Shopron, cea mai mare piață de produse BIO din Transilvania, s-a deschis anul acesta, începând cu 1 octombrie, la Brașov. Proiectul comercial, întins pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, este primul „farmers market” din orașul de la poalele Tâmpei.
„Ideea dezvoltării unui farmers market a plecat de la nevoia sinceră de a face cumpărături într-o piață civilizată, care respectă dorințele clienților, oferindu-le totodată acestora confortul de a găsi, sub același acoperiș, producători locali, artizani și branduri brașovene consacrate. Am dedicat lor această piață, deoarece cunoaștem nevoia oamenilor de a avea un stil de viață sănătos și de a consuma produse cât mai calitative. Un parteneriat win-win între consumator și producător”, spun reprezentanții Shopron.
Produse de înaltă calitate, direct de la producători
Farmers marketul din Brașov, aflat pe Șoseaua Cristianului 7, lângă Brintex, este un loc ideal unde locuitorii orașului și turiștii se pot aduna indiferent de anotimp. Aceștia au acces la o piață ce pune la dispoziția lor, direct de la producători, produse de înaltă calitate.
„Denumirea de <<Shopron>> a fost aleasă în urma unor discuții îndelungate. Aceasta amintește de șopronul copilăriei noastre, locul unde părinții și bunicii adăposteau atât unelte, cât și animale, pe lângă o parte din proviziile pentru iarnă. De asemenea, am dorit să ne adresăm și turiștilor, care prin <<Shop Ron>> pot înțelege un spațiu al cumpărăturilor pur românesc”, afirmă reprezentanții Shopron.
După trei luni de la deschidere, Shopron a ajuns să fie un obiectiv de maximă importanță atât pentru oraș, cât și pentru împrejurimi. Pe lângă dimensiunea comercială, proiectul are și una comunitară, culturală și turistică tocmai datorită evenimentelor tematice legate de sezonalitate.
„Zi de zi primim feedback îmbucurător de la cei care ne trec pragul. Fiind un concept unic în Transilvania și chiar în toată România, clienții noștri se bucură și apreciază ceea ce este nou, fapt care ne determină să fim din ce în ce mai buni. Mai mult de atât, clienții fideli sunt răsplătiți cu tot felul de premii si surprize”, susțin reprezentanții Shopron.

Loc al întâlnirilor, plin de viață, gusturi și arome
La Shopron puteți găsi standuri de comercializare a alimentelor, legumelor, fructelor, mezelurilor sau brânzeturilor. În plus, pentru o varietate mai largă a produselor, au fost incluse și magazine cu specific italian, francez sau chiar irlandez.
„Oferim Brașovului un loc al întâlnirilor, plin de viață, de gusturi și de arome, în care doritorii pot cumpăra local. Oamenii pot găsi aici o diversitate impresionantă de produse și tot ce este necesar pentru cumpărăturile de zi cu zi: de la produse lactate, la carne, ouă, legume, fructe, pește, dar și vinuri, dulciuri, flori, cadouri sau produse gata preparate”, spun reprezentanții Shopron.
Pe lângă alimente, vizitatorii se pot bucura de numeroase servicii, cafenea, restaurante, dar și spații de relaxare. La Shopron, printre brandurile consacrate vor regăsi și Sergiana, The French, Cafeteca sau Gelatomania, acestea alăturându-se micilor comercianți.
„În plus, acesta reprezintă un spațiu al întâlnirilor, al evenimentelor și al petrecerii timpului liber, fiind o piață cu condiții ideale de shopping, răcoare vara, căldură iarnă, curățenie, acces facil, numeroase locuri de parcare, scări rulante, lifturi și cărucioare, totul pentru confortul cumpărătorilor. De asemenea, aici ai posibilitatea să bei o cafea de specialitate sau să mănânci ceva gustos de la un restaurant ori un food truck”, încheie reprezentanții Shopron.
Persoanele interesate să închirieze un spațiu în Shopron, cel mai mare farmers market din Transilvania, pot obține mai multe detalii la numărul de telefon 0729.090.909.
