Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Daimler, Audi sau BMW, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 134 milioane de euro, în creştere cu 8% faţă de anul anterior, suţinută de noile proiecte câştigate şi de piaţă.
Compania mizează în acest an pe afaceri totale de 138 milioane de euro, mai mult cu 3% faţă de anul trecut. Preh produce la Ghimbav comutatoare multifuncţionale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control al climei şi elemente de comandă din consola centrală pentru BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi şi Daimler.
„Piaţa a fost în creştere în 2015 şi estimăm că trendul se va menţine şi în acest an, efectele dieselgate nefiind importante din prisma evoluţiei comenzilor din ultimul an şi a previzio-
nărilor pe 2016. Anul 2016 va fi un an mai bun pentru business, întrucât achiziţiile de noi proiecte pentru Audi, Porsche, Daimler vor asigura creşterea cifrei noastre de afaceri în următorii 7-8 ani“, a declarat Mihaela Forgaciu, director general al Preh România.
Compania construieşte în prezent o nouă unitate de producţie la Ghimbav, pe o suprafaţă de 13.000 mp, în vederea extinderii capacităţii şi a introducerii unor noi procese de fabricaţie (producţia proprie de circuite electronice-Surface Mount Technology). Preh a alocat pentru acest an 13 milioane de euro pentru achiziţia unor noi linii de asamblare şi noi utilaje pentru producţie, după ce anul trecut compania a finalizat un proiect de investiţii de 7 milioane de euro.
În acest an, Preh va demara 11 proiecte, urmând ca până în 2018 să fie ocupată toată noua suprafaţă de producţie cu proiecte şi tehnologii noi, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie. Preh dispune la Ghimbav, Braşov, de o suprafaţă de producţie şi depozitare de peste 10.000 mp, la care se va adăuga o nouă unitate de 13.000 mp. Proiectul de dezvoltare a companiei va fi complet finalizat în anul 2019, când Preh estimează afaceri de peste 200 de milioane de euro şi 1.400 de angajaţi.