Nicole și Răzvan au pus bazele unei afaceri în domeniul imobiliar, acum șapte ani, într-o perioadă de plin declin pentru firmele care activau în branșă. Cei doi au reușit însă în acești ani de criză să demonstreze contrariul și să crească constant cifra de afaceri.
Cu 100 de ani în urmă, Colbert Coldwell a înființat afacerea care urma sa ajungă prima organizație imobiliară națională americană, Coldwell Banker Real Estate Corporation. În 2009, Nicole Rosnovăț a decis să își deschidă propriul business în acest domeniu, iar alături de asociatul său, Răzvan Calița, au preluat franciza Coldwell Banker Alpin pentru Brașov. Nicole ne-a mărturisit că a intrat în acest domeniu, acum zece ani, fără să își fi dorit inițial acest lucru. „Am ajuns, din greșeală, la un interviu, în anul 2006, în cadrul uneia dintre cele mai mari companii imobiliare românești, în acea perioadă și, după doar 3 luni, activam ca manager, pe 3 departamente, în sucursala din Brașov, a acestei companii.
După 3 ani, am decis că este momentul să închid acest capitol și să îmi dezvolt propriul business. Așa am deschis biroul Coldwell Banker Alpin, în 2009”, a spus Nicole, care la 33 de ani a ajuns să vândă cele mai scumpe proprietăți din Brașov.
Cele mai scumpe proprietăți pe care cei doi le-au vândut în ultimii șapte ani sunt o casă de 1,3 milioane de euro, dar și un teren de 4,2 milioane de euro. În cei zece ani de când activează în acest domeniu, Nicole a avut parte și de o serie de situații mai speciale. „Cea mai ciudată și, totodată, provocatoare tranzacție a fost pentru o proprietate premium, cu destinația locuință de vacanță. Întâmplarea, sau nu, face ca, clientul care a făcut achiziția să fi fost chiar fosta soție a celui care vindea proprietatea. Aceștia, neavând o relație bună, am fost nevoiți să păstrăm confidențialitatea, în ceea ce privește identitatea clientului cumpărător, până în momentul când am ajuns la Biroul Notarial, în cadrul căruia urma să se semneze tranzacția. A fost amuzant faptul că soția ne tot ruga să-l întrebăm pe fostul soț de anumite vicii ale proprietății, de care aceasta avea cunoștință, vicii pe care soțul le tot ascundea, dându-ne niște explicații care ar fi indus în eroare un potențial client, dacă acesta nu ar fi fost familiarizat cu acest imobil, așa cum era fosta proprietară. Partea bună este aceea că ambele părți, la finalul tranzacției, au fost mulțumite de deal-ul făcut”, ne-a destăinuit tânăra brașoveancă.
Piața imobiliară a început să-și revină
Chiar dacă și-au deschis afacerea într-o perioadă destul de grea pentru acest domeniu de activitate, Nicole și Răzvan au trecut cu bine peste momentele de cumpănă, iar cei doi susțin că anul 2015 poate fi considerat anul revenirii pieței rezidențiale, pentru Brașov, cu peste 1.200 unități locative noi, livrate. „Pe segmentul de real-estate, acesta ne duce cu gândul la experiențele trăite în anii 2007-2008, perioadă când a existat o perioadă de recalibrare a cererii cu oferta. Dacă ne raportăm la perioada imediat următoare, suntem convinși de faptul că va exista o încetinire a ritmului vânzărilor, pe segmentul low-midle (new-homes) și piața veche, în general, prețurile urmând a scădea, cu procente cuprinse între 5-10%. Cauza scăderii prețurilor este dată de efectul legii dării în plată și, implicit, de mărirea avansului, în cazul accesării unui credit ipotecar”, a subliniat Nicole Rosnovăț.