Un Brașov mai rapid e un Brașov mai dezvoltat!
Proiectele municipalității în ceea ce privește mobilitatea urbană erau la un moment dat de genul fantasticului – un tunel pe sub Tâmpa, care să facă o legătură mai rapidă cu Răcădăul, poduri hobanate la Micșunica și peste Gară etc.
Se pare că din toate acestea ne vom alege doar cu ultimul pod, care să mărească posibilitatea de ieșire spre oraș a rezidenților din cartierul Tractorul, în care se construiește în continuu, în timp ce legăturile rutiere continua să se îngusteze pe zi ce trece.
Între timp, o serie de ONG-uri au început să susțină crearea unor rețele de tramvai sau chiar a unora de metrou ușor care să facă deplasarea oamenilor mai ușoară în județ. Deocamdată, însă, totul este la nivel de vis.
Sigur este că un timp mai redus petrecut în trafic se poate transforma într-o viață mai ușoară pentru brașoveni, într-o dezvoltare economică mai bună a județului, ceea ce va atrage, după sine, un trai mai bun pentru oamenii de aici.
Nu e doar problema Brașovului, ci a întregii țări, faptul că ne dorim să ne dezvoltăm, dar uităm să oferim punțile necesare acestei dezvoltări. Orele în plus petrecute în trafic se transformă automat în pierderi atât pentru companii, care fie nu își pot livra la timp produsele, fie nu își pot aduce la timp angajații la muncă, cât și pentru locuitori, deoarece un timp în plus petrecut în trafic se traduce prin timp pierdut alături de cei dragi, ceea ce duce la o deteriorare a relațiilor cu aceștia și, mai apoi, la diverse probleme de comunicare.
Ne dorim să descoperim în acest număr al revistei care sunt cele mai bune posibilități de evoluție a orașului din punct de vedere al mobilității urbane, cum să scurtăm drumuri care să ne ofere mai mult timp cu oamenii care contează cu adevărat în viața noastră.
Pentru că oamenii fericiți și împliniți din cadrul unei organizații (în acest caz, din Brașov) atrag după sine bunăstarea organizației și o evoluție pozitivă a acesteia din toate punctele de vedere.
În caz contrar, avem oameni care se luptă zi de zi să supraviețuiască, să caute noi modalități de atragere de venituri, oameni frustrați care ajung să își dea în cap pentru o sumă modică. Și parcă am vrea să fim, totuși, mai evoluați de atât!