Bilka a livrat în 2023 primele produse industriale, atât în țară, cât și în străinătate
Investiția în noua fabrică de panouri termoizolante și profile industriale a fost finalizată, iar în noul an va continua instalarea unor noi linii de producție, atât în zona de produse cu utilizare industrială, precum și pentru produse din gama acoperișurilor rezidențiale.
Producătorul de acoperişuri Bilka din Braşov s-a concentrat în 2023 pe finalizarea proiectului construcției noii fabrici de panouri termoizolante şi profile industriale din locul fostei platforme Hidromecanica 2. Investiția a totalizat 35 de milioane de euro, cu 75% peste ceea ce fusese prognozat la demararea proiectului.
„Pe lângă reușitele financiare, suntem bucuroşi că, după cinci ani de investiții, care s-au ridicat la 35 de milioane de euro, am ajuns la momentul punerii în funcțiune a noii fabricii destinate produselor cu utilizare industrială și primele produse au fost deja livrate, atât pentru proiecte din țară, cât și peste graniță. Divizia de industrial este o zonă de business foarte importantă pentru noi, care în următorii ani va duce la o creștere exponențială a companiei”, a punctat Horațiu Țepeș, proprietarul companiei.
Astfel, anul acesta, Bilka a produs și livrat primii metri pătrați de table cutate cu cută înaltă utilizată în construcțiile industriale, depozite, centre comerciale, unități de producție, ferme agricole, silozuri, centre sportive, săli de sport etc., dar și primii metri liniari de profile industriale.
Cifră de afaceri în creștere
Afacerile Bilka, au ajuns în 2022 la 1,15 miliarde de lei (233 de milioane de euro), după o creștere cu 4% față de anul anterior, când a înregistrat afaceri de 1,1 miliarde de lei. Pentru finalul lui 2023, previziunile companiei arată o ușoară creștere a cifrei de afaceri față de anul trecut. „Date fiind toate evenimentele de pe scena politică și economică, plus ultimii ani, care au pus presiune pe consum și pe companii, 2023 este un an bun, cu un rezultat bun. Pentru 2024, targetul va fi să ne menținem cifra de afaceri din 2023. Pe lângă cifra de afaceri, un aspect important la care ne uităm este și cota de piață și an de an avem ca obiectiv creșterea ei, iar 2024 nu va face excepție”, a precizat antreprenorul brașovean.
Pe de altă parte, avansul timid al economiei din primele nouă luni ale lui 2023 arată că principalele sectoare care ar trebuie să susțină o creștere economică sănătoasă și-au redus activitatea. Industria, de exemplu, a scăzut cu cinci procente în primele nouă luni ale anului, ceea ce nu îi face prea optimiști pe reprezentanții Bilka vizavi de ceea ce urmează în 2024.
De ce depinde creșterea economică
Totuși, Horațiu Țepeș este de părere că dacă noul an va fi stabil din punct de vedere fiscal și nu vor fi adoptate noi modificări de impozitare sau taxare, va exista o evoluție pozitivă a economiei. „Este adevărat că acest scenariu este dependent de evoluția economică și politică mondială, cât și de programele de investiții pe care le vom demara prin toate mijloacele posibile, finanțare de la stat, prin PNRR, fonduri europene sau private. Toate sursele de finanțare și investiții au un rol important în susținerea unei evoluții pozitive a economiei țării în următorii ani. Am reușit să evităm o recesiune după pandemie, după criza energetică, după războiul de la graniță, apoi după inflația ridicată. Dacă după toate acestea, economia nu s-a prăbușit, consider ca trebuie să exploatăm toate oportunitățile și posibilitățile din punct de vedere economic, social și politic, pentru a duce economia într-o direcție bună. În cadrul companiei pe care o conduc, investițiile susținute și constante au fost motorul principal de creștere. La fel și în cazul României, investițiile trebuie să fie focusul principal. Sunt cele care pot contribui la accelerarea dezvoltării României. Avem nevoie de investiții în toate domeniile: infrastructură, agricultură, educație, cultură, sport, forță de muncă, toate pot contribui la un avânt economic și social”, a exemplificat Horațiu Țepeș.
Acesta a adăugat faptul că un lucru definitoriu pentru direcția în care România va merge este creșterea numărului de persoane aflate în câmpul muncii. Dacă în următorii ani reușim ca 40% – 45% din populație să fie în câmpul muncii, economic și social, țara va arăta altfel. „Ne raportăm la Polonia și vedem că dintr-o populație totală de 36 de milioane au aproximativ 45% în câmpul muncii, la fel și în alte țări din jurul nostru. Ne uităm la România și vedem că dintr-o populație totală estimată de 18 milioane avem în câmpul muncii puțin peste 35%. Este un decalaj pe care mi-aș dori să îl recuperăm. Nu vom reuși de la un an la altul, dar este important să facem acum primii pași în acest sens”, a subliniat proprietarul companiei.
Bilka se apropie de 700 de angajați
Afacerile Bilka au crescut de la an la an, lucru care a dus și la creșterea vânzărilor și, implicit, a numărului de angajați. În prezent, compania brașoveană a ajuns la 670 de angajați, dintre care mai bine de 70 au fost integrați în ultimul an, iar 130 sunt străini. „Anul acesta s-au făcut angajări în aproape toate departamentele TESA, iar în ceea ce privește zona de producție și administrativă, Bilka angajează atât personal calificat, cât și necalificat. Avem constant posturi de stivuitorist, operator linie de producție, gestionar, conducător auto, inginer mecanic, lăcătuș etc. Sunt echipe care, odată cu creșterea activității companiei și a investițiilor, cresc și ele. În ceea ce privește angajații străini, primii am început să îi integrăm în echipa de producție încă din 2020. O decizie care s-a dovedit benefică pentru activitatea companiei. Sunt trei ani în care experiența noastră cu ei este una bună. Sunt muncitori, stabili și își doresc să învețe pentru a rămâne pe termen lung. Rata de retenție este mare în cazul lor, dintre cei angajați în primul an, foarte mulți încă fac parte din echipa Bilka. Marea majoritate a angajaților străini nu sunt calificați, dar odată ajunși în cadrul companiei sunt învățați și specializați pe posturile pe care le ocupă”, a precizat proprietarul companiei.
Pentru noul an, în contextul instalării unei noi linii de producție, dar și a creșterii volumului pe cele instalate în 2023, compania estimează că va ajunge la 700 de angajați. „În continuare facem angajări şi relocare naţională – relocăm permanent oameni la nivel naţional -, însă numărul de candidaţi pe care îi găsim nu este suficient pentru a acoperi necesarul de posturi deschise în cadrul companiei, în special în zona de producție. Nu avem preferințe pentru angajați străini sau români, însă nu excludem varianta de a crește numărul celor străini, asta dacă nu vom găsi suficientă forță de muncă locală”, a spus Horațiu Țepeș.
Instalarea unor noi linii de producție
În 2024, Bilka va continua investițiile și dezvoltarea pe toate palierele de business, așa cum a făcut și până acum, strategie care s-a dovedit a fi câștigătoare. „Avem noi linii de producție comandate, ce urmează a fi instalate și puse în funcțiune pe tot parcursul anului 2024. Linii de producție atât în zona de produse cu utilizare industrială, cum ar fi panourile termoizolante, cât și noi linii de țiglă metalică și produse pentru acoperișurile rezidențiale”, a menționat omul de afaceri.
Produsele Bilka sunt comercializate în prezent și în alte țări, precum: Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Polonia, Slovacia, Olanda, Austria, Irlanda sau Ucraina. Echipa care gestionează zona de export se concentrează constant pe dezvoltarea de noi piețe de desfacere, chiar și pe alte continente, și pe consolidarea poziției pe piețele pe care deja activează.