Magazinul gastronomic brașovean destinat persoanele dornice să exploreze specificul italienesc oferă oaspeților o gamă vastă cu ajutorul cărora aceștia își pot desăvârși gustul, începând cu vinuri și culminând cu o diverse produse de băcănie și o selecție de brânzeturi atent alese.
Artegianale s-a deschis în orașul de la poalele Tâmpei în timpul pandemiei de COVID-19 din pasiune pentru gastronomie. Designul contemporan al locului reușește să creeze o atmosferă de căldură, bazându-se pe linii foarte simple, tocmai pentru a contrasta cu explozia de culori și arome a produselor, vedetele magazinului gastronomic.
Deoarece gastronomia este o artă, acest lucru se reflectă și în numele locației, ce este un omagiu adus celor care au încercat de una sau mai multe generații să realizeze produse la cea mai înaltă calitate. Artegianale se adresează oamenilor pasionați de gastronomie, care sunt dornici să exploreze și să cunoască istoria produselor, în timp ce reușesc să-și rafineze gustul. Se dorește crearea unei comunități de oameni pasionați care să aprecieze și să împărtășească valori comune și informații interesante despre istoria produselor inedite.
În prim-plan se află experiența pe care o au oamenii în momentul în care trec pragul magazinului, accentul fiind pus tocmai pe explicația și istoria produselor cu specific italienesc. Oaspeții pot alege din peste 300 de etichete de vin din Italia, Franța, România și Lumea Nouă, din peste 60 de feluri de brânzeturi artizanale și dintr-o selecție de produse de băcănie și salumerie cu o istorie care începe în timpul Imperiului Roman.
În spatele fiecărui produs este o poveste care captivează și care te ajută să înțelegi diferențele dintre acestea, acumulate în zeci sau chiar sute de ani. Printre produsele aflate la mare căutare se numără burrata, brânza proaspătă de vacă al cărei înveliș solid este de mozzarella și interiorul moale este din smântână și stracciatella. Aceasta a fost atribuită fraților Bianchini la începutul secolului trecut, devenind un simbol pentru brânzeturile din sudul Italiei.
Painea artizanală cu maia se numără printre preferatele oaspeților, indiferent dacă este vorba de ciabatta, baguette sau pâine cu semințe de in. Aceste trei culturi gastronomice au fost unite de tradiție prin folosirea de maia (lievito madre). Cu o maturare a aluatului între 20-30 de ore, pâinea artizanală făcută cu maia se digeră mult mai ușor, este mai sănătoasă și dezvoltă arome complexe.
În magazinul gastronomic de la poalele Tâmpei se regăsește și Coppa di Parma, unul dintre simbolurile gastronomice ale regiunii Emilia-Romagna, cu o istorie începând din secolul al XVI-lea. Făcut din cele mai bune bucăți de ceafă de porc din fermele locale, produsul este supus unei uscări în sare naturală și apoi maturat în membrană naturală de bovină timp de minim 60 de zile în prezența mucegaiurilor nobile. Astfel, gustul devine unul intens, având totodată și o aromă puternică. Produsul se servește tradițional pe pat de unt cu pâine proaspătă alături de un tip de tip lambrusco.
Regiunea Emilia-Romagna pune la dispoziția curioșilor și aceto balsamico di modena, cel ales de Artegianale fiind Acetaia Leonardi, produs dintr-o reducție de must din struguri Trebbiano și Lambrusco. Secretul oțetului balsamic este tocmai procesul lung de maturare în butoaie de lemn, proces care poate dura și peste 25 de ani. Acesta poate fi picurat peste parmigiano reggiano sau mortadella, un produs din carne de porc foarte fin mărunțită, însă se potrivește la fel de bine alături de deserturi sau salate.
Artegianale va lansa o linie de kituri de paste artizanale la a doua jumătate a lunii mai, aceasta pornind de la pasiunea pentru un tip de ragu. Prepararea acestui sos de carne necesită un timp îndelungat de până la 6 ore, în ceaune, la foc mic. În plus, după ridicarea restricțiilor, se dorește organizarea unor degustări în fiecare săptămână și a unor cursuri de gătit pentru a crea o comunitate de oameni pasionați de gastronomie.