Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, s-a desfășurat luni, 9 mai 2016, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Juriul a fost format din Alice Georgescu – critic de teatru, Mircea Morariu – critic de teatru, Ozana Oancea – actriţă, Viorica Petrovici – scenografă, Alexa Visarion – regizor.
Seara trecută, rolul Denise, din spectacolul Copilul problemă de George F. Walker (regia Adrian Iclenzan) i-a adus actriţeiAda Galeş Premiul pentru Debut. Marian Râlea a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul Tullius din spectacolul „Marmură“, regia Yuri Kordonsky.
Pe Ada Galeş o mai puteţi vedea, la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, în alte trei spectacole: „Jocul dragostei şi al întâmplării” de Marivaux, „Priveşte înapoi cu mânie” de John Osborne şi „Jack şi femeile lui” de Neil Simon.
Marian Râlea va veni la Brașov sâmbătă, pe 14 mai, de la ora 11.00, la Coresi, pentru spectacolul „Abracadabra – Povești de primăvară”, din cadrul Festivalului Săptămâna Comediei.
De asemenea, alți 2 mari actori, ce vor urca pe scena de la Brașov la acest festival, s-au remarcat la acest eveniment.
Dorina Chiriac a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolurile Fetiţa metalistă, Regizorul, iar Marius Manole a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolurile Bătrânica apatică, Actorul din spectacolul „Între noi e totul bine”, regia Radu Afrim, ce va avea loc pe scena Teatrului Sică Alexandrescu, miercuri, 11 mai, de la ora 20.00, în cadrul Festivalului Săptămâna Comediei.
Lista câștigătorilor Galei Premiilor UNITER 2016
Debut:
Ada Galeş pentru rolul Denise din spectacolul Copilul problemă, regia Adrian Iclenzan, scenografia Bogdan Spătaru, la Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:
Jucătorul de table de George Arion, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Cel mai bun spectacol de teatru TV:
Buzunarul cu pâine de Matei Vişniec, regia Tudor Chirilă, producţie a Societăţii Române de Televiziune
Premiul pentru critică teatrală: Maria Zărnescu
Cea mai bună scenografie:
Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Cântăreaţa cheală, regia Radu Nica, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Cea mai bună actriţă în rol secundar:
Ilinca Manolache pentru rolurile din spectacolul Anul dispărut. 1989, regia Ana Mărgineanu, scenografia Anda Pop, la Teatrul Mic, Bucureşti
Cel mai bun actor în rol secundar:
Marius Manole pentru rolurile Bătrânica apatică, Actorul din spectacolul Între noi e totul bine, regia Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
Cea mai bună actriţă în rol principal:
Emilia Dobrin pentru rolul Elena din spectacolul Casa cu pisici, regia Radu Iacoban, scenografia Mihaela Ularu, la Teatrul Mic, Bucureşti
Cel mai bun actor în rol principal:
Marian Râlea pentru rolul Tullius din spectacolul Marmură, regia Yuri Kordonsky, decor şi costume Nina Brumuşilă, la Teatrul Bulandra, Bucureşti
Cea mai bună regie:
Radu Afrim pentru regia spectacolului Tihna, decor şi costume Adrian Damian şi Márton Erika, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós”
Cel mai bun spectacol:
Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek, regia László Bocsárdi, decor şi costume Bartha József şi Kiss Zsuzsanna, la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
Premiile Senatului UNITER
Premiu de Excelenţă: GIGI CĂCIULEANU
Premiul pentru întreaga activitate:
Actriţă: LUMINIŢA GHEORGHIU
Actor: VLADIMIR GĂITAN
Regizor: VICTOR IOAN FRUNZĂ
Scenograf: MARIA MIU
Critică şi istorie teatrală: ANCA MĂNIUŢIU
PREMII SPECIALE
Premiu special pentru muzică de teatru: ADRIAN ENESCU
Premiu special: MIKLÓS BÁCS, un mentor al tinerelor generaţii de actori
Premiu special pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan: MATEI VIŞNIEC
Premiu special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei: EUGEN ŢUGULEA
Premiul Președintelui UNITER Ion Caramitru i-a fost acordat lui Emil Boroghină, directorul Festivalului Shakespeare de la Craiova.
Doi tineri actori au fost fi premiaţi de British Council la Gala UNITER 2016, Alexandra Rădescu și Dorin Eugen Ionescu.
„Nadia“, de Diana-Florina Avrămuţ, este piesa anului 2015.