextului local. Astfel au apărut primele cartiere muncitorești, gândite nu doar ca spații de locuit, ci ca adevărate unități urbane, cu școli, magazine și infrastructură proprie.
1963: momentul simbolic al verticalizării
Un punct de cotitură în această evoluție a fost anul 1963, când în cartierul Tractorul s-a ridicat primul bloc turn din Brașov, cu 11 etaje. Nu era doar o construcție mai înaltă decât cele existente, ci un simbol al unei noi ere în arhitectura urbană locală.
Ridicat printr-o metodă inovatoare pentru acea vreme, blocul a impresionat prin viteza execuției: un etaj la fiecare 24 de ore. Presa vremii, respectiv cotidianul „Drum Nou”, a urmărit zilnic progresul șantierului, transformând construcția într-un adevărat spectacol tehnologic.
Tehnica folosită presupunea turnarea continuă a betonului într-un sistem de cofraje care „urcau” treptat, susținute hidraulic. Această metodă elimina etapele clasice și reducea drastic timpul de execuție. Practic, clădirea „creștea” sub ochii muncitorilor și ai orașului.
Propagandă și competiție socialistă
Dincolo de aspectul tehnic, construcția blocului reflecta perfect spiritul epocii. Șantierul era organizat ca un mecanism precis, în care fiecare echipă – dulgheri, fierari-betoniști, electricieni – avea un rol bine definit. Se lucra zi și noapte, la lumina reflectoarelor, într-un ritm susținut de ideologia „întrecerii socialiste”.
Articolul din 1963 surprinde și dimensiunea propagandistică a momentului: accentul pus pe organizare, pe rolul conducerii și pe colaborarea între specialiști. Inginerii și muncitorii erau prezentați ca eroi ai progresului, iar construcția – ca o dovadă a superiorității noilor metode industriale.
Iată cum a fost prezentat evenimentul în desfăşurare în cotidianul „Drum Nou” în ziarul din 24 iulie 1963:
„Alături de blocurile ridicate în cartierul Tractorul, constructorii de la Întreprinderea nr. 3 înalţă încă un bloc, care de data aceasta se construieşte diferit de celelalte. Primul bloc turn cu parter şi 11 etaje, turnat în cofraj glisant.
De cum intri pe şantier te întâmpină macaraua turn, betonierele, depozitele de ciment şi materiale, iar sus, pe clădire, dulgherii şi fierarii betonişti. Pe schelele exterioare se finisează contururile clădirii. Totul se desfăşoară în linişte. Aici nu găseşti forfota zidarilor, a dulgherilor, ca pe celelalte şantiere. În ce constă nouă metodă? Cofrajul glisant se poate asemăna cu o platformă uriaşă care cuprinde întreaga suprafaţă a blocului, compus din o serie de panouri care formează cutii cât o cameră. Între ele rămâne un loc liber, grosimea pereţilor, camerelor, băilor, bucătăriilor etc. Înainte de turnare se leagă armăturile din fier-beton, se montează întreaga tâmplărie, respectiv uşile şi ferestrele. Apoi începe turnarea. Întregul cofraj este ridicat de două piese hidraulice.
Când am urcat la etajul I am întâlnit pe tov. inginer Kostzor Anton, care se consultă cu tov. Turcu Zamfir, şeful echipei de mecanici de la Oneşti. Noi — ne declară tov. inginer Kostzor — am preluat metoda de turnare în cofraje glisante de la constructorii din Oneşti, care ne împărtăşesc pe larg şi în momentul de faţă din experienţa lor. Aici totul constă în bună organizare a lucrărilor şi buna funcţionare a mecanismelor, astfel ca întreaga clădire să se ridice la acelaşi nivel cu 10 cm pe oră. Până acum stăm foarte bine, intră în discuţie şi tov. ing. Boicu Constantin. Sub îndrumarea organizaţiei de partid, conducerea întreprinderii şi a şantierului au luat din timp o serie de măsuri tehnico-organizatorice care au asigurat terminarea fundaţiilor şi bună aprovizionare cu materii prime şi materiale. La data de 19 iulie, la orele 12 s-a început turnarea. Şi de atunci totul decurge aşa cum s-a stabilit. Acum începem să turnăm etajul al doilea. Lucrăm în ritm rapid, în 24 de ore înălţăm un etaj. Lucrăm şi noaptea, la lumina reflectoarelor.
Pe şantier se desfăşoară o pasionantă întrecere socialistă. Se lucrează zi şi noapte. Echipele de dulgheri conduse de Dracea Dumitru, cea de fierari-betonişti condusă de Prejmereanu Aurel şi echipa de mecanici condusă de Turcu Zamfir şi Horeangă Spiridon, nu precupeţesc nici un efort pentru a efectua lucrări de cea mai bună calitate. Cu acelaşi elan lucrează şi echipa de electricieni condusă de Pitaru Ovidiu, care montează instalaţiile în pereţi. Prin eforturile depuse de fiecare constructor, blocul turn va fi complet înălţat până la data de 4 august.
Noul bloc cuprinde apartamente compuse din 2 şi 3 camere, finisate cu materiale superioare, ca travertin pe bază de masă plastică şi va fi deservit de două lifturi. Constructorii se străduiesc să dea lucru de cea mai bună calitate şi să acumuleze o bună şi valoroasă experienţă, care va fi folosită şi la turnarea altor 4 blocuri turn în cartierul din zona gării noi, tot după această metodă înaintată, care reduce cu mult termenul de dare în folosinţă”.
Nașterea cartierelor de blocuri
Succesul acestui proiect nu a fost unul izolat. Din contră, el a deschis calea pentru o extindere rapidă a construcțiilor similare. Planurile menționate încă din 1963 vizau ridicarea altor blocuri turn în zona gării noi, consolidând tendința de verticalizare.
În deceniile următoare, Brașovul s-a extins prin apariția unor cartiere întregi de blocuri, precum Astra, Bartolomeu sau Răcădău. Acestea au fost construite după principii similare: densitate mare, tipizare și eficiență economică.
Moștenirea unei epoci
Astăzi, blocul turn din 1963 poate părea modest în comparație cu standardele actuale, însă la momentul inaugurării sale a reprezentat un salt major în dezvoltarea urbană a Brașovului. A fost începutul unei transformări care a schimbat definitiv fața orașului.
De la acel prim experiment de construcție rapidă, Brașovul a evoluat într-un oraș în care locuirea colectivă a devenit norma. Blocurile ridicate în anii ’60–’80 continuă să adăpostească o mare parte din populație, fiind, în același timp, martori ai unei perioade în care viteza, eficiența și ideologia au modelat nu doar clădiri, ci și destine.
În fond, povestea primului bloc turn nu este doar despre beton și tehnologie, ci despre începutul unei noi etape urbane – momentul în care Brașovul a început, la propriu, să crească pe verticală.
Cum era viața brașovenilor în orașul Stalin, când nu era tocmai o urbe model
Cea mai nefastă perioadă a Braşovului înainte de a intra într-o etapă de dezvoltare accelerată a fost în 1950, când identitatea oraşului a fost ştearsă, iar localitatea a purtat numele de Stalin.
Ruşii au denumit 14 oraşe din toată Europa după numele dictatorului. Legenda spune că în România ar fi fost vizat iniţial Sibiul, dar comuniştii au considerat că nu sună bine „Salam de Stalin” şi astfel, „onoarea“ a revenit Braşovului. Ca să nu se creadă că ruşii au impus acest lucru, s-a fabricat un document prin care muncitorii din Braşov cereau insistent ca oraşul să poarte denumirea de Stalin.
Pe 19 august 1950, cererea apărea în ziarul „Drum nou”, iar pe 22 august 1950 era dat decretul de schimbare a numelui, iar pe 25 august acelaşi an, ziarul publica „salutul călduros” al Guvernului şi Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (viitor Partid Comunist Român) vizavi de schimbarea numelui din Braşov în Oraşul Stalin. Pe muntele Tâmpa a fost scris din brazi numele lui Stalin pentru ca toată lumea să salute schimbarea. După zece ani, în 24 decembrie 1960, Braşovul şi-a recăpătat denumirea originală.
Cum arăta weekendul clasei muncitoare în anii ’50
În arhivele televiziunii există clipuri care surprind viața în orașul Stalin în anul 1956. Weekendul începea atunci doar după ora 15.00, când fabricile își închideau porțile.
În imagini se poate vedea Calea București în dreptul fabricii de camioane, care era străjuită de plopi, primele blocuri din cartierul Astra, dar și stadionul municipal, a cărui amenajare nu fusese încă finalizată.
Muncitorii plecau spre casele lor din împrejurimile orașului atât cu tramvaiul cu aburi, cu autobuzele uzinei, dar și cu cele ale fabricii. Aglomerația era una de nedescris. „Sâmbătă la ora 3.00, constructorii de camioane părăsesc uzina. Oare ce vor face în timpul lor liber? Așa ceva nu se vede nici la București”, spunea crainicul în timpul prezentării imaginilor cu aglomerația din autobuze.
Cea mai mare parte a angajaților uzinei de camioane locuia aproape de fabrică, în cartierul Stegu Roșu, <em>„la blocuri cum se spune pe aici”. În reportaj sunt prezentate și câteva locuințe.
„O locuință de burlac, cu spice țărănești lângă pat, o pernă, scoarțe țărănești, toate aduse de acasă. O cameră poate spune multe despre stăpânul ei”, remarcă realizatorul reportajului, care ne mai prezintă și mobila modernă pe care o avea în cameră Sorin, maistru oțelar și student la Institutul de Mecanică: deasupra magnetofon, la mijloc radio, iar în partea de jos, un dulap pentru cărți.
Și totuși, la vremea aceea, Brașovul era destul de puțin dezvoltat și se observa lipsa locuințelor. Mulți trăiau încă în barăci, unde condițiile nu erau tocmai roz, dar nici cei care locuiau în acestea nu atinseseră încă un grad de civilizație prea ridicat, după cum constataseră cei care au realizat reportajul.
Viața era aparent frumoasă, însă erau multe lipsuri
În weekend, „clasa muncitoare” pleca fie la plimbare cu barca pe lac, în Noua, fie la iarbă verde, în drumeții și chiar vânătoare prin Poiana Brașov. Erau însă și gospodari care după orele de muncă în fabrică lucrau la prășitul cartofilor pe câmpul ce despărțea uzina de cartier. În cazul celor care rămâneau pe acasă, femeile erau preocupate de târguieli, bărbații de… fotbal. Realizatorii materialului spun că noul cartier avea o alimentară bine aprovizionată și chiar și o măcelărie, dar lipseau totuși lucruri elementare, precum un magazin de textile, farmacii sau librării.
„Nu-i un orășel model. Așa cum l-am văzut azi, nu o să-l mai vedem. Va fi poate mai frumos, barăcile se vor dărâma, se vor ridica noi blocuri și nimic nu va mai fi ca azi”, concluzionau regizorii reportajului, cu câțiva ani înainte de boom-ul imobiliar dictat de comunism.
