Povestea de viață a Anei Maria Costea a început la Brașov, unde și-a petrecut copilăria și o parte din adolescență. Și-a dorit foarte mult să se dezvolte pe partea de comunicare, publicitate, relații publice și, fiind o fire curioasă și independentă, a ales să studieze „Jurnalism și Comunicare” la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.
„La 18 ani este puțin probabil ca forma viitorului imaginat și dorit să prindă contur în realitate și să-ți materializezi visul. Viața are un mod ciudat de a te aduce în punctul în care ceea ce faci în prezent să-ți fie de fapt menire, iar experiența dobândită în urma studiilor să completeze foarte bine cele două domenii în care activez azi”, a spus Ana Maria Costea.
Drumul ei lin a fost însă deviat de problemele grave de sănătate cu care s-au confruntat doi membri importanți din familie. Călătoria Anei prin viață s-a transformat, iar ea a fost nevoită să meargă mai departe „de mână cu cancerul”, așa cum mărturisește.
Un „monstru” i-a luat cele mai dragi ființe
Brașoveanca își amintește momentele grele prin care au trecut mătușa, dar și tatăl ei înfruntând cancerul, boala nemiloasă care ia atâtea și atâtea vieți omenești.
„Am înțeles cu mult timp în urmă, în ultimele clipe din viața mătușii mele, care a plecat demnă la 43 de ani ducând o luptă nedreaptă și inegală că, acolo unde medicina curativă nu mai poate oferi soluții pentru pacient, intervine îngrijirea paliativă care are ca principiu demnitatea umană. Ea a ales să plece din această lume la Hospice Casa Speranței, după 17 ani în care am văzut și am înțeles toate aspectele acestei boli. În antiteză oarecum cu mătușa mea a fost tatăl meu care, deși era fratele ei, a avut o altă abordare în lupta cu boala”, a mărturisit Ana Maria Costea.
Pe tatăl ei l-a pierdut la trei ani după moartea mătușii, el plecând din această lume la doar 50 de ani. Dorința lui a fost ca „finalul” să fie acasă, știind foarte clar în fiecare moment că va muri și, având și o fereastră în timp, și-a planificat viața în detaliu până la ultima clipă.
„Având aceste două tablouri în minte, complet diferite, dar cu același deznodământ mi-am dat seama că este o nevoie acută în societate de servicii care să vină să ajute oamenii suferinzi de boli incurabile. Fie că vorbim de cancer, de patologii neurodegenerative, de boli neuropsihice, toate acestea au nevoie de suport. Pacienții au nevoie de asistenţă și îngrijire până în ultima clipă, iar aparținătorii acestora, oricâtă iubire le oferă, nu pot acoperi nevoile reale ale celor aflați în suferință. Pentru că îngrijirea se face 7 zile din 7, 24 de ore din 24. Nu este vorba de abandonul persoanei iubite. Boala nu ține cont de sâmbătă,duminică, Paște sau Crăciun. Este nevoie de o echipă care se ocupă de îngrijirea unei persoane dependente la toate activitățile curente atât ziua cât și noaptea. Sfârșitul vieții tatălui meu a însemnat și începutul Casei Ilinca”, a completat Ana.
Pentru că tatăl ei, înainte să moară, a dorit ca pe Ana și pe mama ei să le știe în siguranță, le-a lăsat moștenire o pensiune a cărei fundație a turnat-o când a primit diagnosticul și care a fost aproape gata când a murit.
„Împreună cu soțul meu am terminat ceea ce tata a început, dar pe parcursul amenajărilor interioare am avut timpul necesar să înțeleg că acolo nu-mi doresc o pensiune, ci că vreau să fac un cămin pentru persoane vârstnice care să-și petreacă timpul rămas fără grijile cotidiene, cu un suport discret din partea îngrijitorilor. Cred că faptul că o aveam deja pe fetița mea și că îmi doream pentru ea să crească înțelegând ce înseamnă empatia, responsabilitatea, grija și afecțiunea pentru oamenii mai puțin norocoși în minte mi-a venit o idee și am decis că o să-i spun <<Casa Ilinca>>, ne-a dezvăluit femeia.
Casa Ilinca, locul unde trăiesc „îngerii de pe pământ”
Casa Ilinca și-a deschis porțile în 1 noiembrie 2013. Practic, sunt 10 ani de când a fost pus pe picioare un adevărat business de familie, în care membrii fondatori au investit în primul rând suflet și cu care au pornit la drum pentru a aduce alinare celor bolnavi, dar și familiilor acestora.
„Eu împreună cu soțul meu și mama mea suntem membrii fondatori activând continuu și completându-ne foarte bine, asigurându-ne că oferim cele mai bune servicii pentru persoanele vârstnice încadrate în grad de handicap grav cu patologii neuropsihice sau patologii oncologice. Avem alături de noi o echipă minunată și foarte bine pregătită profesional de: îngrijitoare, infirmiere, asistente medicale care se ocupă permanent de bunăstarea beneficiarilor noștri și care este completată de medici, psiholog clinician, asistent social, kinetoterapeut. Toți aceștia sunt îngerii pe pământ ai celor care ne trec pragul de un deceniu. În 10 ani am fost casă, acasă, sprijin, iubire, respect, devotament pentru 176 de suflete și pentru încă cel puțin tot atâția aparținători și ne dorim să o facem pe tot parcursul vieților noastre”, a povestit antreprenoarea.
Casa Ilinca vine în sprijinul seniorilor care au vârsta de pensionare și care au certificat de încadrare în grad de handicap sau sunt eligibili obținerii acestuia.
„Pentru că este importantă compatibilitatea între persoane și pentru că nu poți îngriji persoane care au doar probleme locomotorii în același loc cu cei care suferă de boli psihice, ne-am axat pe îngrijirea celor care sunt în suferință din cauza afecțiunilor medicale din spectrul bolilor degenerative neuro-psihice. Suntem alături de cei care suferă de Boala Alzheimer, Boala Parkinson, tulburări psihice, pacienți cu patologii oncologice grave. Avem în grijă persoane care sunt dependente și au nevoie de suport și ajutor la toate activitățile de zi cu zi, care au nevoie de asistență socio-medicală, suport psihologic, suport ecumenic, sprijin în a menține motricitatea, stimulare cognitivă, menținerea calității vieții și a demnității”, a explicat brașoveanca.
„Ai sentimentul de comunitate și de căldura unui cămin”
În acest moment 18 persoane, exclusiv femei, sunt îngrijite cu mare atenție în Casa Ilinca, un loc înconjurat de munți și păduri.
„Intimitatea este foarte importantă și de aici și numărul mic de beneficiari, dar suficient cât să ai sentimentul de comunitate și de căldura unui cămin. De asemenea, ne-am dorit să venim în întâmpinarea beneficiarilor găzduiți și îngrijiți la noi cu camere în care să găsim elemente minime care să fie asociate cu spitalul. Avem ferestre mari, terase, lumină naturală, o grădină vastă cu spațiu de recreere suficient de mare și locuri de relaxare. Mi-am dorit să oferim confort, intimitate și accesibilitate, să fim înconjurați de natură, dar totuși să nu ne deranjeze zgomotul urban. Și locația noastră îmbină toate aceste elemente ideale, fiind în Săcele la poalele munților”, a adăugat Ana.
Pentru a putea oferi servicii de calitate, în orice domeniu activezi, trebuie să investești continuu ca să te poți dezvolta. Așa a reușit și Ana să își ducă afacerea mai departe, cu toate că îngrijirea paliativă este costisitoare și Statul nu oferă alternative suficiente pentru a satisface nevoile reale ale pieței, indiferent de serviciile despre care vorbim: îngrijire la domiciliu, centre de zi, centre pentru persoane vârstnice semidependente/dependente asistate sau centre unde se acordă servicii de îngrijire paliativă.
„Există o legislație după care un centru funcționează, niște standarde de lucru minime ce trebuie respectate ca să te acreditezi și apoi să te licentiezi ca să poți oferi aceste servicii, în mod legal. Desigur că în aceste standarde de lucru avem și un standard minim de cost care este corelat mai mult sau mai puțin la realitatea în care trăim și la care poți să vii în întâmpinare și suport, în funcție de experiența dobândită ca dezvoltator de business, deoarece ca formă de organizare, entitate juridică, poți accesa sponsorizări, donații din care poți susține grila de cost. Această grilă este stabilită în funcție de gradul de dependență al persoanei aflate în grija noastră, iar costul pornește de la 6. 500 de lei pe lună și poate ajunge la 8.500 de lei lunar dacă persoana este dependentă total de o altă persoană la toate activitățile curente atât ziua cât și noaptea”, a explicat Ana.
La toate aceste costuri lunare se adaugă cele cu medicația și diferitele materiale: pansamente, saltele speciale, perne speciale, dispozitive medicale, materiale antiescare, servicii chirurgicale etc. care diferă de la caz la caz.
„Acum, dacă ne uităm la sumă ne gândim că sunt costuri enorme și că procentul celor care pot beneficia de fapt de aceste servicii este mic. Aici este puțin mai mult de explicat și vă mulțumesc că am această oportunitate aici. În primul rând, discutăm despre persoane care au o pensie deja de limită de vârstă, apoi de indemnizația de handicap și de contravaloarea indemnizației de însoțitor la cei cu handicap grav și evident suportul din partea aparținătorilor. De regulă, cei care apelează la serviciile acestea sunt văduvi/văduve, persoane necăsătorite/divorațate (un procent mic) sau cuplu, iarăși un procent mic. Familiile acestora aleg să închirieze locuințele lor atunci când iau decizia de le oferi îngrijire într-un centru specializat pe nevoile de îngrijire ale membrilor familiei. În concluzie, efortul financiar al aparținătorilor este diminuat considerabil. Apoi mai există și tipul de servicii/centre pe care îl/ le pot accesa membrii familiei pentru persoana dragă lor aflată în dificultate. Sunt centre unde serviciile se oferă la standarde minime, unde sunt 3, 4, 5 beneficiari la o cameră, o baie la 6 persoane, cu servicii de asistență doar la activitățile de bază. Unde baia se face săptămânal sau toaleta bolnavului se face la pat. Grila de personal este și ea minimă, din păcate de multe ori insuficientă. Acolo costurile sunt evident mult mai mici. Plaja serviciilor oferite în privat este mare, dar totuși nu acoperă cererea. Și este loc << sub soare>>pentru toată lumea”, a completat femeia.
La Casa Ilinca lista de așteptare este de minimum trei luni, iar acordul de rezervare pentru un loc se face contra cost.
„La noi sunt oameni care au suferințe cronice „a la long” și stau în centre între 1 și 9 ani. Dacă sunt îngrijiți conform nevoilor individuale și în planul de îngrijire sunt acoperite toate elementele necesare menținerii calității vieții, atunci și rezultatele sunt deosebite crescând exponențial calitatea vieții. Important este ca serviciile pe care le promitem să fie onorate, persoanele pe care le îngrijim să fie respectate și îngrijite până la ultima clipă și plecarea lor să fie cu demnitate. Dacă faci din suflet pentru suflet vine și recunoașterea. Și va spun sincer că cea mai mare împlinire vine când aparținătorii ne recomandă. Atunci înțelegem că am făcut BINE”, a mai spus antreprenoarea.
Ana Maria Costea povestește cu emoție în glas despre angajații centrului, pe care îi numește „îngeri”. Fiecare dintre cei care lucrează acolo a trăit o experiență similară cu cineva drag și atunci au empatie, știu să aducă alinare și sunt trup, suflet și minte acolo lângă cei aflați în suferință.
„Vă asigur că nu poți face această muncă dacă nu ești OM! În fața morții suntem egali. Boala și moartea nu fac diferența între statut, clasă socială, bun sau rău, copil, tânăr sau în etate. Personalul care deservește centrul nostru este pregătit să asigure îngrijirea corespunzătoare afecțiunilor medicale de care suferă pacienții. Și nu de puține ori, din cauza acestor afecțiuni medicale grave, comportamentul bolnavului este schimbat radical, acesta nemaiavând filtrele necesare și înțelegerea pe care le-ar fi avut înainte de diagnostic”, a adăugat femeia.
Pe lângă angajați și colaboratori, Casa Ilinca are și voluntari, aceștia venind după un program bine stabilit și în acord cu nevoile beneficiarilor.
Cum a afectat pandemia activitatea Casei Ilinca
Pandemia de COVID-19 a afectat în mod drastic serviciile sociale, așadar atunci au avut de suferit atât angajații, cât și beneficiarii și aparținătorii. Reprezentanții Casei Ilinca au luat măsuri extreme de siguranță, care au generat costuri extrem de mari.
„Eu și soțul meu avem și alte afaceri din care ne putem susține cheltuielile personale. Deci,din câștigurile generate de business-ul Casa Ilinca ne pregătim să investim în dezvoltarea unor alte afaceri care să completeze paleta de servicii, pe care societatea le cere și preconizăm că le va cere stringent într-un viitor apropiat”, a completat antreprenoarea.
Cifra de afaceri ajunge la 150.000 lei lunar, iar serviciile oferite în centru pun accent pe îngrijirea paliativă și menținerea calității vieții.
„Activitățile pe care le facem împreună cu persoanele pe care le avem în grijă sunt, din păcate, limitate din cauza afecțiunilor de care aceștia suferă. În primul rând încercăm să menținem integritatea fizică și motricitatea cât mai mult timp pentru a evita ca bolnavul să ajungă la pat. Apoi încercăm prin activitățile specifice să stimulam cognitiv beneficiarii, atât cât se mai poate și condiția medicala a acestora ne-o permite. Avem terapii ocupaționale, croșetat, desenat, modelat, meloterapie, ludoterapie, ergoterapie, kinetoterapie. Consilierea psihologică și suportul acordat de biserică sunt și acestea aspecte foarte importante în realizarea planului de îngrijire. Dar cei mai importanți pași care reprezintă temelia acestui domeniu sunt: igiena corporală temeinică, zilnică curățarea, spălarea, regimul de masă în acord cu afectiunile medicale, tratamentul cronic administrat corect și la timp, identificarea situațiilor medicale pe care beneficiarul nu le mai poate semnala și implementarea unui plan care să-i aducă ameliorarea stării, dacă nu remiterea ei”, a adăugat Ana.
Lacunele Statului român în ceea ce privește criteriile de acces ale unei persoane într-un centru specializat
Din păcate, există tot mai mulți oameni care nu au atins vârsta biologică de pensionare și care au nevoie de servicii specializate de îngrijire, fiind extrem de afectate de aceste boli neuro-psihice.
„Aici este una dintre cele mai mari probleme și lacune ale Statului Român prin autoritățile care reglementează legile după care noi functionam. Din punctul meu de vedere vârsta nu trebuie să mai fie un criteriu de eligibilitate în vederea admiterii unei persoane într-un centru. Din păcate, refuzăm cazuri în fiecare zi din motivul strict al vârstei. Adică persoane la 40, 50, 60 de ani cu demență vasculară mixtă, cu scleroze, cu Boala Parkinson, cu cancer în fază terminală le refuzăm accesul la servicii pentru că legea împarte și clasifică centrele ca fiind centre pentru persoane vârstnice cu… și de acolo se împart conform unor coduri. Problema este reală și suntem efectiv obligați din cauza vârstei să refuzăm cazurile, deși putem acorda îngrijiri adecvate. Consider că în asentimentul meu sunt și ceilalți furnizori de pe piața serviciilor private și ne dorim ca legea să fie schimbată și să reflecte realitatea în care trăim în 2023. Este nevoie de modificări majore în multe dintre aspectele ei”, a declarat antreprenoarea.
Centru pentru persoane cu adicții
Din experiența dobândită în ultimii 10 ani Ana Maria Costea spune că a înțeles că este mare nevoie de adresabilitate către persoanele care se confruntă cu adicții, fie că vorbim despre alcool, droguri, jocuri de noroc sau medicamente. De aceea, pe lista ei a inclus un nou proiect major.
„Trendul este că din ce în ce mai mulți tineri se confruntă cu aceste probleme, distrugându-și viețile. Reabilitarea acestor persoane se face în timp, cu răbdare, cu programe foarte clare, implementate de echipe pluridisciplinare, într-un mediu ambiant atractiv și benefic recuperării și reabilitării, motiv pentru care acesta este următorul proiect la care lucrăm intens și pe care dorim să-l implementăm cât mai curând, pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme majore.Este nevoie ca autoritățile să intervină și împreună,într-un parteneriat public – privat să aducem soluții reale în prevenția, combaterea și tratarea acestor persoane care, pot deveni mai apoi productive pentru societatea în care trăiesc și pot aduce un plus de valoare și calitate vieții”, a explicat ea.
Ceea ce a înțeles Ana din viața ei profesională, de până acum, este că fiecare proiect, fie el pe termen scurt sau mediu, trebuie să aibă obiective clare, realizabile.
„Una dintre «durerile» mele este că la persoanele pe care le îngrijim la Casa Ilinca nu avem reabilitare funcțională totală și reintegrare. Ele nu mai sunt parte activă în societate. Din cauza afecțiunilor grave, satisfacția vine din lucruri mărunte. Și știm că mai mult nu este posibil. Însă, când voi vedea primele persoane reabilitate după internarea în centrul de adicții, voi ști clar că am închis cercul realizărilor și voi fi mulțumită că toate eforturile au fost răsplătite și nu au fost în zadar, iar fetița noastră va alege să rămână să trăiască, să studieze si să performeze într-o societate sănătoasă din punct de vedere social și medical”, a încheiat Ana Maria Costea.
