Țara noastră trece în continuare prin niște momente grele datorate situației epidemiologice. Totuși, o luminiță se vede la capătul tunelului, după ce am reușit să negociem un număr de doze de vaccin care să ne facă să sperăm că vom reveni mai rapid la normalitate.
Managerii companiilor din România sunt încrezători că vor reuși să ajungă la un normal într-un curând cât mai apropiat. Se fac planuri – se investește în hoteluri, se proiectează noi capacități de producție menite să absoarbă forța de muncă adusă înapoi în țară de pandemie. Există o speranță de mai bine. Dar până atunci încercînd cu toții să salvăm ceea ce mai e de salvat, după ce o mulțime de mici business-uri, în principal din ospitalitate, s-au închis în așteptarea unui ajutor guvernamental care s-ar putea să vină abia anul viitor.
Brașovul nu poate să nu facă parte din acest carambol al economiei românești. Suntem unul dintre orașele cele mai dezvoltate, ceea ce se vede și în plan epidemiologic – se fac multe teste, se găsesc multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Păcat că multe dintre acestea ajung mult prea târziu în spitale ca să fie tratate. Într-un an și o lună pandemia ne-a luat aproape 1.000 de oameni de lângă noi. Cu toate acestea, în continuare societatea este polarizată în negaționiști („nu există niciun virus – este o conspirație mondială menită să ne abată atenția de la lucruri mult mai importante”), existențialiști („asta este, scapă cine poate”) și oameni care preferă să respecte normele impuse de guvernanți, apreciind că astfel se protejează și pe ei înșiși, și pe cei dragi. Parcă, în România, negaționiștii au voci ceva mai puternice.
Totuși, vom trece de pandemie, iar planurile administrației vor trebui să fie puse cumva în practică. Cel puțin la nivel de mobilitate, unde ni se promite de ani de zile ba aeroport, ba tren metropolitan, ba piste de biciclete ca în Olanda.
fwdBV încearcă să disece în acest număr cum sunt puse în practică aceste planuri. De când la conducerea Primăriei Brașov a venit Allen Coliban aceste planuri sunt tot mai mult aruncate în față, brașovenii așteptându-se ca acestea să fie puse în practică foarte repede. Au experiența unui aeroport promis de la începutul anilor 2000 și care, iată, s-ar putea să nu fie operabil nici în 2021.
Să auzim de bine!