Brașoveanul Roland Adorjani a lansat anul trecut, în decembrie, un proiect de istorie localǎ numit „Brașovul de Altădată”, prin care readuce „la viață” imagini vechi ale Brașovului folosind Inteligența Artificială.
Roland Adorjani s-a născut la Brașov, în Șchei. Era perioada anilor ’90 și își amintește că atunci copiii încă puteau să colinde nestingheriți pe străzi și pe dealurile din jur.
„Am făcut școala la Liceul Teoretic «Áprily Lajos», care era tot în centrul orașului, ceea ce însemna că zilnic traversam Brașovul între Șchei și centru. Așa că am crescut explorând fiecare colț al orașului vechi, nu doar fizic, ci și cultural. Mediul multicultural al Brașovului, prieteniile multietnice și limbile diferite din jur au contribuit direct la capacitatea mea de a mă adapta la noi medii și culturi pe traseul internațional pe care l-am urmat ulterior. Nu e de mirare că astăzi continui să explorez toate aceste laturi ale Brașovului de la depǎrtare, încercând să-i dau o nouă viață cu ajutorul calculatoarelor și inteligenței artificiale”, a povestit Roland Adorjani.
Studiile le-a făcut în străinătate, iar probabil cea mai semnificativă experiență educațională a fost doctoratul la „University College Dublin”, în Irlanda. Această perioadă i-a deschis ușa spre stagii de cercetare, care i-au modelat profund gândirea.
„A fost o călătorie intelectuală extraordinară, să am ocazia să vizitez institute prestigioase precum «Imperial College» din Londra și să petrec un an la «Princeton University» în SUA, fiind cercetător. În prezent, printre pasiunile mele se numără călătoriile și explorarea vieții culturale din Amsterdam, orașul în care trăiesc. Olanda e o țară cu teritorii plate, opusul Brașovului în multe privințe, dar mă bucur foarte mult să descopăr locuri noi unde pot înota și mă pot plimba cu bicicleta prin oraș”, a adăugat brașoveanul.

Roland trăiește, de câțiva ani, în Olanda. Este lector universitar la Universitatea din Amsterdam și s-a specializat în analiza rețelelor sociale și analiza computațională a textului.
„După ce mi-am făcut studiile şi am locuit în Danemarca, Irlanda, SUA și Elveția, am ales Amsterdam. Sunt lector universitar, predau la Universitatea din Amsterdam și sunt specializat în analiza rețelelor sociale și analiza computațională a textului. Mai simplu spus, ajut calculatoarele să înțeleagă limbajul oamenilor pentru a rezolva diverse probleme sociale, cum ar fi dezinformarea pe internet. În timpul liber, printre altele, mă pasionează istoria Brașovului”, a declarat bărbatul.

Cum a luat ființă proiectul
Pentru că își iubește foarte mult orașul natal, Roland a decis să realizeze un proiect care să-l ajute să se „întoarcă” în Brașov ori de câte ori își dorește, cu ajutorul fotografiilor vechi. Brașovul este orașul în care s-a născut și de care se simte profund legat.
„Deși sunt plecat, îmi e mereu dor de orașul natal și m-am gândit să combin nostalgia aceasta cu pasiunea mea pentru inteligența artificială. Mi-am propus să aduc la viață fotografiile vechi ale orașului, să creez animații care să ne ajute să ne imaginăm cum ar fi fost să trăim în Brașov în alte vremuri. Mi s-a părut natural să aplic această tehnologie modernă pe imaginile locurilor care îmi sunt dragi și care oferă, prin frumusețea naturală și arhitecturală a vechiului burg, foarte mult material vizual pentru generarea videoclipurilor”, a explicat el.
Proiectul a fost lansat în decembrie anul trecut, chiar înainte de sărbători.
„Pe scurt, este vorba despre animații bazate pe fotografii istorice ale Brașovului. Folosesc inteligența artificială pentru a transforma aceste imagini statice în mici filmulețe. Practic, este o călătorie vizuală în trecutul orașului nostru, ancorată în imagini autentice, dar care folosesc resursele imaginative ale inteligenței artificiale”, a adăugat brașoveanul.
„Brașovul de altădată”, realizat cu ajutorul unor modele IA speciale
Tehnic, Roland folosește niște modele IA speciale, numite modele generative image-to-video.
„Este ca atunci când calculatorul învață să scrie singur texte, dar în cazul meu, învață să transforme imagini vechi în secvențe animate. Recent, am început să combin mai multe secvențe scurte create din imagini diferite, astfel că videoclipurile devin tot mai lungi, dar păstrează realismul. De asemenea, am lucrat cu avataruri digitale, un exemplu fiind Elizabeth, un ghid virtual care prezintă orașul. Elizabeth a fost generată tot cu ajutorul inteligenței artificiale și i-am creat și o voce proprie folosind algoritmi de text-to-speech. În acest fel, proiectul devine o experiență multi-modală care combină imagini animate, voce artificială și avataruri digitale într-un mini-documentar. Îmi doresc să dezvolt în viitor și un website dedicat acestui proiect”, a adăugat Roland.
Proiectul a fost unul individual și a fost oarecum inspirat de noile tendințe în IA. Foarte mulți creatori digitali folosesc aceste metode pentru a da viață imaginilor.
„Am în plan dezvoltarea unei aplicații web, prin care oamenii să poată crea propriile lor videoclipuri din imaginile pe care le încarcă. Acest lucru le va permite să își construiască singuri mici filme bazate pe propriile amintiri. În viitor, mi-aș dori să colaborez cu alte persoane pentru a genera aceste videoclipuri și chiar pentru a realiza un documentar care să combine filmări reale din prezent cu imaginile generate”, a adăugat brașoveanul.

Peste 270.000 de vizualizări pe Facebook
În ultimele 90 de zile, videoclipurile realizate de brașovean au adunat peste 270.000 de vizualizări pe Facebook.
„În acest sens, consider că proiectul a avut un impact mult peste așteptări. A generat multe reacții pozitive. Sunt entuziasmat să continui dezvoltarea acestui proiect, să implic și alți oameni, să extind durata și dimensiunea multimodală a videoclipurilor”, a spus acesta.
Animațiile realizate în cadrul proiectului pot fi vizualizate pe pagina de Facebook „Brașovul de Altădată”. Acolo, vizitatorii găsesc animațiile, imaginile și mini-documentarele. Pagina de internet a proiectului este în proces de dezvoltare.
„Sper să vă bucurați de călătoria în timp pe care am pregătit-o prin aceste animații”, a încheiat Roland Adorjani.

