Din 2003, Restaurantul Sergiana este o declaraţie fermă că exprimarea identităţii locale prin orice manifestare a conceptului, într-un astfel de business, este o carte câştigătoare.
Dacă până atunci locaţiile din oraş se mărgineau să împrumute culoare de la imagini cu Braşovul la început de secol XX, secondate de sifoane, ţoiuri şi fiare de călcat, Sergiana s-a exprimat trasând o linie clară de la pereţi, până în farfurii, trecând prin reţete, prezentarea personalului şi a preparatelor în meniu.
Suntem români, suntem ardeleni şi aparţinem Ţării Bârsei, aceasta este exprimarea succintă a Conceptului Sergiana. Şi ea este percepută fără efort de oaspeţii restaurantului. Chiar dacă nivelele de percepţie sunt diferite, fiecare client poartă cu el o reprezentare recognoscibilă şi inconfundabilă a locului. Indiferent dacă sunt români sau străini, cei care mănâncă la Sergiana descriu locul ca fiind românesc sau transilvănean, sunt marcaţi de jumările care i-au întâmpinat, vorbesc de gustul mâncării – unii chiar menţionează că bucătăria este românească, ungurească şi săsească sau germană – iar punerea în valoare a zidăriei vechi şi susţinerea oferită de imaginile de arhivă impresionează şi ele. Toate se însumează, iar suma este întotdeauna aceeaşi: Sergiana, restaurantul din pivniţa din centrul Braşovului.
Majoritatea covărşitoare a vizitatorilor descriu restaurantul prin atribute articulate, ceea ce impune concluzia că declaraţia de identitate a Sergianei este un exerciţiu reuşit de diferenţiere pe piaţa HoReCa.
Încă o menţiune: deşi vorbim despre un restaurant, subiectul meniu – mâncare aproape că nu a fost atins. Cu toate acestea reprezintă vectorul cel mai dinamic al conceptului Sergiana. Însă demonstraţia acestei afirmaţii ne permitem să o amânăm pentru un număr viitor.
Astăzi ne mărginim să spunem că tandemul meniu – mâncare s-a instalat în memoria colectivă şi a coagulat în sintagmă cuvintele
Bunătăţuri din Ardeal.