Atunci când fiecare are acces la aceeași bază de date universală, prin ce faci tu diferența? Diferențierea se poate realiza prin ceea ce NU poți descărca de pe internet și aș vrea să abordez aici trei astfel de lucruri.
2016…Google, Facebook, Whatsapp, Snapchat, Instagram, LinkedIn… Lumea este la un singur click distanță. Accesul la informație este la îndemâna tuturor, îți este suficient să ai electricitate și orice tip de device care îți permite un acces spre internet. De altfel, internetul este astăzi inclus în categoria utilităților publice necesare pentru viață cotidiană, la același nivel cu electricitatea, apa-canalizarea și gazul. Această este lumea în care trăim, o lume a schimbărilor, o lume în schimbare!
Tocmai în acest context în care informația este atât de ușor disponibilă, nevoia de diferențiere este mai importantă. Atunci când fiecare are acces la aceeași bază de date universală, prin ce faci tu diferența? Paradoxal, diferențierea se poate realiza prin ceea ce NU poți descărca de pe internet!
Două povestioare fără legătură între ele m-au făcut să mă gândesc la ce nu pot descărca eu de pe internet, lucruri pe care le consider azi importante și determinante în această nevoie de diferențiere și personalizare. Prima este legată de un afiș publicitar, printre multe altele aruncate de-a lungul și de-a latul drumurilor noastre. Afișul cu pricina, generos ca dimensiuni, avea un mesaj care mi-a atras atenția: „Prânzul nu se poate downloada, vino la restaurantul Pescăruș!”.
A două poveste este legată de bunicul meu, 89 de ani, 7 clase, locuiește într-o comună din județul Vâlcea și nu are internet! Cu bunicul povestim în mod regulat la telefon și este mai mereu curios să afle din conversații lungi cum este lumea de business. Este interesat de povești, cu subiect și predicat, întâmplări reale pe care eu le trăiesc, este mai mereu în căutarea coerențelor sau incoerențelor dintre știrile văzute de el la televizor și ceea ce îi pot spune eu. Îi povestesc de fiecare dată, cu detalii, despre oameni, motivații, interese, seriozitate, neseriozitate, dificultățile și victoriile pe care le construiesc zilnic împreună cu echipa mea. Bunicul ascultă ca un elev silitor, nu mă întrerupe minute în șir, iar, la sfârșit, concluzionează din postura omului care a văzut multe: „tată, nu s-a schimbat nimic; ah, ba da, ceva s-a schimbat, voi aveți internet!”.
Lista mea cu ce nu pot descărcă de pe internet este mai lungă, dar aș vrea să abordez aici trei lucruri pe care eu NU le pot descărcă de pe internet.
ÎNCREDEREA
Ca să ilustrez încrederea, ca element de bază pentru ființa umană, cel mai simplu ar fi să ne imaginăm preț de o secundă ce se întâmplă când nu mai avem încredere în ceva sau cineva, într-un om, un lucru, un brand… Încrederea aș vrea să o abordez din trei perspective: încrederea în sine, încrederea în ceilalți și capitalul de încredere pe care tu îl generezi astfel încât oamenii să te urmeze.
Încrederea în sine este pentru cei mai mulți o chestiune evidentă. Este logic, firesc, natural și chiar ușor egocentric să ai încredere în ține. Tocmai pentru că este atât de evident, în momentul în care există o situație de stres, o situație anormală față de cursul lin al vieții, oamenii se îndoiesc de ei, de capacitatea lor de a face, de capacitatea lor de a traversa obstacolul. Încrederea în sine are legătură directă cu autocunoașterea, cu asumarea, cu echilibrul interior. Încrederea în sine este o discuție despre ceea ce sunt ca individ și nu neapărat despre ceea ce am (sau nu) ca și competențe la un moment dat, într-o situație dată. Ceea ce sunt mă face să depășesc orice dificultate, mă face să merg mai departe în orice context, mă face să vreau să învăț cum să construiesc propriul viitor.
Încrederea în ceilalți este o discuție despre însăși ființa umană. Este o discuție cu tentă filozofică pe care nu o voi aborda însă. Exemplul meu favorit despre încrederea în ceilalți vine din lumea aviatorilor, acei oameni minunați care ating cu aripile lor cerul. În aviație există două tipuri de pilotaj: pilotajul la vedere și pilotajul pe instrumente. Pilotajul la vedere, pe avioane de mici dimensiuni, cu o autonomie redusă, cu o capacitate de transport redusă, foarte dependent de condițiile meteorologice (se zboară doar în condiții de vizibilitate). Practic, este esența zborului, cu ochii pe geam, cu priveliștea care îți îmbată simțurile și cu corpul care face corp cu avionul simțind cum se transmite fiecare comandă către pasărea de fier. Pilotajul pe instrumente se face ghidat în permanență de calculator, de toată pleiada de sonde, radare, captori și senzori care dau în permanență informații despre viteză, înălțime, temperatură, poziție, direcție. Pilotajul pe instrumente permite zboruri în orice condiții de timp și anotimp, este pilotajul utilizat pe avioanele de transport aflate în dotarea operatorilor de transport aerian. Pilotul are în permanență încredere în instrumentele sale care îl aduc pe pista la aterizare chiar și în condiții de vizibilitate zero. Încrederea în ceilalți este despre zbor, despre cât de departe, cât de sus și cât de sigur vrei să zbori!
Capitalul de încredere generat în jurul tău este o discuție despre leadership. Foarte mulți încă mai cred că leadership-ul este un concept aflat exclusiv în posesia CEO-ului. În realitate, leadership-ul este manifestat de oricine, în orice circumstanță și este o poveste despre oameni. Leadership-ul este tocmai capacitatea de a creă un ecosistem de calitate și de a-l păstra într-un mod peren în echilibru.
RESPONSABILITATEA
Responsabilitatea nu este fișa postului, nu este contractul semnat, nu este funcția ocupată. Faptul că ești numit într-o poziție de responsabilitate nu înseamnă în mod automat că ești responsabil. Ne uităm mult mai des la beneficiile poziției de „șef” decât la tot ce vine la pachet. Responsabilitatea este o stare de spirit, o atitudine, care vine din interior. Dacă verbul care se folosește pentru încredere este în mode evident „cred”, pentru responsabilitate verbul este „îmi pasă”. Atunci când îmi pasă sunt implicat, pasionat, am energie și îmi aloc mijloacele pentru a reuși. Există riscul să fiu acuzat de demagogie sau corporatism. Îmi asum acest risc, precizând că responsabilitatea nu este o chestiune de cultură a unei companii. Responsabilitatea este prezența în viață cotidiană, iar exemplul cel mai recent ține de responsabilitatea civică atunci când ar trebui exprimat votul, cu discernământ, pentru că ne pasă de ceea ce se întâmplă în România.
VALORILE
Într-o lume în continuă schimbare anumite valori fundamentale au devenit desuete. Este aproape peiorativ sau în cel mai pozitiv caz ușor de neînțeles să spui astăzi că ești patriot, că îți iubești țara, ca o sumă de locuri și oameni, ca teritoriu și cultură, ca geografie și istorie. Deseori confundăm țara cu oamenii ce o conduc și ne permitem cu ușurință să fim dezamăgiți de țara noastră. În realitate, sunt mai degrabă convins că suntem dezamăgiți de anumite comportamente, poate de lipsă de responsabilitate și uneori de neîncrederea generală.
Am fost întrebat de câteva ori, în diverse ipostaze, cine este modelul meu în viață, cine m-a inspirat sau a contribuit într-un mod determinant la formarea mea ca om (întrebarea era mai degrabă legată de leader). Am răspuns de fiecare dată, sincer, dar poate lipsit de originalitate, că nu cred că am fost influențat de un singur om atât de marcant încât să îi atribui rolul de model. Am întâlnit mulți oameni extraordinari și sunt rezultatul tuturor întâlnirilor din viață mea.
Recent, am realizat că modelul era sub ochii mei! Că îl aveam dintotdeauna și mi-a marcat existența exact în acei ani ai copilăriei când a contat cel mai mult. Bunicul meu m-a învățat mai mult decât oricine și orice sursă bibliografică, într-un mod simplu, tradițional, prin exemplul sau câte ceva despre încredere, responsabilitate și valori. Bunicul meu are 89 de ani, 7 clase, locuiește într-o comună din Vâlcea și nu are internet! Tu ce nu poți descărca de pe internet?
