Reducerea restricțiilor de către Guvern a scos la iveală un Brașov care își dorește să respire. Chinuiți de statul în casă, speriați de un eventual val patru, brașovenii au ieșit pe străzi și au readus forfota de odinioară în Centrul Vechi, dând în același timp un spirit viu urbei și o speranță micilor afaceri din ospitalitate.

Businessuri, care acum un an abia respirau și așteptau o mână întinsă de la Guvern, au început acum să spere că există viață și după pandemie. 

Sectorul imobiliar a luat avânt, iar prețurile au început să crească cutremurător, ajungând la o medie de 1.400 de euro pe metrul pătrat – un record istoric. „Vina” nu este în totalitate a cererii, ci și a faptului că brașovenii au început să își scoată banii de la ciorap și să îi investească. Și, deși se spune că o investiție în patru pereți nu este cea mai rentabilă, aceștia au mizat pe faptul că, într-un foarte curând posibil, ajutat de un aeroport, de un (posibil) spital regional, de o autostradă și de un tren rapid, Brașovul va deveni un oraș extrem de frecventabil. Atât de frecventabil încât va atrage populație din toate zonele țării. 

Nu e chiar o fantasmă faptul că industria a luat din nou avânt și este într-o continuă căutare de forță de muncă bine pregătită. Mai greu este cu faptul că salariile oamenilor de rând rămân în continuare într-un secol trecut, cu banii câștigați într-o lună de muncă abia reușind să îți plătești chiria. 

Foarte multe dintre companiile din domeniul industrial, care anul trecut luau o pauză forțată de două luni pe perioada stării de urgență, au reușit să recupereze decalajul pe final de an. Cei care și-au pus oamenii pe liber au avut însă de pierdut, foarte mulți nereușind să mai găsească angajați. Mizau pe reîntoarcerea românilor din țările vestului, dar foarte mulți dintre aceștia parcă au prins rădăcini noi în Germania, Italia sau Anglia, astfel încât o eventuală întoarcere în țară pentru a lucra într-o fabrică ce îi plătește prost a căzut ca și opțiune. 

Ne descurcăm cu oamenii care au rămas pe piață. Se mizează mult pe robotizare pentru a înlocui ceea ce s-a pierdut. Dar roboții scot din producție muncitorii necalificați și îi obligă la calificări pe care românul obișnuit să lucreze doar opt ore pe zi, după care să meargă la cârciuma din colț pentru a-și întâlni prietenii la o cinzeacă, nu și le-a dorit niciodată. 

Dar Brașovul a prins viață, iar forfota o vezi la tot pasul dacă faci o scurtă vizită în Centrul Vechi…