Dorin Șaramet a lucrat ani de zile în Germania. Dorul de casă l-a făcut să se întoarcă în țară, atrăgând și unul dintre cei mai mari jucători germani din logistică. Business-ul a evoluat, iar acum s-a extins și cu o fabrică de automate industriale și easy-box-uri, investiția ridicându-se la două milioane de euro, bani girați cu averea persoanlă
Omul de afaceri Dorin Șaramet, proprietarul companiei brașovene Lingemann România, subsidiara firmei germane cu același nume, a demarat business-ul care se ocupă cu se ocupă cu distribuția de materiale industriale non-production, de la birotică și curățenie până la senzori, mașini-unelte, în 2008, după ce a lucrat ani de zile în Germania.
„Lucram la sere, la Codlea, exact acum 30 de ani. Și în 1993 m-a chemat un un om de afaceri care ducea muncitori în Germania, eu știind germana, să mă duc să lucrez pentru el în Germania. Am lucrat patru ani pentru el, iar în 1998 mi-am făcut propria firmă acolo, în Germania. Oamenii erau angajații mei, lucrau acolo și noi vindeam serviciul de tăiere copaci în pădure, de stivuire, de curățiri, plantări și așa mai departe. Asta era firma pe care am avut-o cu soția acolo. În 2002, în decembrie, ne am hotărât să ne întoarcem în țară. Am venit acasă, am deschis o firmă, tot în domeniul forestier, pe care am închis o în 2006. Din 2007 până în 2008 am purtat discuții cu proprietarii Lindemann și în 2008 am deschis subsidia din România a acestei companii. Ei sunt înființați în 1946 – anul trecut au împlinit 75 de ani – și în 2008 au hotărât să vină în România datorită faptului că mulți dintre clienții lor din Germania aveau locații și în România. Din mai 2008 sunt manager și acum sunt și acționar minoritar. La început, patronul a vrut să vină la Timișoara fiindcă acolo era centrala celor doi mari clienți pe care dorea să deservească de la început și eu i-am spus că nu sunt de acord. Eu sunt brașovean și vreau să dau de lucru la oameni din Brașov, să plătim taxe aici, în Brașov și așa mai departe. Vreau să dezvolt zona în care m am născut și am crescut. Mă așteptam să renunțe și să se ducă acolo, dar nu a renunțat. A zis că într-adevăr , acest motiv este unul pe care poate să îl înțeleagă”.
De la un birou închiriat, la construcția unei hale
La început a închiriat un birou, apoi o hală, iar, în 2013, după ce firma prinsese avânt, s-a apucat să construiască o hală unde își are sediul și acum.
„Anul 2015 a fost un an de cotitură pentru noi, deoarece am prins primul mare contract în vestul țării, la Arad (între timp avem filiale și la Arad și la Timișoara). Acest mare contract a necesitat să instalăm și niște automate de vânzare de mărfuri. Cumpărau aceste automate de la o firmă din Austria, de la Innsbruck și au avut probleme foarte mari, deoarece nu le făceau servisare. Nu au vrut să vină, spuneau să le trimitem acolo, dar era extraordinar de costisitor să le ambalezi, să le trimiți acolo. Și atunci ne-am gândit împreună cu un inginer din Târgu Secuiesc să începem producția acestor automate. La început toată lumea a râs așa, cum să faci producție așa, de nimic, pentru că nu aveam nimic. Și am închiriat un mic garaj și am început cu două persoane. Iar astăzi am ajuns să depășim un milion de euro cifră de afaceri pe an. Numai din acea producție, unde suntem noi, 3 asociați români și firma germană și avem acum o comandă de peste o jumătate de milion de euro de la un client din Germania. Deja nu mai discutăm doar de vorba de distribuție marfă, facem și easy box-uri, facem o grămadă de alte mii de alte lucruri, ba chiar am început să oferim și să vindem servicii de logistică, unde integrăm acestea aparate, unde scriem noi softurile și așa mai departe. Deci este cu totul și cu totul alt nivel. Acum suntem cunoscut la nivel național și am început să fim cunoscut la nivel internațional. Am deschis o filială în Ungaria, urmează să deschidem în Serbia, Macedonia și Republica Moldova. Pentru vânzare și servicii. Producția rămâne aici. Acum suntem într-o jumătate de hală mare și vrem să închiriem și a doua jumătate. Producția va rămâne definitiv la Codlea, fără niciun fel de perspectivă de mutare. Avem contracte care au ieșit din garanție, noi facem post-garanție, asigurăm servisare, piese de schimb și așa mai departe, absolut tot. În plus, mergem la clienți, analizăm situația existentă și oferim soluții”, povestește omul de afaceri brașovean.
Investiția, girată cu averile personale
Pentru a demara investiția în fabrica de automate industriale și easy-box-uri, Dorin Șaramet și partenerii săi s-au împrumutat de la bancă. „Am luat un credit de două milioane de euro. Firma germană, care deține jumătate din acțiuni, a girat cu bunurile sale, iar noi, cei trei acționari români, am girat cu averile personale. Și când te duci și iei din bancă două, trei, patru sute de mii de euro și girezi cu casa, te cam strânge, că dacă nu merge treaba și îți pierzi casa… Dar, pe de altă parte, este singura modalitate să obții bani de la bancă”, povestește antreprenorul.
Treaba merge, însă, iar mică firmă de producție a ajuns la un număr de 15 angajați, în timp ce compania de logistică are peste 50 de angajați.
„Avem un ritm de dezvoltare care este destul de greu de înțeles astăzi în România, Dar tocmai fiindcă am reușit să legăm vânzările, experiența de 75 de ani cu producția, ne dezvoltăm foarte tare, fiindcă nișa asta există pe piață, peste tot. Ei, până acuma, toți au fost separați. Noi ne-am unit și oferim clientului servicii combinate. Reușim să oferim aceste servicii. Am reușit să păstrăm un ritm de creștere între 15 și 20% pe an de la pandemie încoace, în ultimii doi ani. Și spun asta cu toată responsabilitatea, deoarece am avut în 2021 o cifră de afaceri de 9,5 milioane de euro pe firmă. Vorbim de firmă mare – Lindemann România – și anul trecut avem 11,5 milioane iar anul acesta vrem să facem 14 milioane. Deci creșterea este substanțială tocmai datorită noilor procese pe care le-am dezvoltat și a faptului că clienții au început să vină ei la noi, până acum mergeam noi la client. Avem un client mare din Timișoara care are 3.000 de angajați, care ne a contactat și deja vrea primele aparate și primele servicii.
Le oferim clienților variante software de management a producției. În halele de producție de exemplu, au nevoie de echipament de protecție. Omul are nevoie de mănuși, spre exemplu, se duce, se loghează, și a luat mănușile, are nevoie să și ia piese de schimb, își ia piese de schimb. Mai mult, pentru mentenanță am dezvoltat un soft-scris de noi- care îi împrumută sculele. Ai un electrician, trebuie să și ia aparatele de măsură și control. Până acum, trebuia să fie cineva la magazie, să le dea, sau le ținea la el, se pierdeau. Acum se duce la aparat, și-a făcut treaba și apoi trebuie să le ducă înapoi. Dacă nu le-a depus la timp, șeful lui va primi a doua zi un email: „X nu a adus aparatul înapoi”. Și prin asta se evită pierderi care acum sunt în producție, dispariția sculelor, a pieselor de schimb. Așa se urmărește și consumul, sunt angajați care consumă mult, alții care consumă puțin, e mai ușor de impus un standard.
Au avut caz și chiar aici, la Brașov, unde erau probleme în producție, fiindcă nu se foloseau mănușile și acolo s-a dus și a spus: tu de ce nu ți-ai luat mănuși? Păi…că mie nu-mi trebuie, etc. Da, dar noi lucrăm cu piese electronice ușoare, unsoarea de pe mâini se ia pe piese și le distrugi. Astfel se reglează și procesele de producție.
Este o revoluție industrială pe care trebuie să o avem în vedere, fiindcă cine nu a în vedere va dispărea”.