A apărut cel mai așteptat număr al revistei fwdBV, o ediție specială dedicată celor mai îndrăgite branduri brașovene, așa cum au fost ele votate de către membrii comunității.
Brașovenii au avut posibilitatea, timp de o lună, să voteze brandurile preferate, pe care le consideră emblematice pentru comunitate. Fără a avea sugestii prestabilite, respondenții au indicat câte trei opțiuni pentru următoarele categorii:
- Top 100 branduri brașovene
- Top 10 branduri turistice
- Top 10 branduri industriale
- Top 10 cei mai apreciați angajatori
- Top 10 cele mai apreciate branduri media
Vă invităm să descoperiți preferințele brașovenilor care au votat la ediția 2024 a Top 100 branduri.
De asemenea, printre opiniile specialiștilor din diverse domenii, proiectele jurnalistice sau alte materiale prezentate în exclusivitate, se regăsesc:
–––-
COVER STORY | Cultură și identitate în branding
Autor: Florin Nechita: conferențiar universitar doctor, Facultatea de Sociologie și Comunicare
“Brandurile – fie ele locale sau globale – joacă un rol esențial inclusiv în exprimarea identității și valorilor consumatorilor. Acestea pot folosi poziționări culturale globale sau locale pentru a-și maximiza atractivitatea, iar succesul acestora depinde de adaptarea la valorile și preferințele publicului-țintă.”
COVER STORY | Marketingul companiilor din Brașov: strategie tradițională cu susținere digitală
Autori: Marius Popescu & Chady Ismaiel @ departamentmarketing.ro
“Sergiana este exemplu de succes în marketingul tradițional, bazându-se pe tradiție, integrarea proceselor de producție și distribuție, diversitatea distribuției și amplasarea strategică a restaurantelor. Digital, Sergiana a investit în propria aplicație, Sdelivery, care completează experiența oferită de restaurantele și magazinele sale, asigurându-se că produsele le sunt accesibile și online.”
OPINIE | Când organizațiile fac „marketing”, publicul face „învățare”
Autor: Radu Meșa, business consultant
“Organizațiile desfășoară activități de marketing pentru a determina publicul țintă să ia în considerare, să cumpere, să utilizeze produsele sau serviciile lor. Cu alte cuvinte, urmăresc să influențeze comportamentul. Atunci cand un potențial client este expus mesajelor de marketing, în mintea sa se declanșează un proces de învățare. Acest proces este un mecanism natural, înnăscut, care ajută oamenii și alte ființe să ia decizii comportamentale.”

COVER STORY | Brandurile locale: esența comunităților și sănătatea viitorului
Autor: Ștefan Chirițescu, brand strategist
“Brandurile locale, fie că vorbim de mâncare, băuturi, fashion, servicii, sunt valuta forte a regiunilor din care vin.
Brandurile locale au nevoie să rămână locale ca să poată să-și atingă maturitatea, atât financiară cât și cea emoțională.”
STORY | Magia primei tunsori: Frizeria din Brașov creată de două foste profesoare
“Vremea primei tunsori din viața unui copil vine la pachet cu multe provocări, semne de întrebare, emoții și, de ce nu, chiar pretenții. Părinții au întipărite în minte anumite modele de frizuri și vor ca micuții să fie în pas cu moda, iar copiii sunt încă prea mici ca să-și poată exprima dorințele. De aceea, cel mai indicat este să apelați la specialiști, pentru ca un simplu tuns să poată deveni o experiență de neuitat.”